Opinie: „Soft power” rusesc - invazie „cu binișorul”

Am consemnat mai mute proteste și reacții critice pe seama celor două concerte, organizate de politicianul Renato Usatîi în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) pe 2 iulie și 16 iulie 2025. Revolta a fost dublă: o dată că au participat niște interpreți ruși cunoscuți pentru atitudinea lor favorabilă agresiunii lui Putin în Ucraina și doi: „țopăiala” rusească s-a produs în proximitatea expoziției „Trenul Durerii” – două vagoane de marfă, de felul celor în care au fost deportați românii basarabeni de regimul sovietic după război, adunând mărturii ale acestui calvar.

În toiul concertelor, pe un ecran uriaș, în spatele artiștilor ruși, apărea inscripția „Moldova, fii cu noi” – apel inechivoc pentru o alianță cu Rusia și abandonarea orientării proeuropene. Un banner uriaș cu aceeași chemare în rusă era fixat la intrarea în PMAN.

Calcule electorale

A fost șocant, a fost scandalos, a fost o imensă blasfemie. „Moldova, sat fără câini!” au scris mai mulți internauți revoltați.

Unii comentatori au presupus că Usatîi a fost lăsat special să-și facă hatârul pentru a speria electoratul: adică, vedeți ce grozăvie ne așteaptă, dacă nu votați PAS la apropiatele alegeri?

Alții au avansat ipoteza că guvernarea a admis această sfidare, din pure calcule electorale: Usatîi, organizatorul celor două concerte, e varianta mai „moderată” a cohortei rusești, un politican versatil, ce poate fi utilizat pentru a sparge falanga compactă a putiniștilor în viitorul parlament de la Chișinău.

Pus în fața atâtor critici, guvernul a încercat să se disculpe, a dat vina pe primăria lui Ceban – „cel-interzis-în-România-și-n-întreg spațiul-Schengen”. Argumentele n-au fost prea convingătoare.

Republica Moldova e un caz complicat, un caz de laborator, de studiat la rubrica „valori pervertite”, „comunități damnate” din prin prea lungi ocupații și prea sadice experimente. Dar nu cred că scopul scuză mijloacele. Concerte cu artiști ruși și chemări pro-putiniste explicite, alături de „Trenul durerii” – expresia elocventă a ceea ce înseamnă alianța cu Rusia, adică moarte și teroare – e prea mult chiar și pentru Moldova cea spălată pe creier de propaganda rusească.

Ce-și vor fi spus ucrainenii, pe care actuala guvernare îi asigură de susținere necondiționată? Nu te vor ajuta combinațiile cu Usatîi, dacă vei pierde sprijinul propriilor suporteri dezamăgiți, mai ales când afirmi, sus și tare, că „Moldova este Europa!”

Cum se infiltrează rușii

Da, Moldova este Europa – o arată și sondajele, și sprijinul extraordinar al Occidentului. Politic vorbind, însă „suntem Europa” doar pe jumătate. Cealaltă jumătate a rămas un deziderat, atâta timp cât avem o populație sensibilă la mirajul „lumii ruse”, atâta timp cât ne tentează manevrele politicianiste.

Rușii nu au nevoie să declanșeze un atac militar asupra Republicii Moldova, o pot subjuga prin „soft power”. Rușii se infiltrează precum buruienile în răzoarele cu flori. Cultura lor te subjugă, divertismentul lor, „turnat cu găleata”, te potopește, dacă nu ai anticorpi puternici pentru a rezista.

În perioada URSS limba rusă pătrunsese atât de adânc în mintea moldoveanului, modelându-i comportamentul și gândirea, încât a trebuit să treacă decenii ca să se schimbe. În familiile mixte domina, „naturalmente”, rusa. Mai mult: existau situații când părinții, ambii moldoveni, vorbeau cu odraslele lor rusește, ca să le ofere o șansă mai bună în viață, să nu rămână „la sapă”, să intre în rândul stăpânilor – o realitate pe care studiile (post)coloniale o ignoră, preocupate exclusiv de colonialismul francez, de colonialismul britanic, de colonialismul spaniol...

Toate filmele erau dublate în rusă, contactele culturale cu Occidentul în Basarabia sovietică erau mediate și „filtrate” de limba și de viziunea rușilor.

Intelectualii basarabeni s-au opus, fiecare cum a putut. Eu însumi, ca student, de la un punct încolo, am renunțat să citesc cărți în rusă, ca să recuperez limba română, ca să însușesc stratul neologistic care practic lipsea din comunicare.

Rusa a deformat și deformează în continuare nu doar gândirea, ci și pronunția moldovenilor. Obiceiul de a vorbi neglijent limba română, amestecând cuvinte rusești cu cele românești, insensibilitatea față de anturajul care s-ar putea să-ți dezaprobe agramatismele de unde credeți că vine?

Cultura rusă, complicele agresiunii?

Nu e un subiect pe care să-l dezvolt aici, însă cultura rusă într-o considerabilă parte a ei este îmbibată de imperialism, de șovinism – asta au înțeles ucrainenii și de aceea au impus interdicții de consum cultural rusesc, interdicții care unor occidentali, neamenințați de invazia moscovită, li se par exagerate.

Despre puțini scriitorii ruși se poate afirma că dezaprobă imperialismul moscovit, avansând reflecții dureroase cu privire la destinul țării lor. Două exemple: Ludmila Ulițkaia, rămasă la Moscova, cu toate riscurile asumate, și Mihail Șișkin, stabilit de mulți ani în Elveția.

Alți scriitori ruși – la fel, foarte traduși și prizați în România și în Occident – exaltă, într-o veche tradiție, slavofilia rusească și „calea specială” a Rusiei în raport cu Occidentul. Într-un dialog pentru Europa Liberă, scriitoarea Daniela Rațiu (autoarea romanului „Frica”, despre Ana Pauker, recent apărut la Ed. Cartier) îmi povestea despre reacția violentă a lui Evgheni Vodolazkin, care participa în 2019 la Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara. Daniela Rațiu realiza un interviu cu el și când l-a întrebat despre Crimeea, Vodolazkin, care până atunci perorase sapiențial despre tămăduirea sufletelor prin scris, a devenit brusc foarte virulent: „Crimeea este a Rusiei! Putin a întins o mână Occidentului, dar Occidentul nu l-a înțeles și i-a întors spatele!”...

E sigur că războiul lui Putin face un imens deserviciu culturii ruse, părții sale celei mai valoroase și mai autentice.  

Când nu te interesează politica

Azi, în epoca Internetului și a rețelelor de socializare, rusificarea  se manifestă nestingherit în stânga Prutului și victime sunt mai ales tinerii, oamenii cu o pregătire slabă, care nu citesc cărți, nu verifică informația, pentru că asta cere efort, iar propaganda și divertismentul rusesc se pliază pe inerțiile și comoditățile lor.

Televiziunile de la Chișinău au transmis reportaje cu tineri veniți la concertele lui Usatîi care declarau senin că nu le pasă că în PMAN vor evolua cântăreți ruși, pe ei nu-i interesează politica, nu știu nimic despre războiul din Ucraina, nu consumă asemenea știri, au alte preocupări, ei au venit să se distreze.

În Republica Moldova avem libertate de expresie. Totuși, acești tineri ar trebui să știe, să li se spună, că dacă pe ei nu-i interesează politica, în mod cert politica se va interesa de ei.

Soluția – adevărul

Marea problemă a democrației este cum să se opună dictaturii, fără a-și contrazice propriile principii, fără a-i oferi inamicului, celui care a zdrobit de mult orice freamăt de libertate în țara lui, pretexte pentru a te învinovăți de încălcarea drepturilor omului.

Cum? Simplu: să contraataci, să demaști ipocrizia, minciuna, dezinformarea, manipularea. Cea mai redutabilă armă împotriva războiului hibrid e adevărul și cine spune că „totul e relativ”, că nu există adevăr, ci doar „interpretări” și „puncte de vedere”, să meargă să vadă „Trenul durerii” din Piața Marii Adunări Naționale. Se va convinge că adevărul există, că adevărul acuză, chiar dacă deocamdată criminalii stau pitiți în buncărele lor și amenință lumea că o vor distruge cu ogive nucleare, dacă nu vor fi lăsați să-și satisfacă poftele sangvinare.