Privatizarea companiilor de stat, doar un slogan electoral

Cea mai importantă soluție, spune Cristian Păun, ar fi privatizarea marilor companii de stat, unde managerii sunt nababi care „drenează o grămadă de resurse către ei și activul de partid“. 

DW: Domnule Cristian Păun, într-un interviu pentru Deutsche Welle ați spus că nu creșterea taxelor și impozitelor este soluția pentru traversarea crizei financiar-bugetare.Alternativele la măsurile guvernului, atunci doar anunțate, vor fi acum puse în practică printr-o Ordonanță de Urgență prin care Guvernul își va asuma răspunderea în Parlament. Vă mențineți punctul de vedere că cea mai importantă decizie, care nu a fost anunțată de premierul Ilie Bolojan, ar fi privatizarea companiilor de stat?

Cristian Păun: Privatizarea companiilor de stat are în spate o logică economică sănătoasă. Statul, într-o economie de piață autentică și dezvoltată, nu trebuie să fie și jucător și arbitru. Prin participarea sa ca actor activ în deținerea de mijloace de producție și rolul de arbitru – reglementator, supraveghetor – generează un haos descurajant pentru actorii privați care doresc să intre sau să dezvolte afaceri în sectoare dominate masiv de stat. Soluția este ca, foarte rapid, acești jucători ai statului să devină companii publice listate pe bursa românească. Pachetul de acțiuni deținut de stat va intra astfel în proprietatea românilor care vor putea să își reducă facturile la gaze sau energie cu dividendele încasate din deținerea de acțiuni la companii care produc sau distribuie aceste produse în piață. Este logic și este simplu. Doar privatizându-le, urmărești cu adevărat interesele românilor. Doar prin privatizare poți însănătoși și vindeca aceste companii de problemele majore pe care le au.

„Statul ar trebui să mențină favorabil regimul fiscal aplicabil investițiilor de capital“

Rezistența la privatizarea companiilor de stat este acerbă, și nu doar a sindicatelor, ci, fără să o facă în văzul lumii, și a unor politicieni din arcul guvernamental care și-ar pierde în aceste condiții privilegiul de a-și numi clienții în funcții de conducere. 

Privatizarea companiilor de stat nu este o soluție simplă. O astfel de idee va avea o opoziție enormă din partea politrucilor și sinecuriștilor care tratează aceste companii ca pe niște vaci de muls, ca pe o sursă personală de profit, ca pe moșia lor. Mereu vom auzi vaiete din partea politrucilor pe acest subiect. Argumentul lor favorit este că aceste companii sunt „strategice“, că nu pot fi privatizate. Sigur că sunt și astfel de companii, cum ar fi Căile Ferate Române, dar în esență e o poveste de adormit copiii. Statul ar trebui să mențină favorabil regimul fiscal aplicabil investițiilor de capital dacă dorește o Românie „ca afară“, o țară dezvoltată, o țară cu rang de țară OCDE.

„Sinecuriștii au legea de partea lor, au justiția de partea lor, au politicienii de partea lor“

Care e diagnoza asupra situației prezente în ceea ce privește haiducia managerilor marilor companii de stat? Presa a publicat numeroase cazuri în care acești manageri câștigă lunar și peste cinci mii de euro. Cum s-a ajuns aici?

Este dezastru, România arată ca un sat fără câini. Acești nababi care stau călare pe companiile de stat drenează o grămadă de resurse către ei și activul de partid, răspund prompt la orice comandă politică, sunt docili și disciplinați. Sinecuriștii din aceste companii sunt un activ important pentru partide. Întorc cu vârf și îndesat serviciul făcut de partide prin numirea lor la conducerea acestor companii. Sunt atât de puternici și uniți, încât e foarte greu să-i demobilizezi. Sunt procesomani, te amenință cu avocații și cu procese dacă îndrăznești să te atingi de sursa lor de venit primită drept răsplată pentru diverse servicii. Au legea de partea lor, au justiția de partea lor, au politicienii de partea lor. Sunt agresivi, sunt organizați în carteluri, unii dintre ei dețin câte trei-patru sinecuri. E un haos general.

Privatizarea companiilor de stat ar fi un cui în talpa șefilor mai mari sau mai mici care atrag de partea lor sindicatele și salariații, speriați că „ne vindem țara“, așa cum au fost manipulați și în regimul Iliescu.

Evident că sunt primii care sar ca arși dacă le vorbeși de privatizare, sunt primii care pun bețe-n roate capitaliștilor. Salariații, cum sunt ei, sunt mai importanți decât capitaliștii, și este logic să fie așa dacă privești lucrurile din perspectiva lor. Ca investitori sau capitaliști, nu vor ajunge niciodată nababii care sunt, cu putere imensă și cu mulți bani în spate, care sunt de fapt banii noștri.

„Am încărcat mereu atragerea fondurilor europene cu tot felul de bariere birocratice“

Suntem pe ultimul loc în UE la atragerea fondurilor europene, inclusiv la proiecte prin PNNR. E un fapt pe care nu l-am înțeles niciodată. E vorba de amatorism, de lipsa specialiștilor din ministerele de resort, sau asistăm la faptul că din fondurile europene nu se poate fura, ca în cazul investițiilor de la buget?

Cine să atragă banii europeni? Mereu au fost o problemă pentru noi, nu o soluție. Mereu ne-au încurcat mai degrabă decât să ne rezolve necazurile. Banii europeni, ca întregul proiect european de altfel, vin cu o ordine pe care noi nu suntem încă pregătiți să o acceptăm. Au transparență în spate, trebuie gestionați cu folos și fără a pune mâna pe ei fraudulos. Trebuie dat socoteală pentru fiecare cent pe care îl cheltuiești prin aceste scheme.

Mai mult, noi am încărcat mereu atragerea acestor fonduri de tot felul de bariere birocratice, formalități, documente. Pe de o parte, pentru a face dificilă accesarea lor, pe de altă parte, pentru că instituțiile caută să se protejeze de corupție prin birocrație excesivă.

Instituțiile statului se acoperă de hârtii în speranța că evită corupția, ceea ce este complet fals. Cu cât hârtiile de care te acoperi sunt mai multe, cu atât tentația de a plăti pentru a scăpa cu controale superficiale este mai mare. Birocrația și corupția merg mână în mână. Sunt corelate.

Eșecul banilor europeni a fost și mai mare atunci când ei au ajuns la noi cu reforme în spate, e vorba de banii prin PNRR. În acel moment, blocajul politic a fost total. De la bun început am fost sceptic cu privire la acest proiect de țară. Și s-a dovedit că am avut perfectă dreptate.

Sunt multe cazuri în care, de pildă, fermierii, mai ales micii fermieri, nu au curajul sau nu au interesul să acceseze bani pentru proiecte de investiții, pentru că trebuie să aloce pentru proiectele respective un procent din propriile venituri. Președintele Nicușor Dan vorbea de faptul că nu avem linii de producție, de la materiile prime, de pildă laptele, la procesarea acestora până la produsele finite. Cum s-ar putea ajunge la aceste linii de producție integrate? Poate statul să intervină prin anumite facilități, de pildă prin scutiri de taxe și impozite pentru o anumită perioadă?

Statul poate interveni printr-un regim fiscal prietenos, predictibil. Cu libertate economică mai mare. Cu birocrație mai redusă. Cu corupție mai mică. Cu un stat de drept mai puternic și mai decis să impună egalitatea în fața legii, un stat care să ofere protecție reală celor cinstiți, muncitori, implicați cu adevărat în dezvoltarea acestei țări. Cu mai puțină țopăială fiscală, bâlbâială legislativă, scandal politic, ostilitate din partea guvernanților. În fine, prin atragerea de investitori străini în acest domeniu.

Comisioanele cerute de unii magnați ai companiilor de stat alungă investitorii străini

Nu este un secret că investițiile străine nu acoperă nici pe departe potențialul economiei românești. Investitorii străini care vor să investească sunt deseori descurajați nu doar de lipsa de predictibilitate, ci și de comisioanele cerute de unii magnați ai companiilor de stat, dar mai ales de primarii marilor orașe. Rețeta de succes pe care a aplicat-o premierul Ilie Bolojan cât a fost primarul municipiului Oradea privește tocmai mediul prietenos, predictibil, și lupta cu comisioanele cerute de firme pentru primirea investitorilor străini.  

Doar capitalul autohton este insuficient să dezvolte și să valorifice resursele pe care le avem. Țările care nu fac aceste lucruri ajung să trăiască inevitabil „blestemul resurselor“. Degeaba ai pământuri roditoare, minereuri,  păduri care pot fi exploatate, dacă nu știi sau nu poți să faci suficient cu aceste resurse. Ca să poți să faci ceva cu aceste resurse e nevoie de mai multe ingrediente: capital, acces la finanțare, antreprenoriat, inovare, acces la tehnologie. Adică, o viziune complexă și completă pe aceste direcții esențiale.

„Taxele mai mari nu înseamnă o Românie mai modernă, nu pot ține loc de reforme“

În final, cum apreciați măsurile fiscal-bugetare din Ordonanța de Urgență prin care Guvernul și-a asumat azi răspunderea în Parlament? Nu e un anume heirupism al executivului condus de Ilie Bolojan în încercarea de a aduce mai mulți bani la buget într-un termen foarte scurt?

Reașezarea guvernării pe alte principii, revizuirea modelului de creștere economică, transferul de putere, înțelegerea corectă a situației preluate de la fostele guvernări sunt esențiale în aceste momente.

Heirupismul există și este dat de dificultatea majoră în care ne aflăm și de termenele tot mai scurte care ne presează. Marți trebuie să dăm ceva concret Comisiei Europene ca apoi să scăpăm pentru o perioadă de presiunea agențiilor de rating.

Din păcate, am ajuns la momentul în care singurul lucru pe care îl putem oferi concret este o creștere de taxe. Să sperăm că ea va fi temporară și nu va fi singurul plan al guvernului. Trebuie să ne regăsim rapid suflul și să deblocăm fondurile europene, să facem ordine în aparatul de stat central și local, să privatizăm cât mai mult din companiile de stat, să trecem cât mai urgent la reformele reale care pot schimba și moderniza România.

Altă șansă nu avem. Taxele mai mari nu înseamnă o Românie mai modernă, nu pot ține loc de reforme, nu pot îmbunătăți viața noastră de zi cu zi. Soluțiile trebuie căutate rapid și în altă parte, nu ne putem baza doar pe taxe mai mari în rezolvarea deficitului excesiv.

Inclusiv modelul de creștere este important să fie revizuit. Să trecem de la o creștere bazată pe stimularea artificială a cererii, explicit prin ventiuri artificial crescute pe deficit și datorie, la o creștere bazată pe industrie, producție, investiții, acumulare de capital, antreprenoriat, financiarizarea economiei, inovare, acces la tehnologie, educație avansată.

Cristian Păun este economist, profesor universitar la Academia de Studii Economice din București, titular al disciplinelor de finanțare internațională, plăți internaționale, gestiunea riscului în afacerile internaționale. A publicat peste 60 de articole academice în țară și în străinătate.