Crin Antonescu - marile provocări și exemplul toxic

După ce a mai făcut un pas spre înscrierea pe buletinul de vot din mai, prin validarea de către Consiliul Național al PSD, Crin Antonescu și-a relansat campania, aflată săptămâni bune sub semnul întrebării, printr-un lung exercițiu retoric la Antena3, cu întrebări primite atât de la jurnaliști, cât și de la public, cu șarje polemice, ironie, autoironie și o doză importantă de umor.

Un exercițiu reușit măcar pentru senzația reconfortantă de a auzi un politician român pentru care acordul între subiect și predicat nu este o încercare sisifică, care nu pierde sensul frazei pe un încâlcit drum către final și care poate apela la referințe culturale și istorice fără a cădea în ridicol.

Dar, cu siguranță, nu retorica este marea provocare a dlui Antonescu în această bătălie electorală pe care are avantajul, nu chiar neglijabil, de a o aborda fără mare lucru de pierdut.

Candidatul cui?

O primă încercare va fi să primească sprijinul real, nu doar declarat, al PSD și PNL (nu cred că există dubii la UDMR), care să îl asume până la talpă drept candidat și să tragă pentru el.

Pentru PNL va fi mai ușor. Este partidul pe care l-a condus, căruia i-a rămas membru după retragerea din viața politică activă și care a traversat de atunci episoade atât de dureros penibile, încât nu se poate uita decât nostalgic la perioada Antonescu, cu bunele și relele ei.

Mult mai complicat este cu PSD. Partidul trebuie să digere susținerea unui candidat care nu este pesedist, măcar în suflet, încă din primul tur, ceea ce reprezintă o premieră.

Și nu orice candidat, ci unul cu care are o istorie complicată, de care s-a despărțit cu traume la spargerea USL și, deloc neimportant, un candidat cu multă personalitate. Deci de la care nu poate anticipa exact la ce se poate aștepta după ce se va fi văzut cu sacii în căruță.

Victor Ponta, de exemplu, chiar dacă naște multe resentimente în partid, este, în ultimă instanță, unul de al lor, unul care de bine de rău a ajuns în turul al doilea, unul întors la ei și al cărui discurs nu este prea diferit de ceea ce simte o mare parte din PSD.

Sigur că PSD traversează probabil cea mai rea perioadă a sa, cu cel mai prost scor la parlamentare, cu prima ratare a turului al doilea, deci nu își permite scandal electoral în coaliție și periclitarea guvernării, ca anul trecut. Dar asta nu înseamnă că soluția Antonescu este entuziasmantă și aparatul de partid se va mobiliza frenetic să o susțină.

Deocamdată nu vedem ca dl Antonescu să aibă o echipă de campanie, o strategie de comunicare comună a comunicatorilor partidelor, nici măcar o infrastructură minimă de propagare online cu cont Tik Tok, Instagram, Facebook (activ).

Nu diferă mult susținerea pentru Crin Antonescu de cea oferită de PSD dnei Lasconi în turul al doilea. Sau, dacă vreți, candidatul comun pare deocamdată mai mult pe cont propriu, cum era și Cătălin Cîrstoiu, cu diferența de a avea incomparabil mai multă experiență politică decât medicul aruncat în groapa cu lei.

Dar, este adevărat, alegerile recente au arătat că electoratele chiar fidele politic s-au emancipat. Scorurile tuturor candidaților în comparație cu ale partidelor, nu mai vorbesc despre primari, cu excepția dnei Lasconi, arată o devalorizare a consemnului de partid.

Puteţi citi articolul integral AICI.