Berlinul pentru începători
8 februarie 2008Ca nou-venit în oraş nu ştii la ce să te aştepţi. Aşa de pildă, când s-a mutat acum cinci ani la Berlin, Thomas Knuth a fost pur şi simplu copleşit. Pentru a le face viaţa mai uşoară celor care aleg să trăiască în Berlin, Thomas a decis să organizeze un seminar. Intitulat "Berlin-ul pentru începători", acesta este un fel de ghid al noului-sosit în capitala Germaniei. Thomas le explică celor prezenţi în sala de curs cum să se descurce prin oraş:
Dacă străzile sunt uşor de găsit cu ajutorul unei hărţi, mai greu este să te descurci cu locuitorii oraşului pentru că berlinezii, spune Thomas, nu sunt deloc prietenoşi:
"Îmi aduc mereu aminte când am fost pentru prima oară la un medic în Berlin, iar asistenta - de la care am aşteptat macar un salut amabil - n-a ştiut decât să-mi ceară cardul de asigurare şi atât! Nu dorea decât să vadă cardul, nimic altceva."
Thomas Knuth, originar din sudul Germaniei, a învăţat şi cum trebuie să reacţioneze faţă de berlinezi: "Regula principală este: nu vă lăsaţi intimidaţi de nervozitatea lor şi de duritatea felului de a vorbi, ci dimpotrivă! Exprimaţi-vă cât se poate de limpede..."
Campionatul mondial de fotbal din Germania este singurul care a avut efecte benefice asupra berlinezilor. De la evenimentul din 2006, locuitorii capitalei au devenit ceva mai prietenoşi cu străinii - susţine Thomas Knuth.
Dar, de ce se înscriu şi germani la seminarul "Berlin-ul pentru începători"? "Nu m-a preocupat niciodată ce ar trebui să ştiu despre Berlin, dar acum mi se pare interesant de aflat ce este important pentru o persoană care tocmai s-a mutat în oraş."
"Locuiesc de două luni în Berlin şi încă îmi este greu să mă descurc pentru că este un oraş imens care are multe de oferit".
Ca în oricare altă localitate din Germania, şi în Berlin există nişte reguli pe care trebuie să le respecţi; cu ar fi compostatul biletelor. În capitală, controlorii sunt omniprezenţi şi nemiloşi. Excepţii nu fac decât rareori şi numai cu turiştii străini, dar nu cu cei care nu au bilet deloc, ci doar cu cei care au uitat să-l composteze.
Dacă vă aflaţi în vizită la Berlin şi folosiţi mijloacele de transport în comun, cel mai avantajos ar fi să vă cumparaţi un abonament de călătorie pentru trei zile. Fireşte, pentru o scurtă vizită în capitală, nu este nevoie să frecventaţi cursurile seminarului "Berlin-ul pentru începători", ci vă descurcaţi şi cu un simplu ghid de călătorie.