Extremismul din România: De la C.V. Tudor la Călin Georgescu

E prea multă ură în societatea românească. Xenofobia, antisemitismul, conspiraționismul, punerea la zid a minorităților etnice nu au început odată cu creșterea partidelor extremiste de azi și accederea lui Călin Georgescu în proximitatea funcției de președinte. Mineriadele, culminând cu cea din 13-15 iunie 1990 și evenimentele sângeroase de la Târgu-Mureș din 15 martie același an, care au fost o diversiune a fostei Securități pentru a intra în legalitate, au alimentat un filon de ură și violență în rândul unei părți însemnate a societății.

Fosta Securitate a sădit sămânța urii în rândul celor mai expuși la manipulare. În primii ani după căderea comunismului, nu doar partidul România Mare al lui C.V. Tudor a promovat în funcții cheie numeroși ofițeri și foști ofițeri ai Securității, ci și fostul FSN al lui Ion Iliescu. Mai mult, și în partidele istorice s-au infiltrat ofițeri și colaboratori ai fostei poliții politice, precum și în marea parte a presei controlate de putere.

În 1991, Parlamentul a comemorat 45 de ani de la execuția lui Ion Antonescu

Ceea ce a propagat pe rețelele sociale candidatul la președinție Călin Georgescu, căruia i s-a deschis un dosar penal cu mai multe capete de acuzare, a făcut-o pe vremuri Corneliu Vadim Tudor prin revista „România Mare“.

Diagnosticul tribunului care scria că „la ora actuală politica este cea mai mare rușine pentru țară“ și că „decât o democrație bolnavă, mai bine o dictatură sănătoasă“, se regăsește acum în discursul lui Călin Georgescu, cel care a declarat că „nu vor mai fi partide politice în această țară“. „Dictatura sănătoasă“ de care vorbea C.V. Tudor o regăsim și în programul electoral al lui Georgescu care promite „naționalizarea terenurilor agricole“. Cultul mareșalului Ion Antonescu, despre care C.V. Tudor spunea că „a avut o moarte de o măreție antică“, îl regăsim și la Călin Georgescu, atunci când i-a calificat pe el și pe Corneliu Zelea Codreanu „eroi prin care a trăit istoria națională“.

Într-o țară în care cel puțin în primul deceniu după căderea comunismului fiecare era liber să spună orice, de la omul de rând până la înalți demnitari, Parlamentul României a organizat în 1991, cu ocazia împlinirii a 45 de ani de la executarea lui Ion Antonescu, un eveniment de comemorare a acestuia, în care s-a păstrat un moment de reculegere.

Acum pare șocant, dar așa a început istoria postdecembristă, cu criminali pe post de eroi, cu ura față de evrei, de romi și maghiari.

„Nu vor mai fi partide politice în această țară“

Neîncrederea românilor în partidele politice și în general în politicieni a ajuns la cota de avarie. Oamenii văd de zeci de ani cumetriile transpartinice ale politicienilor în afaceri necurate, bogăția demnitarilor de care justiția nu se atinge, migrația de la un partid la altul, ignorarea celor care i-au ales.

Datele unei cercetări sociologice realizate în martie anul trecut în rândul tinerilor de casa de sondare IRES arată că doar 4% dintre respondenți au încredere în partide, 9% în Guvern și Parlament și 11% în președinție. Aceeași tendință se manifestă și la nivelul general al societății. În acest context, Călin Georgescu a transmis în cadrul unui eveniment, potrivit publicației 100%, că „Partidele politice sunt niște gloabe la carul de aur al poporului român“ și că „nu vor mai fi partide politice în această țară. Niciunul! Niciun partid politic!“ Ulterior, echipa sa de campanie a transmis că a fost vorba de o metaforă și că în cazul în care Călin Georgescu va ajunge președinte, va colabora cu „toate forțele politice care împărtășesc principiile fundamentale ale democrației“.

Întrebarea e cum de înghit susținătorii și adulatorii lui Georgescu o asemenea elucubrație? Sau alte asemenea idei halucinante din programul său electoral care răstoarnă lumea cu susul în jos: naționalizarea terenurilor agricole, salvarea albinelor și sprijinirea apiculturii care sunt „obiective de interes național“, restaurarea viziunii creștine în economie – Programul Hrană, Apă, Energie este „o triadă ce reflectă armonia dintre Dumnezeu, Om și Natură“.

Politicienii nu văd copacii din cauza pădurii

Românii s-au săturat să mai dea un cec în alb celor pe care i-au ales. De pildă, pentru funcția de președinte au votat mereu răul cel mai mic: pe Emil Constantinescu împotriva lui Ion Iliescu, pe Ion Iliescu împotriva lui Corneliu Vadim Tudor, pe Traian Băsescu împotriva lui Adrian Năstase, iar pentru al doilea mandat împotriva lui Mircea Geoană, pe Klaus Iohannis împotriva lui Victor Ponta, iar pentru al doilea mandat împotriva Vioricăi Dăncilă. Asta, în situația în care românii l-au privit mereu pe șeful statului ca pe un tătuc, fără să țină cont de limitele Constituției în exercitarea puterii.

Fiecare președinte a lăsat la finalul exercitării funcției un gust amar și un sentiment de neputință pe care românii le-au resimțit pe bună dreptate ca pe o bătaie de joc nu doar la adresa societății în general, ci la adresa fiecăruia. Un loc comun e că toți președinții postdecembriști nu s-au aplecat asupra individului, a cetățeanului, a omului de rând. Nu au văzut copacii din cauza pădurii. Există în mentalul colectiv, în mod firesc, nevoia de a fi luat în seamă, cu bune și cu rele, de către cei care conduc, de la primarul celui mai izolat cătun până la miniștri, parlamentari și șeful statului.

Așa s-a ajuns la situația de azi când Călin Georgescu și liderii partidelor extremiste AUR, SOS și POT reușesc, prin frazeologii demagogice, să dea impresia că pentru ei și partidele lor contează în primul rând individul, cetățeanul, omul cu majusculă. În felul acesta, cântecul de sirenă al extremiștilor încearcă să-i ademenească pe cât mai mulți români din amalgamul societății.

Cum să fii extremist și să-l aștepți pe Mesia?

Iluzia a devenit pentru adepții partidelor extremiste cuvântul care îl mântuiește pe fiecare în parte, abia apoi venind rândul solidarității reflectate într-o oglindă la mâna a doua.

Este pentru prima dată când peste treizeci la sută dintre români, reprezentând electoratul partidelor extremiste, nu mai votează din calculul că aleg răul cel mai mic. Răul este întruchipat de partidele tradiționale, iar binele cu majusculă de cele extremiste. Acest segment se înscrie, fără să realizeze că acționează sub zodia bumerangului, într-o logică a revanșei, a reprezentării acelei părți din societate care a găsit în sfârșit calea prin care să măture de pe scena politică partidele tradiționale.

Electoratul partidelor extremiste și al lui Călin Georgescu nu este în mare măsură el însuși extremist. Nu putem spune despre un țăran dintr-un sat uitat de lume că e extremist pentru că votează AUR, SOS sau POT. El s-a săturat până peste cap de partidele, guvernele și președinții care l-au mințit până acum. Vrea altceva. Și unde să găsească acest altceva decât la partidele radicale de dreapta? E singura ofertă care vine de la o tabără care nu a guvernat niciodată.