Controversatele blocuri din RDG revin în actualitate

Blocuri din prefabricate de ciment au fost construite în numeroase părţi ale lumii în cea de-a doua jumătate a secolului 20, dar ele au fost foarte populare în fosta Republică Democrată Germană (RDG), unde purtau denumirea de "Plattenbau".

Implicaţiile culturale ale Plattenbau sunt atât de specific germane încât denumirea blocurilor a rămas netradusă în titulatura engleză a expoziţiei "Wohnkomplex: Art and Life in Plattenbau," organizate de muzeul Das Minsk din Potsdam, care poate fi vizionată până pe 8 februarie 2026.

Expoziţia explorează moştenirea culturală a blocurilor de beton "ca spaţiu de trăit, ca simbol al utopiilor sociale şi ca proiecţie a schimbărilor societale", după cum se arată în prezentarea expoziţiei. "Plattenbau nu este văzut doar ca o moştenire arhitectonică, ci de asemenea ca un spaţiu cultural de rezonanţă, care ridică chestiuni legate de apartenenţă, comunitate şi memorie", mai arată organizatorii.

Curatorul expoziţiei, Kito Nedo, născut la Leipzig în anii 70 ai secolului trecut, când construcţia de blocuri şi-a atins apogeul în RDG, după cum subliniază pentru DW, şi-a dat seama doar mai târziu că ansamblurile de blocuri au fost şi "mediul său de socializare". Dat fiind că foarte mulţi oameni locuiau în cartiere similare de blocuri, o mare parte a populaţiei din RDG împarte o "memorie colectivă", reflectată în unele exponate, a adăugat el.

Dat fiind că blocurile rămân prezente în peisajul urban din landurile estice ale Germaniei şi dau în continuare naştere la controverse, curatorul şi-a propus să lase exponatele să vorbească de la sine, permiţând vizitatorului să treacă în revistă multiplele faţete ale Plattenbau, reţinând că ele au fost şi scena "dureroasei transformări", provocate de reunificarea Germaniei.

Lipsa spaţiului locativ - o criză nesfârşită

Găsirea unui spaţiu de locuit accesibil în marile oraşe "a fost o problemă îngrijorătoare în ultimii cel puţin 200 de ani", a evidenţiat curatorul expoziţiei - şi astăzi criza spaţiului locativ pare să se agraveze în numeroase ţări ale lumii.

Lipsa locuinţelor a fost în mod cert o problemă majoră în Germania la capătul ultimei conflagraţii mondiale, când numeroase oraşe erau distruse prin raiduri de bombardament iar afluxul mare de refugiaţi germani din fostele provincii de est ale defunctului imperiu a agravat situaţia.

Modernizarea imobilelor mai vechi era foarte costisitoare. Apartamentele construite înainte de război erau încălzite cu cărbuni, adesea nu aveau apă caldă curentă şi grupurile sanitare erau la comun, în afara locuinţelor propriu-zise.

Ca alternativă, Comitetul Central al Partidului Unităţii Socialiste (SED) a lansat programul construcţiei de blocuri în octombrie 1973, promiţând soluţionarea crizei spaţiului locativ în termen de 20 de ani. Oamenii se dădeau pe atunci în vânt să le fie repartizat un apartament la bloc. Noile complexe rezidenţiale, purtând denumirea "Neubau", erau privite ca o soluţie modernă de asigurare a locuinţelor pentru un număr mare de oameni şi erau promovate de statul est-german ca utopie socialistă.

Ca parte a acestei viziuni idealiste în complexele rezidenţiale au fost integrate grădiniţe, şcoli, centre culturale, cluburi de tineret şi zone comerciale. Chiriile, subvenţionate de stat, erau extrem de ieftine. "Desigur, din punct de vedere economic, nu era un model viabil", punctează Nedo.

'Scena unei dureroase transformări'

Dar apoi, în 1989, a căzut zidul din Berlin "şi brusc utopia s-a trasnformat într-o distopie totală", spune el.

În urma reunificării, multe din întreprinderile de stat din RDG au fost închise, lăsând în urmă un număr mare de şomeri în cartierele de blocuri din aglomeraţiile urbane RDG-iste, care au fost construite special pentru familiile de muncitori.

Disperarea tot mai mare a oamenilor s-a manifestat adesea prin extremism: perioada aceea a fost supranumită "anii bâtelor de baseball", cu referinţă la numărul mare de atacuri comise de neonazişti, care adesea le foloseau ca pe o armă. Numărul crimelor comise de extrema dreaptă a crescut enorm, culminând cu ciocniri xenofobe în oraşe cum ar fi Hoyerswerda sau Rostock-Lichtenhagen.

Şi acest aspect întunecat al moştenirii Plattenbau figurează în expoziţia din Potsdam, inclusiv printr-o instalaţie realizată de Henrike Naumann (artista a fost selectată şi să reprezinte Germania la Bienala de la Veneţia în 2026). În instalaţia sa multimedia "Triangular Stories (Amnesia & Terror)," Naumann reproduce două colţuri de cameră din apartamente Plattenbau şi descrie prin materiale video două găşti de tineri de la începutul anilor 1990. Una este un grup de raveri care se droghează, alta un grup de neonazişti care pierd vremea, cu aluzie la tinerii care au fondat câţiva ani mai târziu organizaţia teroristă Nationalsozialistischer Untergrund (NSU).

Artă care lasă loc interpretării personale

În general, curatorul Nedo vrea să lase exponatele să vorbească de la sine. Selecţia se concentrează pe artă care exprimă o anumită ambivalenţă şi permite diferite interpretări.

După decenii în care Plattenbau a fost privită ca o moştenire problematică a defunctei RDG, blocurile au revenit în lumina reflectoarelor. Nedo insistă că miza nu este celebrarea "Ostalgie" - nostalgia vechiului stat comunist eşuat. Dar de vreme ce blocurile au fost multă vreme neglijate şi uitate de părţi largi din populaţie, el crede că astfel de expoziţii sunt oportunităţi de a le readuce în centrul atenţiei "şi poate şi un apel să se facă ceva cu ele".