Deșeuri din plastic: se va ajunge la un acord internațional?

Inițial, se dorea ajungerea la un acord încă de anul trecut, la Busan. Însă atunci, negocierile aflate sub conducerea Programului ONU pentru Mediu au eșuat. Într-o nouă încercare, reprezentanți din peste 170 de țări se reunesc de astăzi până pe 14 august la Geneva pentru a negocia un acord obligatoriu privind reducerea deșeurilor din plastic.

Printre temele esențiale se numără: ar trebui limitată producția de plastic? Cum poate fi îmbunătățită gestionarea produselor și substanțelor chimice din plastic periculoase pentru sănătate? Și ce sprijin financiar vor primi țările în curs de dezvoltare pentru a pune în aplicare acordul?

La nivel global, se produc anual 413 milioane de tone de plastic — suficient cât să umple peste o jumătate de milion de bazine olimpice.

Doar aproximativ 9% din aceste deșeuri sunt reciclate la nivel mondial. Restul este incinerat, ajunge în gropi de gunoi sau în mare, poluează solurile, afectează fauna și dăunează sănătății umane. Microplasticele sunt acum detectabile peste tot în lume — inclusiv în corpul uman.

Cine şi ce își dorește să obțină?

Aproximativ o sută de țări pledează pentru un acord ambițios, care să includă și reducerea producției de plastic. Printre acestea se numără numeroase state din Africa și America Latină, precum și Germania și Uniunea Europeană.

Însă țările producătoare de plastic și exportatoare de petrol din așa-numita „Coaliție a țărilor cu viziuni similare” — între care Rusia, Iran și Arabia Saudită — au blocat până acum orice reglementare mai strictă asupra producției.

Ele vor, practic, să continue ca până acum, explică Florian Titze, director de politici internaționale al organizației WWF, adăugând că aceste țări încearcă, printre altele, să împiedice introducerea în acord a unor prevederi care ar limita cererea, cum ar fi interzicerea produselor din plastic de unică folosință.

Industria plasticului și statele care beneficiază în mod deosebit de pe urma acesteia prezintă criza plasticului mai degrabă ca pe o problemă a gestionării deficitare a deșeurilor. Ele susțin că acordul ar trebui să se concentreze pe colectarea plasticului, informarea consumatorilor și creșterea ratelor de reciclare.

Dar supraproducția, adică adevărata sursă a problemei, nu ar fi astfel oprită.

Virginia Janssens, directoarea asociației europene a industriei plasticului, are însă o altă opinie. Ea avertizează, într-o declarație pentru DW, împotriva „măsurilor excesiv de simplificate, cum ar fi limitarea producției globale de plastic primar”.

Potrivit ei, industria ia problema poluării cu plastic în serios. Însă abordarea problemei ar necesita „o cooperare intersectorială, nu doar în cadrul industriei noastre, ci și de-a lungul întregului lanț valoric, cu autoritățile și dincolo de acestea”, afirmă Janssens.

Reciclarea nu va rezolva problema

Deși reciclarea și gestionarea deșeurilor sunt o parte importantă a soluției, impactul lor rămâne limitat dacă nu este redusă în paralel și cantitatea totală de plastic, explică Melanie Bergmann, biolog marin la Institutul Alfred Wegener. Ea însoțește delegația germană la negocieri în calitate de observator științific.

„Dacă volumul de plastic din circuit crește în fiecare an, atunci vom avea nevoie de tot mai multe structuri [pentru reciclare și managementul deșeurilor]. Vedem deja în regiunile mai bogate ale lumii că sistemele noastre nu mai fac față.”

Deja acum, cheltuielile statelor pentru sistemele de gestionare a deșeurilor sunt considerabile. Germania, de exemplu, cheltuie anual 16 miliarde de euro pentru întreaga infrastructură de gestionare a deșeurilor, epurarea apei și combaterea poluării — echivalentul a aproximativ 0,4% din PIB. Iar proporția deșeurilor din plastic este în continuă creștere.

În cadrul negocierilor, UE ar putea condiționa sprijinul financiar pentru țările în curs de dezvoltare de asumarea unor angajamente privind reducerea producției de plastic, presupune Bergmann.

Ipocrizie din partea Germaniei și a UE?

Aleksandar Rankovic avertizează însă asupra pericolului de a transfera responsabilitatea exclusiv asupra statelor producătoare de petrol și a celor care fabrică mase plastice. El este fondatorul think tank-ului Common Initiative, care militează pentru protejarea bunurilor comune și urmărește de mult timp aceste negocieri.

Mai ales țărilor occidentale precum Germania, Franța sau Regatul Unit, el le reproșează ipocrizie. „Toți susțin că sunt extrem de ambițioși. Mi se pare pervers”, afirmă Rankovic.

Cu aproximativ opt milioane de tone de plastic produse anual, Germania este de departe cel mai mare producător de mase plastice din Europa, urmat de Belgia și Franța.

La nivel global, o treime din toate masele plastice provin din China, aproape 20% din alte țări asiatice și din America de Nord. În America de Nord și Europa, fiecare persoană consumă în medie între 85 și 94 kg de plastic pe an, potrivit Națiunilor Unite. În China, media este de 58 kg.

Chiar dacă țările din așa-numita „Coaliție pentru Ambiții Mari” susțin un acord mai ambițios, Rankovic critică faptul că nu există o propunere clară pentru un obiectiv obligatoriu de reducere a producției de plastic.

Formula „limitarea consumului și producției de mase plastice la un nivel sustenabil”, folosită de coaliție, i se pare lui Rankovic mult prea vagă.

Din partea Ministerului Mediului din Germania, aceste critici sunt respinse. Situația datelor nu ar fi suficient de clară pentru a permite „stabilirea unor obiective concrete în cifre. Un obiectiv numeric, cum ar fi cel de 1,5 grade din Acordul de la Paris, nu poate fi definit în acest moment”, se afirmă.

Melanie Bergmann de la Institutul AWI este de acord cu această evaluare. Totuși, ea adaugă că este clar: producția globală de plastic ar trebui redusă cu cel puțin 12 până la 19 la sută doar pentru ca obiectivele Acordului de la Paris privind clima să poată fi atinse.

Potrivit unor surse din apropierea Ministerului Mediului, instituția își dorește de asemenea reducerea producției de plastic primar, pentru a închide buclele de consum și a sprijini economia circulară. Italia, Spania și Franța împărtășesc această viziune și promovează o poziție similară la nivelul Uniunii Europene.

Puterea lobby-ului din industria plasticului

La Geneva sunt așteptați, pe lângă echipele de negociere ale țărilor, și sute de reprezentanți ai intereselor din industria plasticului și a chimicalelor.

„Soluțiile pot funcționa doar prin colaborare și cooperare atât cu societatea civilă, cât și cu mediul economic”, afirmă surse din Ministerul Mediului din Germania.

„Experiența mea personală este că, în ultimii ani, au existat tot mai multe eforturi de lobby și tentative de subminare a științei în domeniul materialelor plastice”, spune Bethanie Carney Almroth, ecotoxicolog la Universitatea din Göteborg, Suedia, care studiază efectele nocive ale substanțelor chimice din masele plastice.

Judecând după numărul participanților, influența industriei asupra negocierilor este semnificativă. Anul trecut, de exemplu, au fost prezenți mai mulți lobbyiști decât toți delegații statelor membre ale Uniunii Europene la un loc. Potrivit lui Carney Almroth, industria încearcă să discrediteze cercetarea științifică prin studii proprii, părtinitoare, care să inducă îndoieli asupra credibilității concluziilor științifice.

În schimb, organizația Plastics Europe a declarat pentru DW că ea și membrii săi recunosc importanța științei independente. „Asigurarea unui dialog bazat pe dovezi și a unor decizii fundamentate pe date este esențială pentru găsirea celor mai eficiente soluții”, a afirmat Janssens din partea asociației europene a industriei plasticului.

Între timp, toxicologul Bethanie Carney Almroth relatează despre cazuri personale de defăimare și intimidare împotriva unor oameni de știință ca ea – prin e-mailuri, în presă, în discuții directe, prin scrisori trimise redacțiilor de reviste științifice sau chiar de către angajați ai marilor companii.

„În aproape toate cazurile, nu mi-au criticat cercetarea. M-au atacat ca persoană, ceea ce pentru mine înseamnă două lucruri: în primul rând, că cercetarea mea este solidă; și în al doilea rând, că fac ceva important, că munca mea are un impact”, spune cercetătoarea.

La o conferință din Canada, a fost intimidată și agresată verbal de un reprezentant al industriei ambalajelor, care a năvălit în sala de prezentare și a acuzat-o că răspândește informații false. Carney Almroth a depus o plângere la ONU, iar ulterior bărbatul a fost obligat să-și ceară scuze.

La conferințele ONU, au existat chiar tentative de a fotografia ecranele telefoanelor și laptopurilor sau de a înregistra conversații în secret, povestește ea. Și alți colegi ar fi supuși unor presiuni similare.

„Trebuie să fiu atentă unde mă aflu și cine e în jurul meu.” Între timp, și-a dotat ecranele cu filtre de confidențialitate.

Va fi folosită această șansă istorică pentru un acord eficient?

Rankovic nu crede că la Geneva va fi adoptat un acord revoluționar, ci mai degrabă un fel de convenție-cadru, un consens minim, pe baza căruia s-ar putea construi în anii următori. Pozițiile sunt prea divergente, iar în cadrul negocierilor internaționale deciziile pot fi luate doar prin consens.

Totuși, timpul presează — asupra acestui aspect, comunitatea științifică este de acord. Se consideră aproape sigur că producția de plastic se va dubla în următorii douăzeci de ani. Printr-un acord internațional, ar exista o șansă istorică de a aduce sub control problema plasticului, afirmă Melanie Bergmann de la Institutul Alfred Wegener.