Victimele revoluţiei. Cazul Gabriel Cioran

„În fiecare zi sunt aicea la el, dom’le, nici o problemă. În fiecare zi, de douăzeci de ani, ăsta este drumul.“

Cimitirul eroilor revoluţiei din Bucureşti. Aici sunt înmormântate aproape 300 de victime ale zilelor din decembrie 89 şi ianuarie 90.

Eroi? De fapt, pentru cei mai mulţi urmaşi ai morţilor, este o denumire cinică. Oficial, dintre cei 1104 de morţi ai revoluţiei, 978 au murit doar după data de 22 decembrie 1989, ora 12:09, momentul în care dictatorul şi soţia lui au fugit de pe clădirea CC. Cei mai mulţi morţi au fost tineri, unii chiar minori. Omorâţi sau striviţi de tancuri în lupte fictive cu aşa-zişii terorişti.

Fiul lui Cioran a fost omorât în prima zi de Crăciun în faţa sediului Radio România de pe strada General Berthelot. A fost împuşcat de către un soldat al unei unităţi de armată şi apoi călcat de un tanc. După două zile, soţii Cioran l-au găsit pe fiul lor Gabriel la morgă. De atunci, n-au aflat nici numele comandantului de unitate care a fost la sediul Radio pe 25 decembrie 1989, nici numele celui care a tras, nici circumstanţele exacte în care a murit fiul lor. Procurorul militar DanVoinea, care a instrumentat dosarele revoluţiei, i-a promis lui Cioran, persona,că se va afla adevărul şi se va face dreptate. N-a fost să fie. Soţii Cioran sunt nişte oameni distruşi. Amândoi au peste 80 de ani, amândoi sunt bolnavi. Gabriel a fost singurul lor copil, fizician, ca şi tatăl lui. A avut 31 de ani când a murit.

„A fost un copil foarte tandru, în primul rând. El niciodată, de când, mă rog, a ieşit pe postul de inginer şi a fost angajat, el nu venea niciodată la maică-sa acasă fără o floare. Asta în fiecare zi. Şi asta a durat până când s-a întâmplat nenorocirea. Am avut un copil foarte ataşat, foarte tandru, foarte apropiat de noi. Sigur că întrebarea firească pe care ne-o punem, ca părinţi spune: Doamne, de ce?! Pentru ce şi pentru cine? Dar astea sunt întrebări fără răspuns.”

În biserica de la Cimitirul Eroilor Revoluţiei. Anghel Cioran coboară o scară care duce spre pivniţă. Jos se află un mic birou al „Asociaţiei pentru Cinstirea Eroilor Martiri ai Revoluţiei din Decembrie 1989“, a cărei co-fondator şi preşedinte este Cioran. Aici stă în fiecare zi, după ce vizitează mormântul fiului, şi rezolvă câte o chestiune administrativă sau organizatorică. Ani de zile a fost preocupat de adunarea fondurilor pentru construirea bisericii, activitate care l-a ţinut în viaţă, după cum spune. Acum, la 20 de ani de la aşa zisele „evenimente din decembrie '89”, pregăteşte o mare slujbă de comemorare a morţilor revoluţiei.

"Deci, a fost o crimă în decembrie 89 şi aparţine în totalitate lui Iliescu. Degeaba încearcă... Dar, în orice caz, cu actuala justiţie n-avem nici o şansă să rezolvăm problema. Şi nici în perspectivă. Istoria va consemna, dar asta nu ne încălzeşte pe noi. Nu e vorba de nici un fel de răzbunare. Dar cel puţin să aibă bunul simţ să zică, dom’le, am făcut o greşeală. Că a fost dorul de putere sau dor de altceva, asta e altă treabă. Dar, am greşit. Să aibă această putere, dar n-o să găsiţi la tovarăşi vreo treaba dintr'asta, să spună că el e vinovat de ceva. Copiii ăştia care au ieşit în stradă n-au realizat că se va trage în ei. Nici nu s-au gândit! Au fost pur şi simplu inocenţi. Şi au murit de-gea-ba!"

Autor: Keno Verseck
Redactor: Rodica Binder