Rolul Rusiei în traficul cu oameni și arme din Libia spre UE

De la înlăturarea dictatorului sirian Bashar al-Assad, în decembrie, Rusia s-a arătat intens preocupată de perspectiva pierderii bazelor militare de la Marea Mediterană – portul Tartus și, mai la nord, aerodromul Hmeimim.  

Această incertitudine a determinat Kremlinul să-și mute atenția spre Libia. ”Imediat după căderea regimului Assad (...) au fost numeroase zboruri și transporturi maritime cu echipament rusesc din Siria spre Libia”, spune Tarek Megerisi, analist la think tankul European Council on Foreign Relations (ECFR) și recent autor al unui studiu despre influența Rusiei în Libia. ”Era limpede, în acel moment, că Moscova percepea Libia drept refugiul său sigur în Mediterană”, a explicat Megerisi, pentru DW.  

Potrivit unui raport publicat în martie de The Soufan Center din New York, specializat în cercetare și analiză strategică pe chestiuni de securitate globală, nu este prima dată când nave rusești ajung în baza Tobruk din estul Libiei. Portul se află sub controlul lui Khalifa Haftar, liderul militar care conduce Armata Națională Libiană, o miliție ce domină mare parte din răsăritul țării divizate.  

În iunie 2024, două distrugătoare rusești au făcut o escală la baza aflată sub controlul lui Haftar. Deși vizita navelor de război a fost prezentată drept o misiune de instruire, raportul citat indică faptul că aceasta a reprezentat, cel mai probabil, o continuare a livrărilor de artilerie către Armata Națională Libiană - fie pentru a fi folosită împotriva rivalilor de la Tripoli, fie pentru a fi exportată către forțe anti-occidentale din țările vecine. 

Libia, noul pion în jocul strategic al Moscovei  

Interesele Rusiei în Libia sunt reprezentate nu doar prin relația cu milițiile lui Haftar ci și de grupările de mercenari, precum cei din fosta organizație paramilitară Wagner, care operează acum sub denumirea ”Africa Corps”.  

Potrivit analistului Megerisi, Rusia urmărește mai multe obiective în Libia, o țară destabilizată de-a lungul multor ani de război civil. În principiu, Rusia vrea să își asigure o prezență militară în Marea Mediterană, a punctat expertul contactat de DW. Până acum, Kremlinul era concentrat în principal pe Siria.  

Există însă și un interes în valorificarea comercială a resurselor naturale locale, în special a zăcămintelor de energie. În plus, sub presiunea sancțiunilor occidentale, Rusia caută totodată noi piețe pentru exporturile sale. Or, subliniază Megerisi, Libia este un cumpărător important de arme rusești.  

Fiul lui Haftar amplifică rolul Libiei de ”focar al traficului”  

În conflictul libian, Rusia îl sprijină de ani de zile pe comandantul Haftar. ”Rămâne cel mai important partener al Moscovei”, a punctat pentru DW Ulf Laessing, șeful programului regional Sahel al Fundației Konrad Adenauer. ”Rușii au și legături diplomatice cu partea vestică a țării și cu capitala Tripoli, dar accentul este clar pus pe Haftar”, a adăugat Laessing.  

Haftar are însă 81 de ani iar rolul său de conducere ar putea fi fragilizat nu doar de vârstă ci și de presiunile politice exercitate de SUA. Unul dintre fiii săi, Saddam Haftar, împotriva căruia Spania a emis un mandat de arestare în 2024, sub suspiciunea de trafic de arme, s-a impus în ultimii ani ca principal contact al Rusiei în Libia, notează Megerisi în studiul său. Potrivit analistului de la ECFR, Saddam Haftar a oferit Moscovei acces la o rețea de baze militare libiene. Iar ”Rusia a folosit toate acestea pentru a-l ajuta pe presupusul moștenitor să extindă rolul Libiei ca focar al traficului de arme, droguri, combustibil și persoane”, explică Megerisi.  

Ani de zile, zborurile din Siria către estul Libiei au fost operate în principal de o companie aeriană privată siriană. ”Aduceau migranți din Asia, în special din Pakistan și Bangladesh, în estul Libiei. De acolo”, relatează reprezentantul Fundației Konrad Adenauer, erau transferați pe nave care plecau spre Italia”.  

O afacere clădită pe suferință   

Potrivit raportului lui Tarek Megerisi, traficul de persoane în Libia urmează un tipar bine stabilit. ”La sosire, migranții predau documentele de călătorie forțelor lui Haftar, care îi rețin până când rețeaua își primește plata pentru continuarea călătoriei. Sunt ținuți prizonieri timp de câteva zile sau chiar săptămâni, de obicei în condiții inumane, înainte de a fi duși în așa-numite puncte de lansare, de unde se îmbarcă spre Europa”.  

În acel moment vine o nouă ”vamă” cerută de Saddam Haftar, pentru ca unitățile sale de coastă să permită trecerea bărcilor: 100 de dolari pentru fiecare migrant aflat într-o ambarcațiune mică sau o taxă fixă de 80.000 de dolari pentru cele mai mari.  

Alți migranți sunt transportați spre vestul Libiei, adaugă Megerisi, ceea ce ”demonstrează că grupările armate rivale trec peste diviziunile politice atunci când vine vorba de profit”. 

Rutele alese de migranți pentru a ajunge în Libia variază în funcție de regiunea de origine. În timp ce africanii sosesc în principal pe cale terestră, cei din Asia vin adesea cu avionul. Ulterior trec prin mai multe puncte de contact până ajung în estul Libiei, unde sunt predați rețelei controlate de Haftar.  

Migrația ca armă geopolitică  

Aici, avertizează Tarek Megerisi, intră în joc interesele Moscovei față de Europa. ”Kremlinul a transformat migrația într-o armă”. Potrivit expertului, acest tipar era deja vizibil în timpul războiului din Siria, când avioane rusești transportau migranți din Damasc la Minsk, în Belarus, de unde erau îndrumați să-și continue drumul spre Europa de Vest. Nu este clar dacă în prezent se mai zboară pe acest traseu dar strategia a pus ani de zile presiune pe granițele externe ale Uniunii Europene, adaugă interlocutorul DW.  

De la căderea lui Assad, epicentrul fenomenului migrator s-a mutat în zona Sahelului. Potrivit lui Megerisi, mercenarii ruși contribuie la creșterea numărului de migranți care pornesc spre Europa, în strânsă colaborare cu Saddam Haftar.  

În opinia expertul de la European Council on Foreign Relations, cea mai eficientă măsură pe care o poate lua Europa pentru a contracara traficul de persoane este oferirea unor rute sigure de migrație și verificarea migranților la sosire. Acest lucru ar reduce riscurile pentru migranți și ar tăia sursele de venit ale traficanților.