Cum merge lupta pentru pace a lui Călin Georgescu?

Din păcate, războaiele aduc moartea și deteriorează relațiile dintre oameni. Nici ucrainenii, nici românii, nici britanicii și nici americanii nu au nicio responsabilitate pentru declanșarea războiului din Ucraina așa cum vrea Putin să ne facă să credem.

Oricât de încețoșat ar fi creierul unora, orice interese ar avea sau oricât de fascinați ar fi de „Maica Rusie”, evidența nu se poate nega. Ordinul de invazie a fost dat de Vladimir Putin în dimineața zilei de 24 februarie 2022.

De atunci, sistemul de propagandă de la Kremlin a avut drept obiectiv să estompeze cât mai mult în mintea oamenilor faptul că președintele rus a pornit cel mai mare conflict militar de pe teritoriul Europei după cel de-Al Doilea Război Mondial. 

Pentru a scoate Rusia basma curată și pentru a limita impactul deciziei criminale a lui Vladimir Putin, sistemul politic de la Moscova a investit miliarde de euro cu scopul de a crea un curent de opinie internațional în favoarea Rusiei, de distrugere a coaliției pentru sprijinirea Ucrainei și de susținere a mișcărilor politice extremiste care pot crea tensiuni în statele democratice.

Ca în orice operațiune de o asemenea anvergură, s-au înregistrat eșecuri, dar și multe succese. Populismul s-a răspândit. Cu ajutorul rețelelor sociale, mesajul Rusiei a prins, iar o parte din public crede că, de exemplu, și „Zelenski e vinovat” sau alte numeroase enunțuri care sădesc teama și neîncrederea în oameni. Un mare eșec al propagandei ruse este că frontul comun de sprijinire a Ucrainei împotriva agresiunii ruse a rezistat până acum.

O conservă politică

Călin Georgescu e o creație a propagandei de la Kremlin. Un agent de influență al Moscovei, probabil recrutat la începutul anilor 2000, atunci când România a luat-o pe drumul NATO, fiind preluat de la foști agenți DIE, a fost cultivat, întreținut, finanțat, antrenat și scos din când în când în lumea politică românească, mutat dintr-o instituție în alta, lăudat și propus, din când în când, prim-ministru.

E o strategie tipică Uniunii Sovietice din timpul Războiului Rece, aceea de a crea „conserve politice” care, la momentul oportun, sunt aruncate în luptă pentru a servi interesele Kremlinului, vizibile sau invizibile.

De exemplu, se poate studia cazul doamnei Karin Kneissl, fost ministru de externe al Austriei, care în 2023 se mută la Moscova.

Un alt exemplu interesant este cel al lui François Fillon, prim-ministru al Franței în perioada 2007-2012 și mulți alții.

Din acest punct de vedere, România nu e unică. Rețeta folosită de Kremlin e aceeași pentru multe țări, agenții Moscovei nu dau dovadă de multă imaginație, dar sunt răbdători și investesc mult pentru a-și atinge scopurile.

Puteţi citi articolul integral AICI.