„HAGA”, un Nürnberg imaginar pentru regimul Putin

Cine a spus că pe timp de război artele tac?

Poate era valabil în veacurile trecute, când bătăliile și măcelurile prisoseau, iar artiștii, puțini și primejduiți, se repliau într-un con de umbră, lipsindu-le „cutia de rezonanță”, cum am spune azi, disponibilitatea publicului de a le consuma produsele muncii și inspirației.

Azi, literatura, teatrul, artele vizuale, filmul etc. – devin parte dintr-un efort al rezistenței individuale și colective pe timp de război și dezastre naturale, mobilizând oamenii, ajutându-i să-și mențină moralul, amintind de valorile fundamentale, mai ales atunci când pentru ele se moare, ca în Ucraina atacată de hoardele lui Putin.

Arta și cultura fac parte din soft power-ul contemporan, prin care poți promova dragostea, compasiunea, rezistența în fața nedreptății și urii, după cum la fel de adevărat, din păcate, este că uneori artiștii, trădându-și talentul și ponegrindu-și numele, servesc soft power-ul crimei și agresiunii, cum se întâmplă cu o seamă de așa-ziși oameni de cultură din Rusia, care au îmbrățișat cauza imperialismului rusesc. Exemplul cel mai relevant este cineastul Nikita Mihalkov – un apologet al lui Putin și al „lumii ruse.” Sau cum e dirijorul Valeri Gherghiev, care legitimează prin tăcerea și „apolitismul” lui tirania de la Moscova.

Sacrificiul artiștilor ucraineni

Artiștii ucraineni, în schimb, demonstrează mult curaj și devotament patriotic și proeuropean. Scriitori ca Iuri Andruhovîci, Serghei Jadan, Andrei Kurkov, Andriy Bondar sau Mykola Riabchuk, cantautori ca Svitoslav Vakarciuk... doar câteva nume, care îmi vin repede în minte, ei vorbesc, scriu, cântă, apără cauza patriei lor agresate.

Muți creatori ucraineni au plecat pe front. 185 de oameni de cultură au murit în război, spunea Mykola Tochytskyi, ministrul Culturii și Comunicării strategice într-un interviu pentru postul public TV din Republica Moldova. Noi am putea evoca moartea tragică a tânărului poet Maxim Krivțov, poetul care și-a asumat destinul de soldat și a căzut pe linia întâi în ianuarie 2024.

Sasha Denisova acuză

Autoarea piesei jucate pe scena Naționalului chișinăuian este un reputat dramaturg și regizor de teatru. Aflăm din prezentarea de pe afiș (reproduc selectiv) că Sasha Denisova a scris circa douăzeci de piese de teatru, traduse în mai multe limbi, și a regizat 25 de spectacole pe diferite scene ale lumii. A făcut studii de teatru la Kiev și în Anglia, a lucrat ca director artistic la teatrul Maiakovski din Moscova și la Centrul Meyerhold. A predat arta teatrală în Statele Unite și a câștigat câteva premii internaționale. A obținut cu spectacolul „Haga”, în 2013, o nominalizare la categoria Regizorul anului (Plebiscyt – Czlowiek i Wydarzenie Sezonu, Polonia) și Premiul Elliot Norton pentru cea mai bună producție și cel mai bun regizor.

Despre „Haga”. O fetiță din Mariupol, orașul martir, își imaginează un proces al responsabililor ruși la Tribunalul de la Haga. Există, după cum se știe, un mandat de arestare al acestei instanțe pe numele lui Putin, care este acuzat de complicitate la deportarea a mii de copii ucraineni. Nu știu cum funcționează jurisprudența Tribunalului Internațional, dar acuzația de genocid ni se pare mult mai acoperitoare și Sasha Denisova, cu siguranță, s-a gândit la un cap de acuzare mult mai complex.

„Procesul de la Haga” al Sashei Denisova se desfășoară după toate legile: are un acuzator și un avocat, care adresează pe rând întrebări „clienților” lor și își susțin cu probe alegațiile.

Sunt chestionați mai întâi niște soldați ruși pentru presupuse crime în Ucraina. Cu spectrul pedepsei în față, aceștia se lamentează, pretind că nu au furat din casele civililor ucraineni decât strictul necesar, pentru că sunt prost echipați și întreținuți. Dar acuzarea are dovezi imbatabile: înregistrări ale convorbirilor telefonice ale acestor soldați cu nevestele lor, în care aceștia se laudă că au pus laba pe obiecte prețioase, bijuterii, electrocasnice, etc., iar nevestele îi îndeamnă să fure mai mult.

La proces sunt convocate și victimele – o familie de ucraineni. Mărturisirile lor sunt răvășitoare: n-au fost simple jafuri, rușii au comis asasinate.

Gașca lui Putin în boxele de la Haga

Șirul inculpaților „de soi” îl formează exponenții de vârf ai regimului de la Moscova în frunte cu Putin, urmat de Șoigu, Patrușev, Surovikin, Skabeieva, Lavrov, Prigojin, Kadîrov, Matvienko și alții – ce mai, vedete media, figuri patibulare!

Inculpații se frământă, așteptând judecata, nu sunt deloc siguri că scapă – Miloșevici, judecat la Haga înaintea lor și mort în închisoare, e un „precursor” care le îndreptățește temerile – , caută tot felul de subterfugii. Un oligarh din cercul apropiaților lui Putin, de pildă, declară că împotriva lor nu există dovezi convingătoare: ei nu jefuit și nu au comis crime în Ucraina, toate astea s-au făcut nu cu mâna lor. Dacă au dat ordine, a fost pentru că nu au avut încotro, insubordonarea nu le-ar fi fost tolerată.

Șoigu, fostul șef al armatei ruse, cedează nervos, se plânge procurorului că el, un biet crescător de reni în taigaua siberiană, nici măcar nu e rus: aparține unei minorități naționale asuprite de imperialismul moscovit. Propagandista Skabeieva își caută și ea scuze: da, a trebuit să mintă și să manipuleze, dar și-a protejat familia, s-a aflat tot timpul în pericol. Împreună cu spicherița Matvienko se gândește să dea întreaga vină pe Putin – tartorul „operațiunii militare speciale din Ucraina” ș.a.m.d.

Forța profetică a visului

Spectacolul nu excelează printr-o artă actoricească ieșită din comun. E mai degrabă un manifest politic menit să sensibilizeze, să mobilizeze opinia publică, de aceea ar merita să fie promovat în cadrul unei campanii anti-război de care este mare nevoie pe ambele maluri ale Prutului: în Basarabia, pentru a combate miturile propagandei și dezinformării rusești, în România – pentru a destrăma aberațiile „suveranist”-extremiste care periclitează apartenența noastră la NATO și Uniunea Europeană.

Regia utilizează mijloace multimedia de efect, cronici de război în fundal, cum e și craniul vorbitor al lui Putin proiectat pe un ecran mare, anunțând începutul „operațiunii militare speciale în Ucraina”, pentru a zăgăzui ofensiva Occidentului.

Un proces la Haga al lui Putin și al celorlalți criminali ruși deocamdată ține de domeniul visului. Însă reprezentarea acestui act de justiție în cadrul unor opere artistice (se pot imagina și cărți de ficțiune, după cum s-au scris romane despre procesul de la Nürnberg împotriva călăilor naziști) are forța demolatoare a profeției. Și când atâtea zeci, sute de milioane de oameni își doresc sfârșitul războiului din Ucraina și pedepsirea vinovaților, deznodământul nu poate fi evitat. E aproape.