O supravieţuitoare a Holocaustului a împlinit 100 de ani

Anita Lasker-Wallfisch trăieşte de un secol pe acest pământ. Nu se teme de moarte. A privit-o în ochi de prea multe ori. Fiind evreică, naziştii au deportat-o la Auschwitz, cel mai mare lagăr de concentrare. Acolo au fost ucişi în total aproximativ 1,1 milioane de oameni. Anita Lasker-Wallfisch a supravieţuit fiindcă ştia să cânte la violoncel.

Timp de decenii a luat atitudine, în calitate de martor al vremii, împotriva antisemitismului, extremismului de dreapta şi rasismului. În faţa elevilor a povestit cum naziştii i-au marginalizat sistematic pe evrei, ucigându-i în cele din urmă. Consideră că supravieţuitorii au datoria să fie vocile "milioanelor de amuţiţi". De aceea a şi participat la proiectul "Dimensions in Testimony" în care holograme interactive ale unor supravieţuitori ai Holocaustului răspund întrebărilor dincolo de moarte.

A existat o vreme în care era optimistă, crezând că această implicare a sa va avea efect. "Am stat de vorbă cu mii de elevi. Dacă numai zece se vor purta cum se cuvine, sunt mulţumită."

Nu aţi auzit niciodată de Holocaust? 

Dar între timp, Anita Lasker-Wallfisch şi-a pierdut speranţa. "Este disperată", a declarat fiica ei Maya pentru cotidianul Jüdische Allgemeine Zeitung. Recrudescenţa antisemitismului, întărirea dreptei în Germania şi situaţia din Orientul Mijlociu - mama are impresia că tot militantismul ei nu a avut prea mare efect.

Dacă privim la ce se întâmplă în lume, e de înţeles. Nu doar că, potrivit unui sondaj al Jewish Claims Conference, 12 la sută din germanii cu vârste între 18 şi 29 de ani nu au auzit niciodată de Holocaust, dar de când Israelul operează militar masiv în Fâşia Gaza, antisemitismul escaladează la nivel mondial.

"Are importanţă dacă eşti evreu? Doar eşti pur şi simplu un om", a declarat ea recent pentru Süddeutsche Zeitung.

"Nu ştiam că sunt evreică"

Anita Lasker s-a născut pe 17 iulie 1925 la Wroclaw, având două surori mai mari. Tatăl lor era avocat iar mama violonistă. Părinţii, evrei germani, au pus accent pe o bună educaţie iar muzica a făcut parte din ea. Religia nu a jucat niciun rol în familia Lasker.

"Nu ştiam că sunt evreică, până nu am fost scuipată şi făcută evreică împuţită", a declarat ea decenii mai târziu. "Noi eram germani tipici, total asimilaţi." Asta era situaţia lor în anul 1933, anul venirii la putere a naziştilor. Părinţii nu şi-au făcut însă iluzii în privinţa intenţiilor regimului nazist faţă de evrei. La sfârşitul anului 1939 au trimis-o pe sora cea mai mare a Anitei, pe Marianne, în siguranţă în Anglia. Dar ei nu s-au putut salva. În 1942 au fost deportaţi şi Anita nu şi-a mai revăzut niciodată nici tatăl şi nici mama.

Ea şi sora ei Renate au fost trimise la muncă forţată într-o fabrică de hârtie. Acolo au falsificat acte pentru francezi aflaţi şi ei la muncă forţată, ajutându-i să se întoarcă în ţara lor. Când, în 1943, cele două surori au vrut şi ele să fugă cu paşapoarte false, au fost aruncate în închisoare. Cinci luni mai târziu au ajuns la Auschwitz, separate una de alta.

"Violoncelista din Auschwitz"

Anita Lasker ştia să cânte la un instrument şi a fost trimisă în orchestra de fete a lagărului. "Violoncelul mi-a salvat viaţa", avea să declare ea mai târziu. Când deţinuţii ieşeau dimineaţa din lagăr în pas de defilare spre a merge la muncă şi seara când se întorceau, orchestra cânta muzică de marş. Duminicile fetele cântau pentru trupele SS.

"Nimeni dintre noi nu ar fi crezut că nu vom ieşi din Auschwitz pe horn", a afirmat ea. În noiembrie 1944, când trupele sovietice se apropiau de Auschwitz, Anita şi sora ei au fost transferate în lagărul de concentrare Bergen-Belsen, care era supraaglomerat. Acolo oamenii mureau de foame, de sete şi de boli. "Auschwitz a fost un lagăr în care oamenii erau ucişi sistematic. La Bergen-Belsen crăpau, pur şi simplu", a scris ea mai târziu într-o carte de memorii.

"Suntem plini de speranţă, ne-am regăsit curajul"

Pe 15 aprilie 1945 lagărul a fost eliberat de soldaţi britanici. O zi mai târziu programul BBC în limba germană a difuzat una din primele relatări cu martori oculari din lagărele de concentrare germane. Anita Lasker a declarat la microfon: "Deţinuţii de la Auschwitz, puţinii care au rămas, se tem cu toţii că lumea nu va crede ce s-a întâmplat acolo." A descris grozăviile în amănunt pentru a spune în încheiere: "În sfârşit, pe 15 a venit eliberarea. Eliberarea la care am sperat timp de trei ani. Credem în continuare că visăm. Îi vedem pe englezi circulând prin lagăr. Oameni care nu vor să ne facă niciun rău. Acum ne îndreptăm privirile înainte. Suntem plini de speranţă, ne-am regăsit curajul. Am fost eliberaţi."

Multă vreme nu au vorbit despre trecut 

În calitate de martor a depus mărturie în septembrie 1945 într-un proces împotriva paznicilor de la Bergen-Belsen într-un tribunal militar britanic. Atunci a vorbit despre grozăviile prin care a trecut. Apoi a tăcut pentru multă vreme.

În 1946 a emigrat în Marea Britanie. La Londra a fost membru fondator al English Chamber Orchestra şi a cântat în acest ansamblu până la intrarea în noul mileniu. Lasker s-a măritat cu pianistul Peter Wallfisch, născut şi el la Wroclaw. El emigrase în pragul războiului în Palestina. Cu cei doi copii ai lor nu au vorbit despre trecut. Când fiica îşi întreba mama de ce are tatuat un număr de telefon pe braţ, mama răspundea: "Am să-ţi povestesc asta când te vei face mai mare."

A durat patru decenii până când Anita Lasker-Wallfisch s-a decis să-şi scrie memoriile. În 1991 i-a apărut volumul "Să moşteniţi adevărul. Violoncelista de la Auschwitz". Această carte a făcut-o cunoscută la nivel internaţional.

În 2018 Anita Lasker-Wallfisch a rostit în Bundestag un discurs împotriva uitării, cu ocazia "Zilei Comemorării Victimelor nazismului". Constat că există în societate o nevoie tot mai mare de a se pune punct final, a afirmat ea. "Dar ce s-a întâmplat s-a întâmplat şi nu poate fi şters..

Acum a împlinit 100 de ani. La Londra va avea loc un concert în onoarea sa. Oficiali şi personalităţi din întreaga lume o vor felicita pe una din ultimele martore ale Holocaustului. Alături îi vor fi şi fiica Maya şi fiul Raphael, alături de nepoţi şi strănepoţi. Sărbătorita îşi doreşte ca otrava urii şi a antisemitismului să dispară. O dorinţă care nu este uşor de îndeplinit.