(Re)căderea în ceaușism: de ce se reface mitul comunismului
23 iulie 2025
48,4% dintre români consideră că în comunism se trăia mai bine, potrivit unui sondaj făcut de INSCOP la comanda Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, singurul care încearcă să arate în diferite feluri caracterul criminal al regimului comunist. În urmă cu doi ani, o cercetare similară scotea la iveală că 46,4% dintre români considerau că se trăia mai bine înainte de 1989 (INSCOP, noiembrie 2023). Acum 12 ani, 44,4% spuneau că în comunism condițiile de viață erau mai bune (INSCOP, noiembrie 2013). Cu 15 ani în urmă, sub 40% susțineau că aveau un trai mai bun în vechiul regim (IRES, iulie 2010). Se înțelege că, într-un deceniu și jumătate, partea din societate care crede că trăia mai bine în comunism a crescut cu 10 procente.
De ce crește dorul după comunism?
Acest trend ascendent al celor care vorbesc despre o viață mai bună sub comunism sugerează că tot mai mulți dintre cei care nu au trăit efectiv în regimul ceaușist au o falsă nostalgie față de acele vremuri. Această falsă percepție a trecutului are legătură cu tranziția dificilă prin care au trecut cei care regretă comunismul sau copiii lor care perpetuează amintirile părinților. Mai e și discrepanța dintre așteptările lor și capitalismul complicat care nu-i satisface.
În perioada comunismului, bunăstarea occidentală era ceva de neatins și mulți credeau că, odată cu dispariția lui Ceaușescu, oamenii vor trăi ca în filmele occidentale. Exista în imaginarul colectiv o utopie a capitalismului și democrației, după cum argumentează sociologul german Dominik Bartmanski de la Universitatea Humboldt din Berlin.
În România, această viziunea utopică a fost dărâmată brutal după căderea comunismului de vremurile tulburi care au urmat: inflație, pierderea locurilor de muncă, violență socială, (mineriade, conflicte etnice), înlocuirea elitelor naționaliste cu cele pro-moscovite. Cei mai mulți nostalgici se regăsesc probabil printre perdanții tranziției și votanții AUR, dar cercetarea făcută la comanda Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului nu intră în astfel de detalii.
În schimb, din cercetare rezultă că doi din trei români sunt de părere că Nicolae Ceaușescu a fost un lider bun pentru România. Cum și-au format românii această părere? Prin comparație cu liderii pe care i-au avut în ultimii 35 de ani: Ion Iliescu, președintele filorus care a stat 10 ani la Cotroceni (1990-1996, 2000-2004); Emil Constantinescu (1996-2000), președintele care s-a declarat învins de Securitate, în perioada căruia au căzut primele bănci și fonduri de investiții, construite piramidal; Traian Băsescu (2004-2014), singurul președinte suspendat de două ori, cel care a condamnat comunismul și a trimis dosarele de securitate la CNSAS, dar ale cărui mandate au fost marcate de crize politice permanente, inclusiv de criza economică din 2010 care a dus la tăieri de pensii și salarii; Klaus Iohannis (2014-2024), acest președinte absent și ahtiat după lux sub care s-a radicalizat viața politică autohtonă. Mitul lui Ceaușescu se revarsă asupra generațiilor viitoare fiindcă sunt uitate adevărurile perioadei sale: puteau călătorii doar acoliții partidului și apropiații lor, românii se uitau la televiziunea bulgară (cei din sud), ungară și sârbă (cei din vest), sovietică (cei din nord-est), fiindcă în România erau doar două ore de program, din care una era propagandă. Pâinea, ouăle, carnea și lactatele se dădeau pe cartelă, în apartamente iarna era frig și vara înăbușitor, curentul se lua în fiecare seară, mai ales în lunile de iarnă, cărțile, ziarele și revistele erau cenzurate, benzina era raționalizată, dar oricum nu se găsea. Nicolae Ceaușescu și oamenii săi loiali din Securitate controlau totul, de la politică și economie la cultură, hobby-uri și viață privată. După cum prevăzuse Karl Marx, devierile duseseră până acolo încât statul a devenit „capriciul personal al unui singur individ".
Sigur, sub Ceaușescu era liniște, dar o liniște plătită scump, fiindcă România era o mare închisoare. Nu era doar țara în care mulți primeau locuințe de la stat, toți trebuiau să aibă serviciu, profesorii aveau un statut social de invidiat și școlile păreau mai serioase. Era și țara în care nu se găsea mai nimic de mâncare pentru că Ceaușescu decisese să exporte aproape tot pentru a plăti datoria externă a țării. Și totuși, 66% dintre români nu-și aduc aminte atât de multe amănunte.
De ce mulți au în minte un tablou idilic al socialismului?
55,8% dintre români consideră că regimul comunist a însemnat un lucru bun pentru România; 85,1% cred că mâncarea era mai sănătoasă în comunism; 66,4% afirmă că statul avea mai multă grijă de cetățean; 80,4% consideră că oamenii se ajutau mai mult unii pe alții; 77,2% consideră că, înainte de 1989, România era o țară mai bogată decât în prezent
Toate aceste afirmații sugerează pe de o parte o formă de uitare intenționată a dezavantajelor și detaliilor urâte din regimul ceaușist, iar pe de altă parte o comparație a vieții de zi cu zi din care rezultă că azi oamenii trăiesc și o formă de însingurare, care atunci era mai puțin posibilă, fiindcă interconectarea, inclusiv schimburile în natură, îi ajutau să se descurce mai bine într-o lume care devenise absurdă. Absența educației serioase, manualele de istorie sărace și faptul că statul refuză să înființeze un mare muzeu al comunismului duce la recrearea mitului periculos despre comunismul care ar avea grijă de oameni, ar duce la justiție socială, dar ar și muta totul în proprietatea statului sau a colectivului.