Istoria Moldovei, la Leipzig: același sat în mai multe țări

În orașul de unde a pornit bulgărele care a dărâmat Zidul Berlinului și Cortina de Fier, un târg de carte nu are cum să fie doar doar o vitrină pentru noutăți editoriale și succese literare. Leipzig, cu evenimentul său literar programat anual la sfârșit de martie, este și o scenă pentru ideile culturale și politice, actuale sau eterne, în jurul cărora se strâng personalități care nu se tem de controverse și nu resping libertatea contradicțiilor.

Într-o Europă tot mai tensionată, literatura în sine nu se poate sustrage dialogului despre război, identitate, frontiere și libertate. În acest spirit s-au desfășurat și sutele de dezbateri de la ediția din acest an a târgului de carte, organizată în weekendul trecut (27-30 martie 2025). Discuția ”Quo vadis, Moldova?”, urmată de una identică despre Georgia, a fost parte a seriei ”Debate on Europe”. Întâlnirea moderată de jurnalistul german Michael Martens, de la Frankfurter Allgemeine Zeitung, i-a avut protagoniști pe doi autori din Republica Moldova, Paula Erizanu și Oleg Serebrian, unul venit din lumea presei, celălalt din politică și diplomație.

”Cetățenia e una, identitatea e alta”

Identitatea Moldovei rămâne un subiect deschis și neliniștit între Prut și Nistru iar de o vreme prezent și în spațiul dezbaterilor europene. Agresiunea Rusiei asupra Ucrainei a fost percepută în Occident și ca una asupra Moldovei. E o poveste despre a cărui existență mare parte din continent a aflat acum cu uimire că nici măcar nu știa că există.

Dacă unii dintre cetățenii Republicii Moldova se revendică identitar de la România iar alții vorbesc despre o identitate moldovenească distinctă, un lucru este clar: subiectul rămâne polarizant. ”Sunt una dintre cei un milion de moldoveni care au cetățenie română”, mărturisește Erizanu, dar e convinsă că identitatea nu mai poate fi tratată în alb și negru. Jurnalista care scrie pentru diverse publicații precum The Guardian, London Review of Books sau The Kyiv Independent este familiarizată cu subiectul: îi va apărea în curând o carte despre identitatea moldovenească.

”Cetățenia e una, identitatea e alta. Te poți considera român din Moldova, fără ca asta să însemne neapărat că dorești unirea cu România”. Apropierea Paulei Erizanu de temă e amplificată și de istoria străbunicii ei, ”născută în România, devenită în URSS un fel de disidentă pentru că a refuzat să intre în colhozul sovietic, ajunsă pensionară în Moldova independentă. A trăit în mai multe țări fără să-și fi părăsit vreodată satul. Asta e istoria Moldovei”.

Unioniștii ajunși în solda Sputnik

Și Oleg Serebrian, viceprim-ministrul pentru reintegrarea Transnistriei și fost ambasador la Berlin și Paris, este de acord că ”mulți moldoveni se consideră români, dar nu toți susțin reunificarea. Recunoașterea limbii române nu implică automat unionism.”

Visul care unește astăzi societatea moldovenească nu mai este însă unirea cu România, ci integrarea europeană și regăsirea în UE, alături de restul națiunii aflate la vest de Prut.

Primul și cel mai dificil obstacol rămâne, în opinia ambilor invitați, influența rusă. Erizanu se simte ”copleșită de cât de mulți agenți de influență ruși avem, prea multă infrastructură rusească în politică, în societatea civilă, în mass-media, și cât spațiu informațional ocupă. Agenții ruși de influență au abuzat și de discursul unionist și apoi și-au trădat susținătorii”, iar exemplul dat de scriitoare este Iurie Roșca, ajuns în solda Sputnik.

Dinamica reintegrării

Transnistria și Găgăuzia sunt, de trei decenii, pioni de bază ai influenței Kremlinului. Orfane ale defunctei URSS, au apărut din sămânța unei strategii vechi de divizare. ”În 1991”, a amintit Erizanu, ”oameni din jurul lui Mihail Gorbaciov” au reacționat la independența Moldovei prin ceea ce un parlamentar moldovean a numit ”contra-separatism”. Situațiile diferă însă între cele două piese care țin Moldova în șah, este de părere Serebrian.

Altfel decât în cazul Abhaziei sau al Osetiei de Sud, conflictul transnistrean nu mai este ”înghețat”, după februarie 2022, odată cu începutul războiului din Ucraina, remarcă scriitorul și demnitarul de la Chișinău, familiarizat cu subiectul prin funcția pe care o exercită. ”Procesul de reintegrare s-a accelerat la nivel societal în mod pașnic” de când lumea din raioanele de pe stânga Nistrului a descoperit beneficiile apartenenței la Republica Moldova.

Între timp, ”93% din cetățenii Transnistriei dețin pașapoarte moldovenești iar peste 95% din firmele transnistrene sunt înmatriculate comercial la Chișinău”. De altfel, chiar administrația din Republica Moldova manifestă destulă prudență, ocolind tensiunile inutile: în ciuda multor critici, guvernul de la Chișinău permite tranzitul gazului cumpărat de ruși din Ungaria pentru populația din stânga Nistrului, pentru a evita o criză umanitară.

Eliberarea găgăuzilor, deturnată de ruși

În schimb, în Găgăuzia, rusificarea e în creștere, în ciuda investițiilor europene, a punctat vicepremierul: la referendumul privind modificarea constituției din 20 octombrie 2024, care a avut ca subiect obiectivul integrării europene, ”în regiunea găgăuză, doar 5% din populație a votat pentru integrarea în UE, deși Europa a investit acolo zeci de milioane de euro. În Transnistria, o zonă fără investiții comunitare, sprijinul a fost de peste 30%, în ciuda faptului că presa românofonă de pe malul drept al Nistrului nu este prezentă acolo, în ciuda ocupației rusești de facto, a campaniilor de dezinformare și a controlului aproape total al informației din regiune”.

Că dinamica este alta în cazul Găgăuziei o arată și faptul că nici măcar ajutorul dat de Turcia nu este întotdeauna eficient. Colegiul Recep Tayyip Erdogan, clădirea școlară imensă construită de statul turc la Comrat, stă goală, pentru că nu s-a căzut de acord asupra limbii de predare: ”Turcii vor turcă. Găgăuzii vor rusă. Noi insistăm pe găgăuză, care este foarte apropiată de turcă”, a explicat politicianul scriitor.

Autor al unor romane social-istorice, între care "Tango la Cernăuți", prezentat cu mare succes publicului german, cu niște ani în urmă, Serebrian le-a spus celor prezenți la discuția de la Leipzig povestea, de data aceasta reală, a unei educatoare care, când a început să predea, în anii ’80, într-un sat din Găgăuzia, trebuia să-i învețe să spună ”mână” sau ”ochi” în limba rusă pe copiii care acasă vorbeau doar în găgăuză. Între timp a ajuns să îi învețe cum se spune ”mână” și ”ochi” în găgăuză, pentru că acasă vorbesc doar rusă. ”Deși autonomia le-a fost acordată în 1994 pentru a proteja această minoritate culturală, regiunea a devenit tot mai rusificată și și-a pierdut identitatea găgăuză. În anii ’80, mișcarea de eliberare a găgăuzilor mergea mână în mână cu cea de renaștere culturală moldo-română. Dar apoi a fost deturnată de ruși. Sunt foarte pricepuți să deturneze orice fel de mișcare”, a punctat Serebrian.

Diaspora: două istorii diferite

Deosebiri par să existe și între cele două diaspore. Despre cea românească, Erizanu a aflat, documentând numeroasele articole scrise, că ”mulți sunt frustrați de clasa politică de acasă, muncesc în condiții grele, nu sunt integrați social și cultural, primesc informația doar prin telefon și TikTok sau de la biserica care, destul de apropiată de extrema dreaptă, a fost un factor cheie la vot. De aceea, votul a fost mai mult anti-sistem decât anti-european”. Printre moldoveni însă, observă jurnalista, ”Maia Sandu este încă percepută ca anti-sistem”.

Pe de altă parte, adaugă Paula Erizanu, există o teamă reală de vechiul ocupant: ”Când a început războiul, mama mi-a spus, cu lacrimi în ochi, că nu vrea să mai trăiască încă o dată în Uniunea Sovietică. Asta e și frica mea: că vom fi, din nou, ocupați de ruși. Că România, la rândul ei, ar putea fi din nou ocupată de Rusia. Că vom trăi un nou Pact Ribbentrop-Molotov, (...) mai ales acum, când America pare că s-a aliat cu Rusia”.

Diaspora moldovenească, în schimb, ”este una de elită”, afirmă Serebrian, care citează studiile din care reiese că în Moldova ”peste 90% dintre tinerii care au primit burse de la Fundația Soros, burse franceze sau germane sunt acum în UE. Toți muzicienii importanți, medicii dar și alți profesioniști au plecat. Și în România s-a întâmplat asta, dar România are încă elite”.

A fi pro-european în Moldova ”nu este doar geografie, este supraviețuire”. Politicianul de la Chișinău a avertizat, însă: ”Vom fi și surprinși să vedem similitudini între cum au votat românii la prezidențiale și cum ar putea vota moldovenii la alegerile parlamentare, pentru că nemulțumirea față de partidele de guvernare este tot mai mare”.

SUA și un nou echilibru geopolitic

Întrebați despre sprijinul Statelor Unite, ambii invitați au recunoscut rolul cheie al Washingtonului, dar și incertitudinile actuale. Serebrian mizează pe sprijin american esențial în contrabalansarea prezenței armate rusești în Transnistria. ”Avem oficial 1500 de soldați ruși, dar în realitate, aproximativ 20.000 de persoane sunt sub control rusesc. Ministerul Securității din Transnistria e subordonat FSB”.

Statele Unite, a amintit Paula Erizanu, ”ne-au ajutat să reinventăm industria vinului, să îi creștem calitatea și să intrăm pe piețele europene, după embargoul rusesc. Au contribuit și la dezvoltarea industriei textile, a turismului, a industriilor creative”. Totuși, conchide interogativ jurnalista, ”cine știe ce se va întâmpla cu SUA?”.