Haosul de pe străzile Serbiei poate evolua imprevizibil
19 august 2025După nouă luni de proteste relativ pașnice, străzile Serbiei încep să semene cu un câmp de luptă. Sediile partidului de guvernământ, Partidul Progresist Sârb (SNS), au fost vandalizate, iar ciocnirile între demonstranți și poliție, cu bastoane, gaze lacrimogene, pietre și fumigene, se repetă noapte de noapte în toată țara.
Neda Vrebac, membră a adunărilor cetățenești din Novi Sad, se află în stradă de luni de zile. Ea spune că oamenii sunt furioși și că violența din stradă este doar o reacție la violența regimului Vucic.
”Am ieșit neînarmați împotriva baionetelor”, spune Vrebac pentru DW. ”La fel ca alți cetățeni care participă regulat la proteste, mă simt mâhnită, nesigură și în pericol. Acestea sunt consecințe ale vieții sub fascism, cu toate manifestările sale”, spune femeia.
Confuzie generalizată
Adesea, protestatarii din stradă nu știu dacă se confruntă cu poliția sau cu paramilitarii SNS. Pe rețelele de socializare circulă înregistrări video în care apar grupuri de tineri mascați și înarmați cu bastoane, care se năpustesc asupra demonstranților.
Presa susține că printre susținătorii SNS se află persoane condamnate anterior pentru tentativă de omor și comportament violent, inclusiv un lider al huliganilor de fotbal condamnat pentru uciderea unui suporter francez în 2009.
”Autoritățile, cu ajutorul criminalilor de partid, au declarat război cetățenilor. Însă nu mai este cale de întoarcere, căci lucrurile au ajuns într-un punct critic. Cetățenii au realizat că nu poate exista democrație parlamentară la masă cu mafia și nici negocieri, cu excepția predării puterii”, a declarat Radivoje Jovovic, din Mișcarea Cetățenilor Liberi, pentru DW.
El consideră că violențele de pe străzi sunt rezultatul nervozității și incapacității guvernului de a rezolva criza.
”Autoritățile sunt cele care au refuzat să recunoască cererile juste ale protestatarilor. SNS nu ne-a crezut când am spus 'feriți-vă de mânia unui om răbdător', iar acum au comis crime care le-au grăbit sfârșitul”, a adăugat Jovovic.
Brutalitatea poliției
Între timp, poliția a început și ea să recurgă la violență. Cetățenii și presa prezintă numeroase cazuri de brutalitate a agenților de ordine. Nikolina Sindjelic, studentă din Belgrad, a mărturisit că a fost ”palmuită și lovită cu capul de perete” de comandantul Unității de Protecție Personală și a Proprietății, Marko Kricak, care a numit-o ”curvă”.
”A spus că mă va dezbrăca și mă va viola în fața tuturor, că toți vor privi. Eram vizibil furioasă, iar el mi-a spus: «Ar trebui să mă implori să nu te mai bat»”, a declarat Nikolina Sindjelic pentru televiziunea N1.
În timp ce bastoanele făceau legea noaptea, în timpul zilei aveau loc arestări în masă. Mai multe mass-media pro-regim au publicat imagini în care puteau fi văzuți tineri îngenuncheați lângă un zid, cu mâinile la spate, fiecare păzit de un polițist.
Aceste imagini le-au amintit multora de taberele de detenție din timpul războiului. Potrivit Nedei Vrebac, cel puțin trei dintre ei erau tineri de 20 de ani arestați de poliție, deși nu participaseră la proteste. Unul dintre ei este Vukacin Kurilic, a cărui familie ea o cunoaște personal.
”Sunt din adunarea mea, ei susțin tot ce facem, dar nu participă activ la proteste”, a declarat Neda Vrebac pentru DW. ”A fost arestat în drum spre un magazin. Avea niște pungi și, când s-au apropiat de el, băiatul a opus rezistență, spunând că nu a făcut nimic. Apoi l-au percheziționat, i-au găsit inhalatorul pentru astm, au crezut că este spray cu piper și l-au împins într-o dubă a poliției. Nu avea antecedente”.
Vucic promite o „reacție dură”
Președintele sârb Aleksandar Vucic, care a promis o reacție dură din partea statului, neagă intenția de a institui starea de urgență.
”Va veni o vreme când veți vedea toată determinarea statului sârb. Vom folosi toate mijloacele de care dispunem pentru a restabili ordinea, pacea și legea în țara noastră. Vom face asta. Ne vom opune tuturor presiunilor externe, tuturor celor care ne amenință, care ne spun ce este permis și ce nu, și care până acum am văzut că au reușit să aducă haos în țara noastră. Însă noi vom învinge”, a declarat Vucic.
Vorbind în cadrul unei conferințe de presă, președintele a acuzat studenții și cetățenii că încearcă să distrugă statul, comparându-i cu fasciștii și naziștii, și a afirmat că este doar o chestiune de zile până când cineva va fi ucis. Vucic nu este singurul care gândește astfel.
”Mă tem pentru viețile oamenilor. Pentru viețile noastre, ale cetățenilor, ale copiilor nevinovați, ale activiștilor”, a declarat Neda Vrebac. Ea se teme între altele că regimul ar putea ucide pe cineva din propriile rânduri pentru a escalada și mai mult violența. ”Cred că el este gata de orice, pentru că în jurul lui sunt sume uriașe de bani și mafia. Știți cum operează mafia”.
Vor duce tulburările la alegeri?
Fostul profesor de științe politice Zoran Stojiljkovic, retras din activitate, descrie situația ca fiind ”un echilibru al neputinței”, în care ambele părți se luptă să câștige avantajul, fără ca vreuna dintre ele să aibă o strategie clară.
”Nu cred că Vucic dorește starea de urgență, pentru că nu are capacitatea de a o impune atunci când oamenii nu sunt dispuși să o respecte. Iar acești oameni chiar nu au chef s-o respecte”, a remarcat Stojiljkovic. ”Rezultatul de preferat este cu siguranță o formă de dialog, condiții electorale relativ corecte și alegeri în câteva luni, până la sfârșitul acestui an sau la începutul anului viitor”.
Stojiljkovic subliniază că este esențial ca studenții, care încă mai au credibilitate, să mobilizeze cetățenii în jurul unei narațiuni care să promită o soluție politică.
”Oamenilor trebuie să le spui limpede ce vor câștiga dacă obții victoria în alegeri și ce vei face într-un interval de timp rezonabil până la alegerile regulate, peste un an sau doi, pentru ca situația actuală să nu se mai repete”, a adăugat Stojiljkovic.
Represiunea deschisă, noi valuri de proteste și greve, ori chiar organizarea de alegeri și o posibilă răsturnare a lui Vucic - toate aceste scenarii par a fi posibile.