Târgul de la Hanovra și incertitudinile economice
1 aprilie 2025Unul dintre punctele centrale de discuție între reprezentanții companiilor și experții reuniți zilele acestea la Hanovra este inteligența artificială. Potrivit experților, sistemele AI ar putea oferi industriei germane de inginerie mecanică și instalații un avantaj enorm la capitolul productivitate.
Alte aspecte aflate în atenția experților reuniți la târgul de la Hanovra sunt hidrogenul, producția ecologică și transformarea industrială. La expoziție sunt prezente și nume grele din IT şi industrie, precum Microsoft, Google, Amazon, Siemens sau Bosch.
Cancelarul federal în exercițiu, Olaf Scholz, a vizitat luni standurile companiilor, arătându-se interesat între altele de fabricile de baterii ale unui grup tehnologic și de inovațiile unui producător de cutii de viteze pentru turbine eoliene.
"Hannover Messe" reflectă starea economiei germane
Marile companii cotate la bursă, dar și IMM-urile germane, afaceri de familie, observă o deteriorare accentuată a condițiilor generale de afaceri în Republica Federală și sunt alarmate de recesiunea persistentă în care se află cea mai mare economie europeană.
Mediul de afaceri se confruntă totodată și cu spectrul taxelor vamale ale președintelui american Donald Trump, ori cu avansul tehnologic al Chinei.
Vorbind despre politica tarifară a administrației americane, cancelarul german Olaf Scholz a făcut apel la UE să încheie rapid acorduri de liber schimb cu parteneri din întreaga lume.
În discursul rostit duminică în cadrul ceremoniei de deschidere a târgului, Scholz a subliniat importanța liberului schimb la nivel mondial.
"După cum vedem cu toții, comerțul global liber, care a creat atât de multă prosperitate, este în pericol din cauza mișcărilor politice protecționiste care devin la modă în întreaga lume. Uniunea Europeană este conștientă că trebuie să reacționeze la politica tarifară a Statelor Unite. Din poziția ei de comunitate economică mai mare, cu mai mulți locuitori și cu toate oportunitățile de acțiune care decurg din aceste calități, UE trebuie să ofere un răspuns clar și hotărât. Însă trebuie în același timp să rămânem deschiși la compromis și cooperare", a spus Scholz.
Mediul de afaceri german întâmpină probleme grave
Un alt motiv de îngrijorare în economia germană este direcția negocierilor de coaliție dintre conservatori și social-democrați, care - potrivit mediului de afaceri - nu este cea corectă.
Într-o scrisoare adresată liderilor CDU și SPD, 60 de asociații economice avertizează că în absența unor reforme curajoase, companiile "vor continua să își mute investițiile în alte țări iar investitorii vor întoarce spatele Germaniei“.
Printre cererile firmelor germane se numără reducerea impozitului pe profit, reducerea birocrației, revenirea la o limită superioară de 40 % pentru contribuțiile la asigurările sociale, precum și reducerea prețurilor exorbitante pentru energie.
Companiile germane prezente la târgul de la Hanovra "au o mare dorință de claritate și securitate", afirmă Jochen Köckler, directorul "Hannover Messe", într-un interviu acordat FAZ.
"Dacă aș fi avocatul clienților și expozanților noștri, atunci cea mai importantă solicitare s-ar referi la fiabilitate. Întâlnesc o mulțime de șefi de companii care și-au asumat pe deplin tranziția energetică în domeniul mobilității, care au creat capacități, pentru ca apoi să constate că situația e alta. Industria, fie că este vorba de o companie cu 100 de persoane sau de o companie cu 10.000 de angajați, are nevoie de mult mai multă fiabilitate decât a oferit guvernul semafor (al cancelarului Olaf Scholz, n.red). Acesta este motivul pentru care coaliția a eșuat în cele din urmă", a spus Köckler.