Reformele Bolojan: plătesc și magistrații? Urmează haosul?

„Este urgent să atacăm două probleme” a anunțat primul-ministru: (i) a deficitului, pentru echilibrarea lui și (2) accesarea fondurilor europene”, precizând că efortul trebuie împărţit între creşterea veniturilor şi reducerea cheltuielilor, prin măsuri aplicate atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung. Cele două sunt legate fiindcă deficitul excesiv al țării de 9,3%, cel mai mare din Uniunea Europeană poate duce la suspendarea finanțărilor de la Bruxelles, o perspectivă care ar complica și mai mult situația României.

Guvernul a anunțat tăierile începând cu studenții și elevii, ca și cum bursele au dat peste cap deficitul, nu pensiile speciale, nu creșterea numărului bugetarilor, nu banii dați partidelor pentru propagandă. Anunțul tăierilor de burse a arătat însă o ordine greșită a operațiilor aritmetice pe care le are de făcut guvernul. Ar fi avut mai mult sprijin popular dacă începea cu vârsta de pensionare a magistraților, care potrivit programului de guvernare ar urma să crească la 65 de ani. În același timp, această idee va întoarce întreg sistemul judiciar împotriva primului ministru și guvernului său. Deja magistrații, în ședințe paralele convocate de procurorul general și de Consiliul Superior al Magistraturii au căutat modalități de apărare. De altfel creșterea vârstei de pensionare ar putea să fie mai scumpă pentru stat, fiindcă salariile judecătorilor și procurorilor au fost permanent crescute prin decizii judecătorești pe care breasla și le adjudecă singură. 

În 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie și Parchetul General au hotărât să crească salariile judecătorilor și procurorilor cu 25%, retroactiv pentru a uniformiza hotărârile judecătorești pronunțate de-a lungul vremii. Măririle s-au aplicat începând cu 2018 pentru toți magistrații și grefierii, cu un efect major asupra pensiilor speciale ale magistraților. Un judecător cu 3 ani vechime câștigă 3400 de euro pe lună, dar unul cu mai mult de 5 ani poate ajunge la aproape 7000 de euro lunar, în vreme ce pensiile lor sunt de peste 4000 de euro. 

Magistrații români au mizat pe așa numita teorie a drepturilor câștigate, inventată în criza din 2010, când guvernul Emil Boc a fost nevoit să taie salariile bugetarilor cu 25%, dar magistrații au reușit cumva să se salveze. Nu e clar nici până astăzi în ce măsură e constituțională acțiunea magistraților de a-și crește singuri salariile, câtă vreme aceasta e o responsabilitate a puterii executive. 

În orice caz, în Ordonanța de Urgență adoptată care taie sporurile din sistemul public la 300 de lei brut de la 1500 s-ar putea să nu-i afectează pe magistrați, în schimb în ministere sunt mari nemulțumiri și aproape toate sindicatele se pregătesc de greve. Liderii sindicali care s-au opus în Consiliului Economic și Social acestei ordonanțe au declarat că sporurile generale sunt de 15%, dar că în spitale este de 25%, ceea ce i-ar putea determina pe unii din domeniu să se mute la privat sau să plece din țară. Pentru 15 iulie, ziua când e preconizat ca pachetul de austeritate să ajungă în Parlament, centralele sindicale au programat un protest de mare amploare. Sindicaliștii cer ca de data aceasta criza să fie plătită de marile corporații, nu de salariați, altfel spus banii de care are nevoie statul pentru reducerea deficitului să nu afecteze lefurile bugetarilor, ci taxele investitorilor. 

În România sunt peste 1,3 milioane de bugetari din totalul de 5,7 milioane de angajați din țară. Peste 64% dintre posturile ocupate sunt în administraţia publică centrală (833.454). În educație sunt angajați 305.884, la Ministerul Afacerilor Interne 123.026, la Ministerul Apărării Naţionale 79.342, la Ministerul Finanţelor  24.481 şi la Ministerul Sănătăţii 17.894. În administraţia publică locală sunt  466.843.

Întreaga reformă îi afectează pe cei care lucrează în sistemul public și cu toate că grosul angajaților lucrează în privat, la stat se află sectoarele vulnerabile, nu doar Sănătatea și Educația, ci și tot ceea ce ține de securitatea și apărarea țării. Nemulțumirile lor pot arunca țara în aer, dacă primul-ministru nu știe cum să negocieze cu ei.