Opinie: Irina Vlah și copiii din Ucraina

Condamnarea bașcanei Evghenia Guțul pentru finanțare ilegală a campaniei sale electorale – cu banii criminalului Șor, fugit la Moscova – și teroarea psihologică la care a fost supusă judecătoarea Ana Cucerescu, cea care a pronunțat sentința de 7 ani cu executare pentru Guțul, a adăugat noi elemente în puzzle-ul pe care încerc să-l compun.

Se spune că dacă am avea mai multe femei la conducerea țării, a Lumii în general, n-ar mai fi războaie, ar fi mai multă dreptate, umanitatea ar căpăta o mare șansă să trăiască în fericire și prosperitate.

Rămân în continuare adeptul ideii că femeile sunt mai responsabile, mai sensibile, mai empatice, prin simplul fapt că sunt preocupate de perpetuarea speciei. Felul cum comunică, cum zâmbesc, cum se îmbracă, insistența lor uneori pe detalii ce ni se par nouă, bărbaților, irelevante și insignifiante, capacitatea lor de a se bucura mai ușor din te miri ce sau, din contră, de a se întrista pentru... o floare care s-a ofilit din cauza indiferenței celorlalți, le fac ființe aparte, ființe superioare.

De aceea nu-mi pot ascunde stupoarea – și e un sentiment vechi – față de femeile care intrând în politică au ales să servească cauze nedrepte, antinaționale și antidemocratice.

Irina Vlah, Marina Tauber, Victoria Furtună, Evghenia Guțul... șirul e mai lung, dar am ales doar numele-fanion, cum se spune, „cvartetul feminin” al lui Vladimir Putin din Moldova.

De ce Irina Vlah?

În orașul Florești, lângă magazinul universal „Daniel” atârnă de mai mult timp afișe cu Irina Vlah, șefa partidului „Inima Moldovei”. Te întrebi ce caută în nordul Basarabiei posterele uriașe cu o fostă bașcană de Comrat? Explicația e simplă: Irina Vlah se vrea politiciană de nivel național și a împânzit, presupun, toate centrele raionale cu billboard-uri de acest fel.

În luna aprilie îi felicita pe locuitorii urbei cu Sfintele Paști. Era important să știm că are gânduri pioase, că ne dorește pace și lumină în suflet. Acum, pe timp de vară, înaintea alegerilor parlamentare, le dorește floreștenilor, în română și în rusă, „grijă și protecție”.

Grijă pentru ce, protecție față de cine?

Un palmares politic ambiguu

Irina Vlah a fost deputat în Parlamentul de la Chișinău (2005-2015) și a fost aleasă de două ori guvernator (bașcan) al Autonomiei Găgăuze, fiind prima femeie în această funcție. Ca bașcan, pe durata mandatelor sale, a făcut parte din oficiu din șapte (!) guverne ale Republicii Moldova, fiind mai stabilă, cum se vede, în această postură decât cei șapte premieri-bărbați din fruntea acestora.

Fiind guvernator, Irina Vlah a asistat la mai multe ceremonii de inaugurare a diverselor obiective economice și educaționale, în Autonomia Găgăuză, realizate din banii României și ai Uniunii Europene: drumuri, școli, grădinițe, licee. E drept că n-a făcut mare publicitate acestor investiții, pentru a nu induce găgăuzilor impresia că România și Occidentul le vor binele, dar măcar nu li s-a împotrivit.

În 2018 l-a primit la Comrat pe președintele Turciei Recep Tayyip Erdoğan, pe care l-a asigurat că face totul pentru dezvoltarea limbii și culturii băștinașilor. „Autonomia Găgăuză este parte din Republica Moldova, i-a răspuns la rândul său înaltul oaspete turc, și nu poate avea un destin separat de ea.”

Irina Vlah are tată găgăuz și mamă bulgăroaică. Ca să se lanseze în politica mare, Irina Vlah a învățat limba de stat (până la urmă, și numele de familie o obligă, nu?), spre deosebire de succesoarea sa Evghenia Guțul, care sper că va face cursuri de română în penitenciar.

Virajul spre Rusia

Inima Irinei Vlah a rămas însă alături de Rusia, așa cum glăsuia afișul ei electoral de la primele alegeri la care a participat.

Astfel, în 2014, cu câteva săptămâni înainte de anexarea Crimeii, a susținut, împreună cu Igor Dodon, șeful socialiștilor moldoveni PSRM, un referendum anticonstituțional „pentru independența Găgăuziei”. Tot ea l-a însoțit pe Dodon, în 2017, la Moscova, pentru întâlnirea acestuia cu Putin.

După ce n-a mai fost bașcan, și-a lansat, cum se spune azi, propriul „proiect politic” și a dat impresia, la un moment dat, că ar îmbrățișa valorile europene, impresie pe care a spulberat-o cu ocazia scrutinului prezidențial și a plebiscitului pro-Europa, din 2023, inițiat de președinta Maia Sandu.

Acum partidul Irinei Vlah s-a alăturat blocului electoral al lui Dodon, Voronin și Tarlev – politicieni expirați, reactivați de Moscova după ce „conglomeratul Șor” a fost interzis în aceste alegeri. Doamna Vlah și-a suprapus „inima (Moldovei)” pe steaua roșie cu cinci colțuri a Rusiei. Blamează PAS, în vocale manifestații de stradă și în clipuri pe TikTok, pentru că „vrea să aducă războiul în Moldova și că a ucis țara”.

Irina Vlah a fost acuzată de forțele de ordine (acuzații pe care ea le respinge) că a folosit sicrie și coroane mortuare la acțiunea de protest organizată de partidul său pe treptele Președinției – o stilistică ce coincide cu recuzita macabră a celor care o terorizează pe judecătoarea Ana Cucerescu, magistratul care a condamnat-o pe Guțul, bașcana lui Ilan Șor.

„Irina Vlah și copiii din Ucraina”

Mă întreb totuși dacă un asemenea titlu nu l-ar face pe un turist de peste hotare, mai puțin versat în realitățile basarabene, să se gândească la o întâlnire a fostei guvernatoare de Comrat cu vreun grup de copii refugiați din Ucraina – gest cât se poate de normal pentru un om politic moldovean, reprezentantul unei minorități, găgăuzii, care condamnă războiul barbar al lui Putin și aspiră, alături de națiunea majoritară, la integrare în Lumea liberă. Din păcate, acel vizitator străin va fi dezamăgit. Doamna Vlah și celelalte „interprete” din sus-pomenitul cvartet feminin putinist nu sunt capabile de asemenea acte firești de compasiune și solidaritate.

Poți avea o ranchiună personală față de Maia Sandu, poți critica actuala putere – este legal și democratic –, poți fi chiar și împotriva aderării la UE și NATO (în tradiția dezangajării seculare a oamenilor din acest ținut jucat mereu la masa marilor puteri – știți refrenul „eu sunt mic, nu știu nimic”), dar să fii, în Moldova, politiciană pro-Kremlin, după declanșarea invaziei rusești în Ucraina, mi se pare monstruos.

Ce-și zice oare Irina Vlah, ascultând știri despre rușii care bombardează maternități, școli, spitale, blocuri de locuit, când de sub dărâmăturile orașelor ucrainene salvatorii reușesc să scoată copii răniți și îngroziți, dar nu întotdeauna au norocul să-i găsească în viață, nu-și descoperă Irina Vlah niciun cearcăn, niciun rid, când se privește dimineața în oglindă?...

Întrebări fără răspuns

Am luat-o ca protagonistă pe Irina Vlah, o femeie instruită, doctor în drept, dar aceleași întrebări i le-aș putea adresa și Evgheniei Guțul, care venise la proces, în ziua în care urma să-și afle verdictul, cu copilul ei de 3 ani. Și Victoriei Furtună, cetățeancă a României, care se întreabă într-un clip, stâlcind în mod voit limba română: „De ce noi trebuie să ne numim români, chiar nu avem demnitate de moldoveni?” Adică: de ce să nu fim idioții utili ai lui Putin?

Aș întreba-o și pe Marina Tauber, camaradul de exil și de luptă antinațională al lui Șor, fugită și ea la Moscova, a cărei sentință a fost amânată în mod suspect pentru 30 septembrie, după alegeri (căci asta e, avem judecători și judecători): Marina, chiar vrei ca și copiii din Moldova să treacă prin același calvar?...

Întrebări retorice, răspunsuri imposibile. Aceste femei au trecut de mult hotarul până la care ar fi avut șansa să nu se angajeze de partea Răului.