Este Nicușor Dan un actor al împăcării românilor cu românii?

Nicușor Dan a promis că va fi un președinte „deschis la vocea societății și partener cu societatea“. Până acum s-a ținut de cuvânt. În două săptămâni, el a avut mai multe intervenții publice decât Klaus Iohannis în două mandate. Rămâne însă întrebarea ce pârghii are președintele la îndemână pentru a împăca două tabere care au ajuns să se urască.

Suntem în continuare în fundătura care a despărțit societatea în două blocuri ireconciliabile nu doar anul trecut când am avut patru rânduri de alegeri și în jumătatea acestui an, ci cu mult timp înainte. Dar dezbinarea din societatea românească și din diaspora s-a radicalizat odată cu apariția pe scena politică a unui personaj malefic – un trimis carismatic, apostol al extremismului deghizat în straiele credinței, patriotismului, împăcării, dreptății sociale. Este important cuvântul „trimis“, pentru că dă măsura încrederii unei părți periculos de însemnate a societății în mitul salvatorului care nu face parte din „sistem“.

Candidatul surpriză Călin Georgescu, pentru că despre el este vorba, a reușit să câștige primul tur al alegerilor prezidențiale din noiembrie cu 23% din voturi. După ce Curtea Constituțională a anulat scrutinul în temeiul unor dovezi grave de viciere a procesului electoral, capitalul de încredere al „trimisului mesianic“ aproape s-a dublat. Victimizarea a eliberat noi energii ultraradicale pe fondul anulării votului.

Violența, injuriile, comportamentul revanșard au ajuns până la ură, cu precădere pe rețelele sociale, dar și în comunități, în mijloacele de transport în comun, în piețe, în parcuri, unde oameni care nu s-au văzut niciodată unii cu alții se jignesc, se înjură ca la ușa cortului.

Predicatorii populismului și ai versetelor patriotarde

Împuierea extremismului s-a petrecut sub ochii placizi ai politicienilor preocupați doar de propriile interese, dar și ai elitelor intelectuale, ai așa-zișilor formatori de opinie, sub ochii profesorilor din învățământul preuniversitar și academic, sub privirile activiștilor din ONG-urile al căror obiect de activitate declarat este tocmai promovarea unei societăți deschise, proeuropene, umanitariste, dar care în realitate urmăresc adesea doar profituri financiare nedeclarate.

Nu putem ascunde sub preș realitatea că un segment important al societății a fost și continuă să fie ușor de manipulat. E o tară moștenită din comunism și exploatată de noii ciocoi ai manipulării unei mentalități somnoroase care, trezită din letargie, e în stare să dea frâu liber violenței, intoleranței, agresiunii tenace și, în final, urii.

Dar să nu stigmatizăm implacabil acest corp al societății care în cea mai mare parte a căzut victimă liderilor politici demagogi sau intelectualilor de serviciu intoleranți față de minoritățile de orice fel, predicatori ai populismului și ai versetelor patriotarde, negustori ai ortodoxismului habotnic, cămătari ai autohtonismului arhaic.

Moștenitorii Securității, regizori ai manipulării în masă

Ura de clasă din comunism a fost reactivată sub patrafirul dezbinării ireconciliabile. George Simion, Diana Șoșoacă sau Călin Georgescu s-au cățărat pe o casă fără acoperiș, pe scena unei mase de oameni suferind de sindromul neputinței.

Psihologic vorbind, neputința a dus la violență, la căutarea dușmanului, la dorința de revanșă. Iar această arhitectură a răului, gândită de experți în manipulare, via moștenitorii fostei Securități, și executată de personajele amintite, era cât pe ce să ne arunce în izolaționismul regimului Iliescu din anii ᾿90 în urma primului tur al alegerilor prezidențiale din noiembrie.

Am învățat ceva din trecerea glonțului pe la urechi? Ne-am strâns unii altora mâinile în semn de înțelegere, de împăcare, de recunoaștere că suntem diferiți unii de alții, dar nu dușmani? Gestul n-a venit nici dintr-o parte, nici din cealaltă. Am rămas pe aceleași poziții.

George Simion: „O să vă găsim și în gaură de șarpe“

Divizarea societății nu e tributară convingerilor politice de stânga sau de dreapta, cu atât mai mult cu cât nu avem o stângă și o dreaptă după normele abecedarului ideologic. Radicalismul anilor ᾿90 exprimat în lozincile ad-hoc „Noi muncim, nu gândim“ sau „IMGB face ordine“ este rețeta de succes prin care noii arendași ai spiritului de turmă își consolidează azi pozițiile politice.

Alianța pentru Unirea Românilor e de fapt imperativul divizării românilor. Declarațiile furibunde ale lui George Simion de genul „Am evitat o vărsare de sânge“ sau „O să vă găsim și în gaură de șarpe“ trimit indubitabil la instrumentarul neofascismului și neolegionarismului. Justiția ar fi trebuit să se autosesizeze până acum. Nu a făcut-o și mă tem că nu o va face.

În condițiile în care, potrivit celor mai recente sondaje de opinie, AUR s-ar situa pe primul loc în Parlament dacă ar fi reluate alegerile parlamentare, e limpede că suveranismul și izolaționismul se cronicizează. Același sondaj care a măsurat și încrederea în politicieni îl indică pe Călin Georgescu pe locul trei, după Nicușor Dan și Ilie Bolojan, iar pe George Simion abia pe locul cinci, cu treisprezece procente în urma scorului obținut de AUR.

Sigur că înfrângerea lui George Simion în cursa pentru Cotroceni a condus la o dezamăgire profundă în rândul adulatorilor unui personaj curajos doar atunci când e pe val. Blocul izolaționist e posibil să își caute un alt lider odată cu retragerea, cel puțin declarativă, a lui Călin Georgescu din viața publică și înfrângerea lui George Simion în alegeri.

Reconcilierea societății trebuie începută cu reconcilierea fiecăruia cu sine. Altfel, orice proiect în această direcție, fie și al președintelui în funcție, e sortit eșecului.