Ce fel de trupe de menținere a păcii pot descuraja Rusia
21 martie 2025Iată că avem foarte multe vești care vin din Statele Unite. Un telefon foarte lung între Donald Trump și Vladimir Putin. Un telefon mult mai scurt între Trump și Zelenski. Ne putem da seama după aceste două convorbiri, ce anume vrea Donald Trump de la pacea din Ucraina? Ce vrea să obțină, în primul rând?
Știm că președintele Trump își dorește să încheie războiul din Ucraina cât mai repede. Chiar în perioada campaniei electorale, el a promis că va fi președintele american care va încheia războiul într-o zi. Se dovedește faptul că acest război este destul de complicat și complex, încât nu poate fi încheiat chiar de pe o zi pe alta.
Președintele Trump își dorește să încheie războiul din Ucraina, pe de o parte, pe de altă parte își dorește o reluare a relațiilor între Statele Unite și Rusia, pentru că el consideră că, la momentul actual, Rusia este un partener junior al Chinei și și-ar dori să rupă cumva această prietenie dintre chinezi și ruși. Nu știm exact dacă se poate și cât de realistă este această ambiție.
De asemenea, își dorește mutarea interesului politicii externe americane practic doar pe zona indo-pacifică și pe tot ce înseamnă pericolul acestei ascensiuni globale a Chinei.
Evident că, pentru acest lucru, administrația Trump își dorește de asemenea ca europenii să devină garanți ai securității convenționale din Europa. Deci nu mai putem vorbi, pe viitor, despre o susținere necondiționată din partea partenerilor americani pentru a oferi umbrela de securitate pentru continentul european.
Vedem practic o transformare a relațiilor transatlantice și o nouă percepție a relațiilor transatlantice, care se construiește acum. Va fi o relație bazată mai mult pe interese comune, câteodată interese tranzacționale. Va fi și o relație care n-o să mai fie la fel de unitară sau fără limite, precum am văzut în ultimii 80 de ani.
Vedem așadar o schimbare a relațiilor transatlantice, pe fondul faptului că și lumea se schimbă - avem această tranziție de la sistemul liberal internațional, de la ordinea mondială liberală către această ordine mondială bazată pe multipolaritate, practic pe sfere de influență și pe ideea că statele puternice pot să aibă un cuvânt de spus în regiunea lor.
Este o schimbare de dinamică și în relațiile internaționale. Practic, președintele Trump își dorește un sfârșit al războiului în Ucraina cât se poate de repede și lucrul acesta a creat foarte multă nesiguranță în Europa, la Bruxelles în special, pentru că pe de o parte vedem o schimbare a dinamicii și relației între americani și europeni - europenii și-ar dori să fie parte din aceste procese de negociere, dar până la acest moment nu au loc la această masă a negocierilor.
Pe de altă parte, vedem și o tentativă de împăciuire din partea administrației Trump către președintele Putin. Iar de partea cealaltă, vedem că Rusia are o poziție maximalistă în ceea ce privește războiul din Ucraina. Rusia nu este pregătită pentru pace.
Rușii zic în discuțiile cu administrația Trump că ar fi pregătiți pentru pace și că ar fi de acord cu toate aceste idei, cu o încheiere a conflictului pentru 30 de zile și începerea procesului de negociere, dar în realitate vedem că nu sunt pregătiți pentru că ei continuă să atace infrastructura critică, dar și orașele din Ucraina.
Deci nu ne putem baza pe cuvântul dat de către ruși și prin această poziție maximalistă a Rusiei mă refer la faptul că ei și-ar dori să iasă din aceste negocieri ca un stat învingător deși, în mod realist, Rusia nu a învins în războiul din Ucraina. Rusia și-a propus să aibă o campanie de 3 zile care s-a transformat într-un război de 3 ani. Rusia, în această perioadă, cu costuri militare, financiare, umane imense, a înaintat destul de greu.
La începutul invaziei din 2022, Rusia ocupa 7% din teritoriul ucrainean, în urma anexării Crimeii în 2014 și a ocupării unei părți din regiunea Donbass. La momentul actual, Rusia ocupă între 18 și 20% din teritoriul ucrainean.
Practic vedem că Rusia nu a avansat extrem de mult și că suntem într-un război de atriție, suntem într-un impas al luptei în războiul din Ucraina. Deci clar Rusia nu poate să aibă această pretenție că ar fi un stat învingător în acest război, pentru că nu este, dar ei continuă să aibă acest narativ al statului care a învins și încearcă să forțeze mâna ucrainenilor, pe de o parte și chiar a administrației americane.
Deci să câștige la masa verde, practic?
Da, adică să obțină cât se poate de mult. Ei vor să obțină recunoașterea anexării Crimeii și a celor patru republici din sud-estul Ucrainei ca fiind teritorii rusești, deși din punct de vedere al ocupării teritoriului, Rusia nu ocupă spațiul respectiv integral.
De asemenea, ei vor să obțină o schimbare de regim la Kiev și de aceea forțează foarte mult, în perioada aceasta, includerea ideii că Ucraina trebuie să realizeze alegeri și în special alegeri prezidențiale. Din punct de vedere al constituției ucrainene, Ucraina nu poate să facă lucrul acesta, în timp ce este sub mandat de stare de război, la momentul actual.
Și apoi cum poți să organizezi alegeri libere într-un stat care este în război, stat care are 7 milioane de cetățeni prin Europa și, la nivel intern, câteva milioane care sunt, practic, strămutați din regiunile lor în alte regiuni mai sigure din Ucraina.
Apoi se pune problema: cum putem organiza alegeri libere, corecte, democratice în teritoriile ocupate? De aceea consider că acest subiect este un subiect fals pe care președintele Putin încearcă să-l pună.
Dar pe care l-a preluat și președintele Donald Trump. Preia direct Donald Trump temele lui Vladimir Putin sau e o coincidență? Pentru că și Donald Trump cere alegeri libere, mai ales după episodul întâlnirii cu scântei de la Casa Albă.
Nu știm exact dacă administrația Trump preia aceste subiecte și crede în ele, sau dacă doar sunt anumite tactici pe care le folosesc în negociere. Pe de o parte, să-i convingă pe ruși să vină la masa negocierilor, pe partea cealaltă să-i convingă și pe ucraineni să înceapă procesul de negociere. Nu știm exact cât de mult este preluat în mod real sau sunt doar anumite tactici din acea schemă a „cum să faci business”, a acelor abordări de business ale președintelui Trump.
Aș mai aduce în discuție și cum văd ucrainenii, pentru că rușii vor cât se poate de mult - la final rușii vor practic dispariția statului ucrainean. Vedem că în ultimele zile tot încep să aibă cât mai multe cerințe. Deja acum vor să primească și teritoriile din sudul Ucrainei, teritorii care nu sunt ocupate.
Și care ne-ar face nouă mari probleme, pentru că înseamnă deschiderea la gurile Dunării.
Practic ei vor să aibă acces la Odesa și vor să rupă accesul Ucrainei la Marea Neagră. Vor să transforme Marea Neagră într-un lac rusesc, vor probabil să creeze instabilitate în Republica Moldova și vor clar să creeze instabilitate la granița NATO din sud-estul Europei, pentru că la momentul actual zona aceasta - regiunea Mării Negre - este singura regiune de conflict activ pe care îl avem în ultimii trei ani.
Citiți articolul integral AICI.