FAZ: România, la un pas de prăpastia fiscală

Cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ) se apleacă asupra problemelor fiscale cu care se confruntă România, țară care a încheiat anul 2024 cu cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană, 9,3% din PIB. 

Într-un articol amplu intitulat „Echilibristică pe marginea prăpastiei datoriilor”, corespondentul FAZ la Viena Michael Martens analizează provocările majore pe care le are de înfruntat noua conducere de la București, cu figurile ei centrale: președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan.

O moștenire grea: cheltuieli necontrolate și deficite succesive

Autorul subliniază că România se confruntă de mai mulți ani cu deficite ridicate, dar nivelul atins în 2024 depășește orice precedent recent în UE. Cauzele sunt multiple și, în mare parte, structurale: un aparat public supradimensionat, politici clientelare, pensii speciale și salarii umflate în sistemul de stat.

FAZ evidențiază în special responsabilitatea guvernelor anterioare, în care Partidul Social Democrat (PSD) a jucat un rol dominant. În încercarea de a-și fideliza electoratul și de a conserva influența politică, liderii PSD ar fi adoptat măsuri populiste care au încărcat artificial bugetul: pensionări anticipate, sinecuri în instituții publice, indemnizații și bonusuri nejustificate.

Această "generozitate bugetară" a fost finanțată prin împrumuturi constante și a condus, inevitabil, la creșterea deficitului. Deși nivelul total al datoriei publice rămâne sub media europeană, continuarea acestui model este nesustenabilă, avertizează Martens.

Noua conducere: între realism fiscal și calcule politice

Noul președinte Nicușor Dan, ales în mai 2024, și premierul Ilie Bolojan, instalat în iunie la propunerea șefului statului, formează, potrivit FAZ, un tandem care colaborează eficient și împărtășește o viziune comună: reducerea rapidă a dezechilibrelor fiscale. Însă punerea în aplicare a acestui plan presupune măsuri dure și impopulare: reduceri de cheltuieli, limitarea beneficiilor acordate unor categorii privilegiate și creșteri selective de taxe.

Dan a declarat recent că dorește să transmită populației ideea că măsurile de austeritate vor fi direcționate în primul rând împotriva celor care au profitat nejustificat de sistem, nu împotriva categoriilor vulnerabile. Astfel, el încearcă să creeze un sentiment de justiție socială, fără de care acceptarea reformelor va fi extrem de dificilă.

Un exemplu de sacrificiu personal sugerat de Dan a fost comparația între venitul său ca primar al Bucureștiului (21.000 lei pe lună) și salariul actual de președinte (17.000 lei), semnalând astfel o abordare mai austeră și transparentă a funcției publice — o tentativă clară de delimitare față de fostul președinte Klaus Iohannis, criticat pentru stilul său de viață luxos și lipsa de transparență.

Premierul Ilie Bolojan, cunoscut pentru stilul său pragmatic încă din perioada în care a condus administrația locală din Oradea, a vorbit încă dinaintea numirii sale despre nevoia de "lacrimi și sudoare", de reduceri bugetare și de o revizuire a sistemului fiscal, în special în zona impozitelor locale și a taxelor pe proprietăți.

FAZ remarcă faptul că, spre deosebire de alți politicieni, Bolojan a avertizat de luni bune că urmează o perioadă grea și nu a ascuns aceste intenții în spatele unui discurs ambiguu.

Riscul populismului: ascensiunea lui George Simion

În acest peisaj instabil, FAZ atrage atenția asupra pericolului reprezentat de liderul naționalist George Simion și de formațiunea sa, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Articolul din FAZ relatează că Simion și-ar fi clădit retorica politică pe opoziția față de Bruxelles, pe ideea că Uniunea Europeană și “slugile sale locale” impun României o “dictatură a austerității”, în care cetățenii sunt privați de roadele propriei munci.

Martens face o paralelă între discursul lui Simion și cel al lui Alexis Tsipras, liderul stângii radicale din Grecia, care a câștigat capital politic în timpul crizei datoriilor suverane din 2010–2015. Și atunci, o parte a electoratului elen a fost atrasă de ideea că vina ar fi aparținut “dictatului german” și că sacrificiile cerute nu ar fi fost justificate.

În România, Simion ar profita de frustrarea acumulată în societate față de inegalități, corupție și privilegii. Într-un climat în care partidele tradiționale sunt percepute drept compromise, liderul AUR poate deveni o alternativă periculoasă pentru democrație, cu atât mai mult cu cât discursul său exclude dialogul și promovează polarizarea.

Paradoxuri politice: reforme cu PSD la guvernare

Una dintre cele mai mari contradicții semnalate de FAZ este că reforma bugetară trebuie implementată de o coaliție din care face parte chiar PSD, partidul considerat responsabil pentru multe dintre excesele trecutului. De altfel, PSD este cea mai mare forță parlamentară din actuala coaliție guvernamentală de patru partide. Excluderea sa de la guvernare nu ar fi fost posibilă fără o majoritate alternativă, iar o colaborare cu AUR a fost exclusă din rațiuni politice și ideologice.

În acest context, se pune întrebarea legitimă: cât de dispus este PSD să repare greșelile pe care le-a creat sau tolerat? Autorul articolului sugerează că există o posibilitate ca PSD să se alieze, la nevoie, chiar cu George Simion, dacă popularitatea reformelor scade și vântul politic bate din altă direcție. O asemenea răsturnare ar putea pune în pericol nu doar stabilitatea fiscală, ci și orientarea pro-europeană a țării.

Spre ce se îndreaptă România?

Planul anunțat de președintele Dan prevede o scădere a deficitului bugetar la 7,5% în 2025 — încă mult peste pragul de 3% impus de regulile UE, dar considerat un pas important în direcția redresării fiscale. Ținta finală este respectarea parametrilor europeni până în 2030, însă acest obiectiv este pus sub semnul întrebării de alegerile parlamentare din 2028. Dacă tendințele populiste se accentuează, România riscă să rateze acest parcurs.

FAZ avertizează că România, nefiind membră a zonei euro, nu va putea beneficia de același sprijin financiar pe care l-a primit Grecia în timpul crizei sale. În consecință, responsabilitatea revine în totalitate liderilor de la București — și, implicit, alegătorilor români.