BUCUREŞTI: Ambasadorul SUA se oferă să sprijine direct sistemul sanitar românesc
4 februarie 2004Publicitate
Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti Michael Guest şi-a arătat disponibilitatea, marţi, în cadrul unei întîlniri cu ministrul Sănătăţii, Ovidiu Brînzan, de a sprijini sistemul sanitar românesc, printr-o comunicare directă şi permanentă cu autorităţile din domeniu.
Potrivit purtătorului de cuvînt al Ministerului Sănătăţii, Oana Grigore, în timpul întrevederii Ovidiu Brînzan a arătat că este necesar ca unităţile sanitare din România să fie conduse de către manageri. La rîndul său, Guest a spus că, în Statele Unite, pentru a ajunge în funcţia de director al unei unităţi medicale, trebuie parcurse toate etapele. Ministrul Sănătăţii s-a arătat interesat şi de modelul unor ghiduri americane, precum cele pentru HIV/SIDA, diabet sau tensiune.
Ambasadorul SUA şi ministrul Sănătăţii au căzut de acord că reforma în sistemul de sănătate românesc trebuie să fie globală.Întîlnirea a avut loc la mai puţin de o săptămînă de la avertismentul dat de Guest în privinţa corupţiei din sistemul sanitar românesc. Ambasadorul atrăgea atenţia autorităţilor române că fără un "efort serios şi susţinut" din partea Guvernului, asistenţa oferită de Executivul american ar putea fi în pericol. "Cred că ...trebuie să se dezvolte în continuare aprovizionarea cu medicamente şi e... nevoie de competiţie. Sînt dispus să finanţez măsuri anticorupţie.
Lupta împotriva corupţiei poate atrage bani care să fie folosiţi în sprijinul românilor", a subliniat ambasadorul SUA la Bucureşti.

Publicitate