S-au certat Trump și Netanyahu din cauza Fâșiei Gaza?
18 mai 2025Turneul președintelui american Donald Trump în statele din Golf din această săptămână - în Arabia Saudită, Qatar și Emiratele Arabe Unite - a fost urmărit cu atenție în Israel.
Trump nu a vizitat Israelul, un afront pe care oficialii israelieni au încercat să-l minimalizeze, invocând faptul că premierul Benjamin Netanyahu a fost deja de două ori la Casa Albă. Comentatorii politici israelieni suspectează însă că ceva nu este în regulă, într-un moment în care statul evreu se confruntă cu critici tot mai accentuate și cu o izolare crescândă din partea altor națiuni, pe fondul războiului din Gaza.
”Dacă ne uităm la ultima lună și, cu siguranță, la ultima săptămână, printr-o serie de acțiuni și declarații, Trump nu doar că l-a lăsat complet pe dinafară pe Netanyahu, dar a marginalizat Israelul ca și cum nici măcar n-ar fi fost un aliat”, a declarat pentru DW Alon Pinkas, fost diplomat israelian de rang înalt, în prezent editorialist al ziarului Haaretz.
Între timp, Israelul și-a intensificat atacurile aeriene asupra Fâșiei Gaza, ceea ce ar putea indica o extindere a ofensivei militare în zonă. Vineri au fost raportate bombardamente puternice și mișcări de tancuri în nordul Gazei. Potrivit autorităților sanitare locale, cel puțin 90 de persoane au fost ucise în urma raidurilor desfășurate în întreaga enclavă, printre victime numărându-se numeroși copii. Armata israeliană a emis noi ordine de evacuare în mai multe zone, forțând populația să se refugieze în locuri care sunt, de asemenea, nesigure.
Eliberarea neașteptată, în ultimele zile, a ostaticului americano-israelian Edan Alexander - despre care se spune că a fost rezultatul unor negocieri directe între SUA și Hamas, prin intermediul unor mediatori - a fost percepută de analiști israelieni drept un semn că Netanyahu a fost ocolit sau, în cel mai bun caz, nu mai reprezintă centrul atenției lui Trump. Alexander este un soldat luat prizonier în timpul atacurilor teroriste lansate de Hamas asupra Israelului pe 7 octombrie 2023. Peste 200 de persoane au devenit atunci ostatice și duse în Fâșia Gaza, controlată de Hamas. În prezent, 58 de ostatici se află încă în Gaza, iar cel puțin 21 dintre aceștia sunt considerați a fi în viață.
În luna ianuarie, Hamas și Israel au convenit asupra unei prime faze a unui armistițiu, în urma căruia 33 de ostatici israelieni au fost puși în libertate în schimbul eliberării a câtorva sute de prizonieri palestinieni. Totuși, o a doua fază nu a mai fost negociată iar în luna martie Israelul a încălcat armistițiul, promițând eradicarea completă a Hamas.
S-au răcit relațiile dintre Trump și Netanyahu?
În timpul turneului său în Golf din această săptămână, Trump a încheiat un acord de armament în valoare de 142 de miliarde de dolari cu Arabia Saudită precum și un acord de investiții de 600 de miliarde de dolari menit să dezvolte potențialul tehnologic al regatului din Golf. Înțelegerea ar putea fi percepută ca o amenințare la adresa supremației tehnologice și militare a Israelului.
În aprilie, Netanyahu a fost invitat la o reuniune de urgență la Washington. Premierul israelian spera să-l convingă pe Trump să elimine tarifele impuse importurilor din Israel - însă nu a reușit. În schimb, Trump l-a luat prin surprindere anunțând deschiderea unor negocieri directe între SUA și Iran privind programul nuclear al Teheranului.
Această poziționare contrastează puternic cu prima întâlnire dintre cei doi lideri, care a avut loc în februarie, tot în SUA, când Trump i-a vorbit lui Netanyahu despre viziunea sa asupra unei ”Riviere a Gazei” și despre strămutarea forțată a populației din enclavă.
O altă decizie care a provocat agitație în Israel a fost anunțul făcut de Trump pe 6 mai, potrivit căruia SUA au ajuns la un armistițiu cu rebelii Houthi din Yemen, la doar două zile după ce gherila lansase o rachetă asupra principalului aeroport internațional al Israelului, Ben Gurion. Houthi a comunicat că atacurile cu rachete asupra Israelului nu vor înceta cât timp războiul din Gaza persistă.
Comentatorul israelian Alon Pinkas a sugerat că lui Trump ”nu-i plac manipulările și minciunile constante ale lui Netanyahu, atât în privința Iranului, cât și a Gazei”. Trump are o politică externă eminamente tranzacțională, amintește Pinkas.
”Netanyahu poate să-i ofere doar două lucruri și pe ambele le-a refuzat până acum. Primul este un armistițiu în Gaza, pe care l-a încălcat în martie, interpretând probabil greșit nepăsarea sau lipsa de interes a lui Trump drept un soi de undă verde pentru a relua atacurile. Al doilea este Iranul”, continuă Pinkas. ”În timp ce Trump spune în mod repetat că vrea un acord cu Iranul și că va urmări o astfel de înțelegere, Netanyahu continuă retorica sa belicoasă”.
Alți comentatori sunt mai rezervați și spun că Trump pare să pregătească terenul pentru o reconfigurare regională. ”Aud voci în Israel care spun că l-a exclus complet pe Netanyahu, dar cred că lucrurile sunt mai complicate”, a comentat pentru DW Yaki Dayan, fost consul general al Israelului în SUA, în prezent invitat să comenteze frecvent pe tema relațiilor israeliano-americane în presa locală.
”Cred că Trump ia în calcul toate aceste aspecte extrem de importante pentru Israel, cum ar fi normalizarea relațiilor cu Siria și cu Arabia Saudită”. Totuși, Israelul ar fi trebuit să fie mai implicat, este de părere Dayan. ”Am fi putut avea un rol central în conturarea noului Orient Mijlociu, exact cum face acum Trump”, însă ”unul dintre lucrurile pe care Trump le dorea de la Israel era o încheiere a războiul din Gaza, pe care Netanyahu nu i-o oferă”.
Și e puțin probabil ca Netanyahu să accepte vreuna dintre aceste două concesii, susține Pinkas. ”Fără aceste două subiecte nu mai are o coaliție de guvernare, și niciun motiv să rămână prim-ministru”.
Ce înseamnă toate acestea pentru regiune?
Mult va depinde, de acum înainte, de evoluțiile din Gaza. Noua rundă de negocieri, purtată în Qatar, pentru încheierea unui acord între Israel și Hamas, pare să fie în impas. Între timp, Ierusalimul și-a intensificat ofensiva militară, iar Netanyahu a repetat ferm că nu va pune capăt războiului, o condiție esențială impusă de Hamas pentru orice acord.
Cabinetul israelian a aprobat recent un plan de ocupare a unor porțiuni întinse din Fâșia Gaza și de relocare forțată a populației palestiniene deja strămutate către sud – o măsură care ar putea fi considerată crimă de război conform dreptului internațional.
Și deși Israelul a acceptat, cu rezerve, un nou plan de ajutor umanitar propus de SUA, nu a ridicat blocada devastatoare impusă Gazei. Din luna martie, locuitorii enclavei au fost privați de hrană, medicamente, adăpost și combustibil – cu consecințe catastrofale. La începutul acestei săptămâni, experți internaționali în securitate alimentară au avertizat că Gaza se află într-un risc ridicat de foamete în săptămânile următoare.
În timpul vizitei sale în Qatar, Trump a vorbit despre ”concepte pentru Gaza care cred că sunt foarte bune. Să o transformăm într-o zonă a libertății, să implicăm Statele Unite și să o facem pur și simplu o zonă a libertății”.
Conflictul din Gaza îl împiedică pe Trump să-și realizeze mai vechea ambiție a unui plan amplu de normalizare a relațiilor dintre Israel și Arabia Saudită și de extindere a Acordurilor Abraham, acea serie de tratate bilaterale semnate anterior de Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Israel, mediate de prima administrație Trump.
Și totuși, în ciuda tensiunilor din relația Trump–Netanyahu, nu există în prezent niciun indiciu că SUA ar intenționa să exercite presiuni asupra Israelului pentru a opri ofensiva militară, în cazul în care negocierile eșuează. ”Războiul îl deranjează cu adevărat pe Trump. Dar, la finalul zilei, dacă nu se ajunge la un acord, nimeni nu-l va opri pe Netanyahu să extindă războiul. Americanii nu o vor face”, afirmă Yaki Dayan. Chiar Trump consideră că evoluțiile din regiune sunt ”bune pentru Israel”.
”Sunt multe lucruri care ar trebui să ne îngrijoreze – de la acordurile militare uriașe cu saudiții până la dosarul iranian,” atrage atenția Dayan. „Dar, în același timp, dacă cineva reconfigurează Orientul Mijlociu, e mai bine ca acesta să fie Trump și nu chinezii, rușii sau altcineva.”