Spotmedia.ro: Betoane, nu copaci
31 iulie 2025Asta deși temperatura medie nu e cea mai ridicată la noi, ci în alte 8 orașe europene: Atena, Madrid, Roma, Tirana, Skopje, Lisabona, Belgrad și Istanbul.
Suntem în această situație din 2 motive. Primul ține de schimbările climatice, pentru care suntem vinovați, la nivel local, doar în foarte mică măsură. Al doilea privește, însă, felul păgubos în care a fost administrat orașul.
Investițiile în lărgiri de bulevarde și pasaje subterane – menite, în special, să-i mulțumească pe șoferi – s-au făcut în defavoarea celor în spații verzi și reducerea poluării.
Cetățenii care s-au gândit că toate astea le vor crea disconfort au fost prea optimiști. E adevărat că unora lipsa arborilor sau aerul irespirabil dintre betoane ne face viața mai grea. Dar pe alții îi costă viața.
Cât de cald e acum și ce ne așteaptă, în anii care urmează, vă spunem astăzi, după ce am citit studiul „Bucureștiul sub caniculă” semnat de sociologul Irina Zamfirescu și climatologii Sorin Cheval și Alexandru Dumitrescu.
Temperaturile cresc, în continuu, în zonă Capitalei. Reiese clar din măsurătorile făcute, în ultimii peste 100 de ani, la stațiile meteorologice Băneasa și Filaret. Detalii, în graficul de mai jos, prezentat în studiu.
Din aceeași figură se poate vedea și că, în mod constant, la Filaret – stație meteo care se află în oraș, în Parcul Carol – temperaturile sunt mai mari decât cele de la stația Băneasa, care se află lângă oraș.
La lansarea studiului „Bucureștiul sub caniculă”, profesorul Sorin Cheval a explicat cum se formează insulele de căldură, în București.
Puteţi citi articolul integral AICI.