Cum e să dai gol în poarta ţării natale?

Fără bucurie, fără o expresie a feţei care să trădeze fericirea şi mulţumirea unui atacant atunci când reuşeşte ceea ce aşteaptă o naţiune întreagă de la el. Lukas Podolski deschide scorul în partida Germania - Polonia şi o face în poarta ţării unde s-a născut. Jucătorul are o scurtă criză emoţională.

Trecutul său polonez şi prezentul său german se întâlnesc pentru câteva clipe, iar Podolski îşi pierde simţul de orientare în faţa a milioane de telespectatori. Pentru el şi sentimentele sale, situaţia avea să devină şi mai critică: tot Podolski înscrie şi golul al doilea, pecetluind scorul final al partidei. Şi atunci, acelaşi lucru: bucurie rezervată. De parcă golurile l-au făcut pe mijlocaşul împins să se simtă un pic penibil. Iar a doua zi, cotidianul polonez "Gazeta" întoarce cuţitul în rană, titrând: "Lukas, cum ai putut?"

Înseamnă asta că Podolski poate juca pentru selecţionata Germaniei doar în anumite condiţii? Conflictul de loialitate al jucătorului este un sentiment natural şi mai ales sincer. Copilăria şi adolescenţa sunt ani care marchează existenţa unui individ. Iar această perioadă din viaţa sa nu trebuie renegată, doar pentru că este "angajat" al echipei germane. Din contră: jucători de origine străină pot, din perspectivă psihologică, să dea mai mult pentru echipă decât alţi Mülleri sau Meieri.

Istoria oferă de asemenea exemple edificatoare: Cine trebuie să se afirme departe de casă este de multe ori mai implicat în acest demers, lucru valabil şi pentru fotbalişti. Miroslav Klose, Oliver Neuville, Mario Gomez sunt doar trei exemple de jucători cu strămoşi din afara Germaniei, care joacă pentru selecţionată. În echipa Elveţiei a fost cooptat un Murat Yakin, la austrieci regăsim nume croate, ca să nu mai vorbim de francezi... Multiculturalitatea este de multă vreme o constantă a fotbalului modern. Un exemplu de integrare reuşită, cu alte cuvinte.

Mai mult, sportul se globalizează odată cu economia. Antrenorul Rusiei se numeşte Hiddink, şi vine din Olanda, iar conaţionalul său Beenhaker îi pregăteşte pe polonezi. La greci îl regăsim pe Otto Rehagel. Pe scurt: competenţa este căutată la nivel mondial, nu numai în interiorul graniţelor statale.