Cine profită de pe urma summitului Trump-Putin din Alaska?
12 august 2025Vladimir Putin și Donald Trump au convenit să se întâlnească pe 15 august în Alaska. Anunțul a fost făcut cu puțin timp înainte de expirarea ultimatumului dat de președintele american liderului de la Kremlin pentru un armistițiu în Ucraina. Experții nu se așteaptă la mari progrese în urma întrevederii, însă anumiți factori l-ar putea determina pe Putin să accepte calea spre un acord de încetare a focului.
Cui folosește întâlnirea?
Aceasta va fi prima întrevedere dintre Putin și Trump de la realegerea președintelui american. La mijlocul lui iulie, Trump a declarat că este dezamăgit de Putin din cauza bombardării Kievului, dar că „nu a terminat încă cu el”.
După vizita emisarului special american Steve Witkoff la Kremlin, pe 6 august, Casa Albă și Kremlinul au anunțat organizarea întâlnirii. Nu s-a precizat clar ce se va discuta, dar este sigur că subiectul central va fi Ucraina – care nu va fi reprezentată. Nici Washingtonul, nici Moscova nu intenționează să îl invite pe președintele Volodimir Zelenski.
Observatorii consultați de DW cred că întâlnirea îl avantajează în primul rând pe Putin. Fostul premier rus Mihail Kasianov afirmă că liderul de la Kremlin a dorit mereu să fie văzut alături de președintele SUA, pentru a transmite imaginea că împreună decid soarta lumii.
Opozantul rus Dmitri Gudkov, aflat în exil, susține că aceasta este o oportunitate unică pentru Putin de a da mâna cu un lider occidental. „Simplul fapt că se poate întâlni cu Trump este un mare câștig pentru el. Trump legitimează, practic, un criminal de război și îi oferă dreptul de a negocia cu Occidentul. Fără Trump, nimeni nu ar sta de vorbă cu Putin”, afirmă Gudkov.
De ce acceptă Putin acum?
La sfârșitul lui iulie, Trump s-a arătat iritat de lipsa de disponibilitate a lui Putin pentru a pune capăt luptelor. El a redus ultimatumul pentru o soluție de pace de la 50 de zile la 10 zile. Potrivit analiștilor, conștientizarea faptului că Trump își pierde răbdarea ar fi putut determina Kremlinul să accepte negocierile.
Kirill Rogov, politolog și director al platformei online în limba rusă „Re: Russia”, care publică analize ale cercetătorilor ruși, atrage atenția asupra deteriorării economiei ruse, stagnării ofensivei armatei ruse în Ucraina și riscului unor sancțiuni secundare americane cu potențial periculos pentru Rusia. În aceste condiții, ar fi în interesul lui Putin să caute încheierea războiului.
„Putin speră însă să-și vândă acordul de astăzi la un preț mult mai mare decât ar putea obține mai târziu. Până la sfârșitul anului, poziția lui va fi și mai slabă dacă se va dovedi că ofensiva rusă are un impact minim și că situația de pe câmpul de luptă rămâne neschimbată”, afirmă Rogov.
În același timp, Rusia ar putea pierde India ca principal cumpărător de petrol brut din cauza unor noi sancțiuni americane și ar fi nevoită să se pregătească pentru o nouă ofensivă, pentru al treilea an consecutiv.
Posibil „armistițiu aerian”
Bloomberg a relatat că vizita lui Witkoff a fost ultima șansă pentru o înțelegere. Concesia Kremlinului ar putea fi o încetare a atacurilor aeriene.
Gudkov crede însă că acest lucru ar avantaja Moscova, nu Kievul. Pentru că Ucraina a desfășurat „contraatacuri eficiente”, care au dus în ultima vreme la închiderea frecventă a aeroporturilor rusești. În plus, pe teritoriul Rusiei au fost lovite depozite de armament, echipamente militare și rafinării de petrol. Din punct de vedere psihologic, acest lucru este important pentru ca rușii să înțeleagă că războiul are loc și în apropierea lor, nu doar la televizor, afirmă Gudkov. „Dacă aceste atacuri aeriene încetează, Putin va putea înainta în liniște pe uscat, acolo unde are avantaj”, crede politicianul de opoziție.
Trump, "atitudine specială față de Putin"
Chiar dacă Trump și Putin nu ar obține progrese semnificative în cadrul discuțiilor, președintele rus ar putea evita consecințe grave, consideră politologul Kirill Rogov.
„Putin poate conta pe faptul că Trump va fi indulgent cu el, deoarece atitudinea lui Trump față de Putin a fost întotdeauna una specială. Trump evită mereu situațiile în care se exercită presiune directă asupra lui Putin. Iar de fiecare dată când presiunea pare inevitabilă, Trump declară că există o nouă oportunitate de a ajunge la un acord și, astfel, nu exercită o presiune reală”, explică expertul. Un exemplu în acest sens îl reprezintă știrile despre negocierile dintre cei doi lideri, în contextul expirării ultimatumului dat de Casa Albă Kremlinului.
Ce ar putea pune presiune pe Kremlin?
Dmitri Gudkov consideră că nu mai există, în realitate, mijloace prin care Rusia să fie pusă sub presiune. De exemplu, în ciuda sancțiunilor, sute de petroliere transportă în continuare țiței rusesc pe mările lumii.
Gudkov își leagă speranța pentru un armistițiu rapid mai puțin de factori externi și mai degrabă de factori interni care ar putea pune presiune pe Kremlin. Cu cât războiul durează mai mult, spune el, cu atât îi va fi mai greu lui Putin să prezinte rezultatul drept o victorie a Rusiei. „La un moment dat, rușilor nu le va mai păsa dacă Ucraina este sau nu în NATO și cum se încheie acest război – important este să se încheie”, afirmă politicianul.