Tihanovski: Eliberarea mea le dă oamenilor speranţă

Unul din cei mai cunoscuţi deţinuţi politici belaruşi, bloggerul Serghei Tihanovski, a fost eliberat din detenţie pe 21 iunie în urma vizitei în Belarus a lui Keith Kellogg, emisarul special pentru Ucraina al preşedintelui SUA, Donald Trump.

Tihanovski a acordat primul său interviu mai amplu după eliberare jurnalistei DW Alexandra Boguslavskaia, care i-a luat un interviu şi în urmă cu cinci ani în Belarus, cu puţin timp înainte de a fi arestat.

Tihanovski a fost arestat în mai 2020, după ce i-a fost refuzată înregistrarea candidaturii la alegerile prezidenţiale împotriva autocratului Alexandr Lukaşenko şi a fost ulterior condamnat la 18 ani închisoare. Soţia sa Svetlana Tihanovskaia, şi-a asumat candidatura şi s-a prezentat la prezidenţiale în locul soţului ei. A fost forţată să fugă din Belarus după ce Lukaşenko a reclamat victoria într-un scrutin considerat fraudat de observatori. De atunci Tihanovskaia trăieşte la Vilnius şi a devenit lidera opoziţiei belaruse din exil.

Deutsche Welle: Primele imagini pe care le-am văzut cu dumneavoastră au fost cum v-aţi dat jos din microbuz şi v-aţi îmbrăţişat soţia. Cum a fost să vă îmbrăţişaţi soţia după cinci ani petrecuţi în închisoare?

Serghei Tihanovski: Nu-mi venea să cred. Am petrecut cinci ani într-o celulă singur la izolare. Câteodată avea trei metri pătraţi, altădată şase, uneori chiar 18. Şi apoi când dintr-o dată am văzut spaţiu deschis în jurul meu am fost copleşit de emoţii. Uşile microbuzului s-au deschis şi am văzut-o pe Svetlana. Nu mi-a venit să cred şi mi-au dat lacrimile. Am luat-o în braţe şi i-am spus: "Hai să mergem undeva". Am găsit un loc mai ferit în care să stăm de vorbă în particular. Sincer, nici acum nu-mi vine să cred. Emoţiile au fost atâta de puternice. Îmi şiroiau lacrimile pe obraz.

Acesta este primul interviu amplu după eliberare, dar nu este primul interviu pe care l-aţi oferit pentru DW. Am stat de vorbă în mai 2020, cu doar câteva săptămâni înainte să fiţi arestat la marginea unei demonstraţii la Grodno, care a dus la o condamnare la cinci ani închisoare. Atunci v-am întrebat dacă sunteţi pregătit pentru represiune şi aţi spus că da. Dar v-aţi putut imagina că va fi atâta de greu şi cu o durată atâta de lungă?

Regimul obişnuia să arunce oameni în închisoare în baza unor acuzaţii non-politice, de exemplu delicte economice inventate. Dat fiind că sunt om de afaceri m-am gândit că o să mă condamne la trei sau patru ani închisoare din pricina unor delicte economice inventate, dar nu înainte de alegeri.

Niciodată nu m-am aşteptat să-i sperii atâta de mult făcând presiuni pentru o schimbare reală. Dar de îndată ce au realizat asta au decis să mă încuie în spatele gratiilor preventiv, să mă reducă la tăcere şi să mă denigreze.

Cum e să petreci cinci ani izolat singur într-o celulă?

Imaginaţi-vă cum e să nu poţi vorbi cu nimeni. Efectiv cu nimeni. Să nu auzi nicio vorbă din partea nimănui, doar insulte, ameninţări din partea gardienilor, care au avut o atitudine foarte negativă faţă de mine. Au încercat să mă convingă că sunt un nimeni, că am fost uitat de toată lumea, că toată lumea m-a abandonat şi nimeni nu mai luptă pentru mine. Dar eu nu le-am dat crezare. Ştiam că mulţi belaruşi mă susţin, am văzut cu ochii mei în stradă acest sprijin. Mi-a fost greu să mă gândesc la familie fiindcă nu aveam nicio informaţie despre cei dragi. Am avut şansa să pot citi cărţi, am citit constant. M-a ajutat să nu mă mai gândesc la nimic şi să aştept ziua eliberării. Ştiam că acea zi va veni cândva.

La conferinţa de presă de după eliberare aţi spus că preşedintele SUA, Donald Trump, trebuie să spună doar un cuvânt şi toţi prizonierii politici din Belarus vor fi eliberaţi. Care să fie acel cuvânt?

Desigur, a fost o metaforă. Administraţia SUA pregătea în urmă cu câţiva ani eliberarea deţinuţilor politici din Belarus. Fundamentul fusese pregătit. Am auzit asta în parte de la diplomaţi implicaţi în eliberarea noastră şi din alte surse.

Procurorul m-a vizitat în închisoare anul trecut, în timpul administraţiei Biden. Aşa că pregătirile erau deja în toi, dar sub Donald Trump acest efort s-a accelerat.

Chestiunea e că Trump avea în plan să rezolve rapid criza ucraineană, ceea ce ar fi dus la ridicarea sancţiunilor impuse Rusiei. Dat fiind că Rusia şi Belarus fac parte din aceeaşi uniune de state, dacă sancţiunile ar fi fost ridicate regimul Lukaşenko ar fi avut automat acces la toate oportunităţile. Şi sancţiunile împotriva Belarus ar fi fost ridicate automat. Şi dacă asta s-ar întâmpla şi deţinuţii politici ar trebui să fie eliberaţi.

Dar cum de a reuşit Trump să asigure eliberarea unor deţinuţi politici iar liderii europeni nu au reuşit?

Nu e vorba de Trump personal. Este vorba de marea politică unde totul este interconectat şi nu se poate rezolva doar singură chestiunea deţinuţilor politici din Belarus. Desigur, e o problemă importantă dar nu la fel de importantă ca războiul din Ucraina. Acela este un coşmar, o tragedie pentru întreaga Europă.

Eu cred că oficialii şi diplomaţii europeni au făcut bine că au ignorat regimul Lukaşenko. Atâta timp cât deţinuţii politici rămân în spatele gratiilor nu ar trebui să existe dialog cu regimul de la Minsk.

Cum aţi aflat de izbucnirea războiului din Ucraina şi ce aţi gândit despre asta?

În momentul acela mă aflam în detenţie dar nu fusesem condamnat încă. Avocaţii mei mă vizitau şi puteam citi presa, aşa că am aflat imediat. Nu mi-a venit să cred. Nici acum nu înţeleg cum Putin, ruşii, au putut invada o altă ţară sub pretextul că unii ruşi din Ucraina ar fi ameninţaţi sau limba rusă ar fi ameninţată. Dacă crezi cu adevărat că ruşii sunt maltrataţi atunci adu-i la tine în ţară. Construieşte locuinţe pentru ei, dă-le pensii. De ce să omori atâta lume?

După aceea nu am mai primit nicio informaţie aşa că nu ştiam nimic din ce se întâmplă. Acum încep să mă pun la curent şi încerc să înţeleg.

Dar un lucru îmi este clar: îl sprijin total pe preşedintele Zelenski. El se confruntă cu o situaţie incredibil de dificilă şi noi toţi trebuie să stăm în spatele lui, chiar dacă face greşeli pe ici pe colo.

În decursul acestor cinci ani soţia dumneavoatră s-a transformat dintr-o femeie belarusă obişnuită într-o personalitate politică autentică. Oamenii îi şi spun preşedintele ales. Cum vedeţi această transformare? Simţiţi că trebuie să faceţi cunoştinţă mai bine cu soţia dumneavoastră?

Nu, nu trebuie să fac din nou cunoştinţă cu ea. Dar, sincer, am fost surprins de cât de mult s-a schimbat. A devenit o femeie de afaceri şi nu era aşa înainte. Este acum foarte profesionistă, un om cu o misiune. Dar acasă nimic nu s-a schimbat cu adevărat.  Cu mine şi cu copiii este la fel. Singura deosebire este aceea că este tot timpul foarte obosită.

Credeţi că eliberarea dumneavoastră ar putea reînsufleţi mişcarea democratică? Le-ar putea da belaruşilor un licăr de speranţă?

Nu doar că ar putea. Aşa va fi. Cu siguranţă. Şi cred că în curând ne veţi vedea în multe oraşe din Germania şi în alte capitale europene de asemenea. În ce mă priveşte pe mine personal, mă veţi vedea cu siguranţă în multe transmisii în direct.

Aveţi vre-un regret după cei cinci ani de închisoare?

Niciunul. Am întrebat-o acelaşi lucru pe soţia mea, şi în ciuda tuturor celor întâmplate şi ea mi-a spus că nu regretă nimic. Nu am fi putut acţiona altfel. Ea s-a înregistrat candidat la prezidenţiale în locul meu. Şi apoi nu a putut face altceva decât să lupte pentru mine, atâta timp cât soţul i-a fost aruncat în închisoare pentru nimic. Ştia că nu sunt delincvent, şi a nu lupta pentru mine nu a fost opţiune pentru ea.