O cineastă talentată: Elena Vatamanu-Mărgineanu
23 iulie 2025
Festivalul Internațional de Film Documentar „CRONOGRAF”, organizat de OWH Studio, condus de soții Leontina Vatamanu și Virgiliu Mărgineanu – doi eminenți cineaști basarabeni –, a avut 15 ediții, ultima în 2019. După pandemia din 2020, festivalul, din păcate, nu a mai putut fi reluat. Autorii săi îi mențin însă „flacăra”, izbutind să reunească publicul în cadrul unor „Seri de Cronograf”, cu proiecții pe timp de vară, sub cerul liber, în capitala Basarabiei și în provincie.
Un eveniment de acest gen a avut loc sâmbătă, 19 iulie 2025, în amfiteatrul parcului „Alunelul” din Chișinău. Au fost difuzate trei scurtmetraje ale Elenei Vatamanu-Mărgineanu, fiica celor doi cineaști amintiți mai sus, proaspăt absolventă a Școlii Poloneze de Film. Cele trei pelicule se numesc „Reflecții” (2023), „A trăi sau a nu muri” (2025) și „Prima ultimă lună” (2024).
Proiecțiile au fost prefațate de Ioana Vatamanu-Mărgineanu, sora mai mare a Elenei – și ea o tânără pasionată de film, realizatoare TV și o energică promotoare a programelor europene printre tineri.
„Reflecții”
O dramă care scrutează starea sufletească a unui băiețel de 6-7 ani, Doru (interpretat de Samson Hatman), căruia îi moare mama, probabil răpusă de o boală necruțătoare. Copilul nu înțelege că mama lui nu mai este și o „caută” în oglinda în care se priviseră ei doi, într-o dimineață de duminică, în timp ce tatăl său, muzicant în sat, se întorcea după o noapte de cântat la o nuntă.
La priveghi, oglinda care captase odinioară chipurile mamei și ale copilului a fost acoperită cu o năframă neagră, pe care, conform vechilor superstiții, nu ai voie s-o înlături. Băiatul nu renunță, își ia oglinda în pat, hălăduiește cu ea pe câmpii, zăbovește pe malul unui lac, se ascunde în umbra copacilor, iar tatăl său îl caută disperat pe coclauri. La un moment dat, oglinda se sparge dintr-o neatenție a copilului. Tatăl îl consolează spunându-i că el, Doru, are ochii și buzele mamei, mama e în nori, în șoaptele vântului, în freamătul pădurii. Mama va trăi mereu în inima lui, de unde nimeni nu i-o poate răpi...
Metafora oglinzii, a chipului mamei captat în adâncurile ei misterioase, coroborată cu inocența băiețelului atașat de singurul obiect care i-o poate reda, creează o emoție tulburătoare.
„Reflecții” a fost premiat drept cel mai bun scurtmetraj internațional la Festivalul Filmului de Autor din Maroc și a luat, de asemenea, premiul pentru cel mai bun debut la festivalul EduKino din Varșovia.
„A trăi sau a nu muri”
Acest film de licență al Elenei Vatamanu-Mărgineanu ar putea împrumuta titlul unui roman de Cătălin Dorian Florescu, cunoscutul prozator român de limbă germană din Elveția, care sună așa: „Iacob se hotărăște să iubească”, întrucât personajul central se numește tot Iacob (jucat de Vlad Druc – cunoscut regizor de film documentar și profesor la AMTAP). Un pădurar care va cunoaște, spre amurgul vieții, o pasiune romantică, tocmai când gândurile îi erau îndreptate mai mult către cele veșnice.
Iacob își meșterește propriul sicriu, în care chiar se culcă, încearcă să se obișnuiască... Deodată apare o femeie în calea unui copac pe care-l tăia pădurarul ca să-și cioplească și crucea... și, vorba ceea, femeia îi strică Feng Shui-ul.
O chemă Sanda, e vârstnică dar veselă, neastâmpărată, și-i tot pune întrebări „încuietoare”. Iacob îi oblojește rana (superficială), apoi se înfățișează cu femeia la poliție, Sanda nu-i putuse spune cine este, de unde vine. Poliția ar vrea să plaseze femeia în izolator, Iacob se opune („Doar nu e o infractoare!”). I se fac poze, conform uzanțelor, și Sanda ține să se fotografieze împreună cu Iacob, apoi se întoarce cu pădurarul la casa lui, până i se va stabili identitatea. Îl întreabă pe Iacob de rostul sicriului, nu-i place idea pădurarului și-i propune să folosească sicriul pentru a crește rățuște.
În cele din urmă, polițiștii (șeful de post e jucat de Ion Sapdaru) o „ridică” pe Sanda și o duc la azilul de unde fugise, iar Iacob... are un moment de ezitare. Ne-am fi așteptat să nu-i lase să o ia (Vlad Druc probabil așa ar fi procedat, dar scenariul prevedea un alt final, tot un happy end).
În ultimele secvențe îi vedem pe cei doi prieteni, Sanda și Iacob, în curtea azilului, râzând și mâncând înghețată. Sicriul, după cum propusese Sanda, a devenit o căsuță pentru rățuște. Viața e frumoasă la orice vârstă, păcat să-i ratezi farmecul.
Actrița Margareta Nazarchevici (Sanda) realizează un rol plin de lumină și autenticitate.
„Prima ultimă lună”
O bătrână face un AVC în timp ce se afla în parc cu nepoțica ei. Nefericitul episod răstoarnă totul: vise, promisiuni, speranțe. Bunica nu mai poate vorbi, e paralizată, stă într-un cărucior. Are privirea dusă, mintea plecată aiurea... Doina, nepoțica, are 12 ani. I s-a întâmplat ca în aceeași zi să aibă primul ciclu de femeie și-i mărturisește această taină bunicii sale infirme.
Cele două ființe – bătrâna și fetița – sunt ființe simbiotice, dialogul lor continuă, chiar dacă numai Doina vorbește. Tatăl fetiței – taximetrist de meserie, cu ture lungi de noapte – ar dori să o ducă pe bunica la azil, dar Doina se împotrivește și face totul pentru a-i demonstra tatălui său că o poate îngriji pe bătrână, mai ales că trăiește fără mama care, presupunem, e plecată la munci în străinătate – situație tipică pentru multe familii din Moldova.
Distribuție: debutanta Dănuța Inculeț (Doina), Tatiana Saenco Lazăr (bunica) și Victor Triboi (tatăl Doinei).
Filmul, realizat în anul doi de studii al Elenei Vatamanu-Mărgineanu, a obținut premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul „Ženski likovi ispred i iza kamere” / Personaje feminine în fața și în spatele camerei – 2025, Belgrad, Serbia.
„Ecranul unde realitatea devine artă”
Este genericul Festivalului „CRONOGRAF”. Inspirate din viața de zi cu zi, scurtmetrajele Elenei Vatamanu-Mărgineanu converg spre acest principiu de creație. Sunt filme de autor, filme mai degrabă artistice decât documentare, pentru că nu fac o transcriere (fie și ajustată) a unor fapte, devenite subiecte de știri, ci traduc o intenție auctorială: există o idee, o poveste construită.
Autoarea angajează actori profesioniști, copiii debutanți joacă și ei foarte bine. Stângăciile de construcție regizorală sunt absorbite de emoția pe care o degajă trama povestită.
Dinastii artistice românești în Basarabia
La sfârșitul proiecțiilor le-am admirat pe cele două surori, culte, talentate, pe Ioana discutând cu Elena, și mă gândeam la continuitatea generațiilor intelectuale în Basarabia, înfruntând vicisitudinile istoriei.
Am pomenit despre părinții tinerelor cineaste. Buneii lor dinspre mamă sunt poetul Ion Vatamanu, care a fost unul din spiritele redeșteptării naționale în Basarabia anilor ’80-’90, și Elena Curicheru-Vatamanu, o cunoscută traducătoare, activă și azi, fiica scriitorului Mihail Curicheru, care a murit în Gulag. Lor, victimelor regimului sovietic de ocupație, le-a dedicat Leontina Vatamanu docudrama sa „Siberia din oase”, difuzată pentru marele public și devenită material didactic în școlile din Republica Moldova.
Bunicul dinspre tată al surorilor Ioana și Elena este profesorul universitar Ion Mărgineanu, un intelectual dedicat cauzei naționale, deputat în primul parlament al Republicii Moldova, iar fiica sa, sora lui Virgiliu Mărgineanu, Violeta Gorgos, este o apreciată documentaristă și regizoare TVR Iași.
Datorăm acestor dinastii intelectuale, care păstrează memoria și fac dreptate Basarabiei românești, forța și creativitatea acestui popor.