"Proorocul Ilie", un caz politic, şi înjurătura la putere

Sunt efecte ale cedării culturii fie în curtea extremiștilor, fie în cea a mediocrilor.

Cazul 1: Piesa despre riscul fanatismului, tratată fanatic de ministrul Culturii

Cazul de la Teatrul Național intră în tiparul clasic al unei mini-campanii învățate de la dezinformatorii de la Kremlin: o piesă jucată anterior, la alt teatru, intră în vizorul așa-numiților tradiționaliști religioși și treptat inflamează social media.

Forța unui astfel de test de manipulare vine însă din capacitatea de a ieși din bule în offline și de a crea polarizare, sentimentul de cetate asediată și reacții instituționale disproporționate.

Ceea ce s-a și întâmplat: conservatorii radicali au manufacturat atacul la identitatea religioasă, Biserica a reacționat și ea, iar ministrul Culturii a avut o reacție tipică de politician de la putere care vrea să facă pe placul a ceea ce consideră majoritate.

Așa se face că o piesă care, tocmai, avertizează asupra pericolelor fanatismului este marcată ca fiind contra unității sociale. Și în epoca în care a fost scris, textul piesei a fost criticat, spune chiar prezentarea, ceea ce înseamnă că publicul are acces și la context, și la distanța estetică.

Despre ce e vorba în piesă, rezumat făcut de Teatrul Național: "Inspirat de povestea reală a predicatorului Eliasz Klimowicz, din anii ‘30 - ’40, pentru că „oglindește, ca un glob de cristal, toate utopiile secolului al XX-lea: creștinism, naționalism, socialism…”, dramaturgul polonez Tadeusz Słobodzianek reface în „Proorocul Ilie” apocalipsa umanității. Locuitorii unui sătuc la granița bielorusă trăiesc cu credința că pastorul comunității lor, care prevestește sfârșitul lumii, este Hristos și își propun să-l răstignească pentru a-și găsi mântuirea. Textul, scris în 1991, stârnește multe controverse, autorul fiind criticat pentru discreditarea valorilor creștin-ortodoxe, pentru limbajul dur și inadecvat. În fapt, Słobodzianek vorbește despre o lume „răsturnată”, primitivă în credințe și valori, atrăgând atenția asupra pericolului fanatismului religios și ideologiilor extremiste. În drama sa cu iz de mister medieval, în care se amestecă religii, limbi și nații, sublimul sacru e convertit în comic grotesc, credința în superstiții, divinul în uman, iar miracolul Săptămânii Patimilor întârzie".

Ce spune ministrul Culturii: "Am avut de dimineaţă discuţii cu domnul Demeter Andras, n-am putut să îi dau atribuţiile încă în scris, pentru că ieri seară s-a publicat această decizie, luni va prelua atribuţiile şi se va implica în soluţionarea nefericitului incident de la Teatrul Naţional".

Așadar, o piesă de teatru devine incident care trebuie soluționat politic, o temă preferată de un excelent scriitor al absurdului totalitar, Ismail Kadare.

Foto: Andrei Șerban/ Arhiva personală

Tratarea politică a piesei l-a făcut pe regizorul Andrei Șerban să trimită o scrisoare deschisă, în care avertizează că așa se nasc regimurile politice maligne.

"Dacă nu apărăm cu toții libertatea câștigată cu sacrificiul ultim al tinerilor din decembrie 1989, unde vom ajunge? La arderea cărților, ca pe timpul naziștilor?! La interzicerea filmelor și a spectacolelor, din ordinul unui nou Stalin?!

E un moment foarte periculos în care trebuie să ne trezim la realitatea că foarte ușor se alunecă înspre o nouă formă de dictatură. Și poate începe aparent simplu, prin impunerea cenzurii doar de către “spectatori revoltați”, care cer oprirea unui spectacol – un parfum de foarte tristă amintire a “mâniei proletare” invocate în deciziile obsedantului deceniu comunist.

Fiecare e liber să aleagă, nimeni nu are dreptul să impună. Nu din întâmplare teatrul s-a născut în Grecia antică, în același timp cu democrația.

Puteţi citi articolul integral AICI.