Pe 11 iulie 1995 și în zilele care au urmat, peste 8.000 de bărbați și băieți bosniaci musulmani au fost uciși în orașul bosniac Srebrenica, în ceea ce este considerată cea mai gravă atrocitate din Europa, de la al Doilea Război Mondial. Aceștia au fost sistematic executați de armata Republicii Srpska, condusă de generalul Ratko Mladic. Numai câțiva au supraviețuit masacrului. Nedzad, care avea 17 ani la acel moment, a reușit să scape printr-o minune, deși fusese rănit. Însă, până în ziua de azi, trauma lui și a familiei lui persistă.
Curtea Internațională de Justiție (CIJ) și Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (TPII) au declarat masacrul ca fiind genocid.
La treizeci de ani mai târziu, aproximativ 1.000 de victime încă nu au fost identificate.
Deși mai mulți responsabili ai masacrului, inclusiv Mladic, au fost condamnați pentru crimele comise, familiile victimelor încă luptă pentru recunoaștere și dreptate.
Serbia și Republica Srpska – entitatea sârbă din cadrul Bosniei și Herțegovinei – au recunoscut masacrul la Srebrenica, dar refuză să îl numească genocid.
Cum a fost posibil acest genocid chiar sub ochii forțelor de menținere a păcii ale ONU? Cine a fost tras la răspundere? Și cum arată dreptatea astăzi?