Volkswagen şi-a majorat participaţia la MAN
30 octombrie 2006Publicitate
Mai mult, Volkswagen a anunţat că şi-ar putea spori în curând participaţia la MAN la 30%. Niciun alt investitor MAN nu controlează peste 5% din acţiunile grupului, majoritatea participaţiilor celorlalţi acţionari fiind chiar mult inferioare acestui nivel. MAN a avansat o ofertă ostilă de preluare a companiei concurente suedeze Scania, în valoare de 10 miliarde euro, care a fost însă respinsă. Acţiunea grupului Volkswagen, de creştere a participaţiei la MAN la peste 25%, vizează exercitarea unei presiuni sporite asupra producătorului german de camioane, în vederea avansării unei oferte neostile de preluare pentru Scania.