UE încearcă să atragă cercetători americani
25 aprilie 2025În timp ce președintele american Donald Trump îngheață finanțări de miliarde de dolari pentru universități de top, obligându-le să accepte liste de cerințe politice, Uniunea Europeană încearcă să exploateze oportunitatea pentru a atrage dincoace de Ocean cele mai strălucite minți din mediile științifice și academice.
Comisia Europeană și mai multe universități au anunțat o serie de programe care prevăd libertate academică cercetătorilor americani dispuși să se relocheze în Europa, în special celor vizați de administrația Trump în domenii precum imunologia și bolile transmisibile, schimbările climatice dar și științele sociale care implică studii de gen, diversitate și migrație.
Mediul academic european a considerat că, în condițiile în care colegii din SUA se confruntă cu ingerințe politice și pierderi de locuri de muncă, reacția și sprijinul oferit constituie o atitudine naturală.
Universități europene deschise cercetătorilor americani
”Este revoltător, nejustificat”, a declarat pentru DW, într-un interviu telefonic, Maria Leptin, președinta Consiliului European pentru Cercetare (ERC), organismul public al UE dedicat cercetării științifice și tehnologice. ”Am mulți prieteni și colegi în SUA și este pur și simplu șocant să văd ce se întâmplă acolo”.
Jan Danckaert, rectorul Universității Libere Bruxelles (Vrije Universiteit Brussel - VUB), a descris situația drept ”dureroasă”. Într-o declarație pentru DW Danckaert a subliniat că ”cercetătorii ar trebui protejați cât mai mult posibil de influențele politice. În SUA vedem exact contrariul. Guvernul intervine din motive politice”.
VUB a alocat fonduri și a înființat un punct de informare pentru specialiștii de top care doresc să se relocheze în Belgia, în special pentru ”cercetătorii excelenți care, în prezent, în SUA, își văd amenințată direcția de cercetare, (...) pentru că savanții americani se confruntă cu tăieri abrupte de fonduri și ar putea fi interesați să își continue munca împreună cu noi, la Bruxelles”. VUB a primit deja zeci de solicitări de informații din Statele Unite.
Universitatea Aix-Marseille (AMU) din Franța a lansat programul ”Safe Space for Science”, care urmărește recrutarea a până la 15 oameni de știință americani care se simt amenințați sau împiedicați în activitatea lor și care doresc să-și continue cercetarea într-un mediu favorabil inovației, excelenței și libertății academice.
”Credem că putem strânge până la 15 milioane de euro pentru un program de trei ani și vom colabora cu instituții locale pentru a găzdui aproximativ cincisprezece cercetători”, se arată într-o declarație semnată de Eric Berton, președintele universității.
Simplificarea vizelor și fonduri pentru relocare
”Europa vă vede”, a transmis Ekaterina Zaharieva, comisar european pentru Start-upuri, Cercetare și Inovare. UE monitorizează evoluțiile recente de peste Atlantic iar Europa, a apreciat oficiala de la Bruxelles, este o destinație atractivă pentru a continua activitatea științifică.
Într-o scrisoare semnată de douăsprezece guverne europene, inclusiv cele ale Germaniei, Franței, Cehiei, Austriei, Slovaciei, Greciei și a două țări baltice, se cere Comisiei să elaboreze măsuri concrete pentru atragerea cercetătorilor americani.
Ca răspuns, UE a anunțat că lucrează la o nouă strategie privind vizele, care va fi prezentată până la sfârșitul acestui an, și a lansat un proiect nou pentru a oferi indemnizații mai mari și perioade mai lungi de recrutare pentru cercetătorii de top care se relochează în Europa. În paralel, UE a decis să dubleze sumele acordate prin granturi cercetătorilor și savanților selectați de ERC, după evaluarea candidaturilor din întreaga lume.
Zaharieva a precizat că ERC oferă în prezent un supliment de un milion de euro pentru costurile de relocare, dar UE va majora această sumă la două milioane de euro în acest an. Astfel, grantul total de pornire va ajunge la 3,5 milioane de euro, iar grantul avansat la 4,5 milioane de euro pentru fiecare beneficiar, pe o perioadă de cinci ani, ceea ce le permite să își formeze o echipă de cercetare, dacă este necesar. Orice beneficiar trebuie să fi deținut un doctorat de cel puțin doi ani.
Maria Leptin, președinta ERC, a declarat pentru DW că finanțarea suplimentară destinată cercetătorilor din afara Europei, acum majorată, ajută la acoperirea ”cheltuielilor neobișnuite”, precum mutarea unui laborator sau a unei echipe de cercetare în Europa ori achiziționarea de echipamente scumpe necesare pentru desfășurarea proiectelor. Ea a adăugat, însă, că aceste granturi ”nu sunt un cadou gratuit”, ci se acordă pe bază de merit.
În plus, UE a decis să consacre prin lege libertatea cercetării științifice, pentru a-și spori atractivitatea în rândul cercetătorilor și a le oferi specialiștilor garanțiile de care au nevoie pentru a-și muta viața într-o altă țară.
S-a trezit Europa prea târziu?
Mai multe guverne europene au venit cu planuri proprii. Potrivit relatărilor din presă, guvernul Țărilor de Jos intenționează să investească milioane de euro pentru a atrage oameni de știință, în special din SUA. Președintele guvernului regional de la Barcelona, Salvador Illa, a anunțat lansarea programului ”Catalonian Talent Bridge”, în valoare de 30 de milioane de euro, care va finanța peste 70 de savanți americani.
Orașul Berlin a creat un fond special pentru atragerea cercetătorilor din SUA, iar mai mulți savanți germani de renume, inclusiv economista Nicola Fuchs-Schündeln și profesorul de macroeconomie Moritz Schularick de la Universitatea din Bonn, au cerut guvernului federal să adopte măsuri similare.
Sunt, în schimb, și voci care afirmă că, deși eforturile recente sunt un început bun, blocul european a fost prea lent în a se poziționa ca destinație principală pentru cercetători de elită. ”Sunt surprinsă că Europa a trebuit să aștepte ca situația din SUA să devină mizerabilă ca să spună acum: trebuie să devenim atractivi pentru cercetători”, a comentat Maria Leptin. ”Europa ar trebui să fie atractivă oricum”.