Alegerea Papei: Multe nume, niciun candidat oficial

După moartea Papei Francisc, în mai toate interviurile cu experți în papalitate revine aceeași întrebare: ”Și? Cine va fi?”.  

Discuțiile despre posibilii candidați sau favoriți pentru succesiunea lui Francisc erau frecvente la Roma încă din timpul vieții sale. Totuși, în sens strict, Biserica de la Vatican nu are candidați.  

În filmul de succes Conclav, remarcabil de realist în multe detalii, spectatorii au aflat că înainte de primul tur de scrutin nu există o listă de nume și nici candidați anunțați cu voce tare. Fiecare cardinal scrie un nume pe buletinul său de vot și îl introduce în urnă. Abia treptat devine clar cine este menționat mai des și capătă într-adevăr rol de favorit.  

În decembrie, cardinalul de München Reinhard Marx a lăudat filmul, considerându-l bine realizat, chiar ”demn de Oscar”. Prelatul în vârstă de 71 de ani și-ar putea imagina cu ușurință că, dacă un conclav ar dura mai mult și ar apărea dificultăți, s-ar putea ajunge la discuții mai intense, exact ca în film. Cel mai probabil, viitorul Papă va proveni din rândul participanților la conclav. Așa este de secole.  

Ultimele două pontificate au durat opt (Papa Benedict), respectiv, doisprezece ani (Papa Francisc). Un mandat de aproximativ zece ani pare să fi fost potrivit pentru a lăsa o amprentă asupra Bisericii, dar și pentru a permite diversitatea de curente din interiorul ei. Acest lucru ar putea indica un favorit în jurul vârstei de 70 de ani.  

Și încă un aspect: fiecare dintre cardinalii electori este conștient cât de important este să poată comunica în mai multe limbi, mai ales în italiană.  

Trei candidați italieni cu șanse reale  

Din 1978, la conducerea Bisericii Catolice nu s-a mai aflat niciun italian. Acest lucru a fost remarcat cu regret și spirit critic în presa italiană, atât după conclavul din 2005, cât și după cel din 2013.  

Astfel, actualul număr doi în ierarhia Vaticanului, cardinalul curial Pietro Parolin, în vârstă de 70 de ani, este în prezent cel mai des menționat și chiar cotat favorit de casele de pariuri. Este un diplomat catolic de excepție, cu o voce calmă și un discret simț al umorului. Parolin provine din nordul Italiei, o regiune mai prosperă, la fel ca majoritatea papilor italieni din ultimii 250 de ani.  

Și patriarhul latin al Ierusalimului, cardinalul Pierbattista Pizzaballa (60 de ani), este originar din nordul Italiei. De 25 de ani, franciscanul trăiește la Ierusalim și și-a câștigat un prestigiu remarcabil, mai ales după 7 octombrie 2023, în urma atacului terorist al Hamas asupra Israelului. S-a oferit chiar ca ostatic, în schimbul unor israelieni răpiți, gest care i-a adus admirație internațională.  

Al treilea italian în ”bursa favoriților” este arhiepiscopul de Bologna, cardinalul Matteo Maria Zuppi (69 de ani), care deține în prezent și președinția Conferinței Episcopale Italiene. Zuppi este profund implicat în problemele sociale și politice și este o prezență constantă în mass-media italiană.  

Toți trei, Parolin, Pizzaballa și Zuppi, ar reprezenta o continuitate cu direcția imprimată de Papa Francisc. Totuși, este posibil ca cei probabil 133 de cardinali electori (doi dintre cei 135 eligibili s-au retras deja din motive de sănătate) să nu considere decisiv rolul Italiei în Biserica Universală. Dintre cei 133 de cardinali proveniți din 71 de țări, doar 17 slujesc în Italia. Al 18-lea italian este Pizzaballa.  

Papa Ioan Paul al II-lea (1978–2005), Benedict al XVI-lea (2005–2013) și, mai ales, Francisc (2013–2025), au căutat fiecare, în felul său, apropierea de credincioșii din Roma. Și totuși, au venit din Biserica Universală.  

Donald Trump și candidatul din SUA  

Catolicii nord-americani speră de multă vreme ca, în premieră, papa să provină din Statele Unite. Probabil că nicăieri în lume majoritatea laicilor, episcopilor și cardinalilor nu este atât de conservatoare și, adesea, atât de orientată politic spre dreapta.  

Raymond Leo Burke, cardinal curial (care a deținut o funcție în Curie, administrația centrală a Vaticanului), este menționat drept ”papabil” și se încadrează perfect în acest tipar american: a fost unul dintre cei mai activi critici ai Papei Francisc, adept al fastului liturgic și apropiat de curentele ultraconservatoare. Dar, odată cu apariția ”sistemului Trump”, șansele ca un papă să provină din așa-numita ”Lume Nouă” au scăzut vertiginos.  

Mult mai probabil este ca figuri proeminente din alte regiuni ale lumii să rămână în joc. Arhiepiscopul de Ciudad de México, Carlos Aguiar Retes (74 de ani), ar fi o alegere ieșită din tipare, mai ales în contextul tensiunilor politice și economice actuale dintre Mexic și Statele Unite.  

Din Asia, continentul în plină expansiune al Bisericii Catolice, este considerat favorit arhiepiscopul filipinez Luis Antonio Tagle (67 de ani), care, după ce a fost uns cardinal în 2012, a devenit aproape o ”vedetă” printre purtătorii robelor purpurii din senatul Vaticanului. Arhiepiscopul de Yangon (Myanmar), cardinalul Charles Maung Bo (76 de ani), este văzut mai degrabă ca outsider.  

Un succesor din Africa sau Germania este puțin probabil  

În Africa, arhiepiscopul de Kinshasa, cardinalul Fridolin Ambongo Besungu (65 de ani), a devenit recent o figură proeminentă. Totuși, Besungu s-a exprimat dur pe teme în care în multe părți ale Bisericii Universale se manifestă o schimbare de perspectivă: homosexualitatea și modul în care Biserica ar trebui să o abordeze — în special chestiunea binecuvântării cuplurilor de același sex.  

Anumite nume vehiculate în prezent reflectă presiunea unor grupuri reacționare. Deși acești cardinali au fost critici constanți ai lui Francisc, în realitate nu prea au nicio șansă. Astfel, cardinalul Robert Sarah, fost membru de marcă al Curiei Romane și originar din Guineea, va împlini 80 de ani în mai puțin de două luni, ceea ce îl face aproape ineligibil pentru funcția de Papă. Iar cardinalul german Gerhard Ludwig Müller (77 de ani) s-a remarcat prea des prin declarații dure sau incoerente, uneori chiar îndreptate împotriva Papei Francisc.  

Se vehiculează și numele unor clerici europeni din afara Italiei. Însă Biserica Catolică din Europa este în declin numeric. Papa Francisc, care în trecut, ca arhiepiscop de Buenos Aires, privea spre patria europeană a strămoșilor săi, a formulat unele critici tăioase la adresa modului în care europenii își înțeleg rolul în lume și în Biserică. 

Scandalul abuzurilor ar putea umbri conclavul  

Există un subiect imprevizibil care planează atât asupra așa-numitului preconclav (perioada de consultări informale între cardinalii reuniți la Roma, în intervalul dintre moartea papei și începutul conclavului propriu-zis), cât și asupra voturilor secrete din Capela Sixtină: scandalul violenței sexuale și al abuzurilor din Biserica Catolică, devenit demult o problemă globală.  

Probabil că nicio regiune nu a rămas neatinsă. Victimele denunță, în mod constant, lipsa de acțiune și transparență, organizând proteste în apropierea Vaticanului pentru a atrage atenția asupra insuficientei asumări și clarificări.  

Teologul italo-american Massimo Faggioli a scris, cu zece zile înainte de Paște, în revista americană Commonweal, că ”scandalul abuzurilor sexuale comise de clerici” ar putea ”umbri un viitor conclav”. Nu a exclus în mod explicit nici tentativele de influențare din exterior, fie înainte, fie în timpul conclavului. 

Deja cu luni bune în urmă, cercuri conservatoare din Statele Unite anunțau intenția de a verifica profesional activitatea unor cardinali și de a căuta eventuale puncte vulnerabile. Mai mulți cardinali au stârnit deja controverse legate de acest subiect.  

Rainer Maria Woelki, cardinalul din Köln, este cunoscut la nivel internațional tocmai din cauza modului în care a gestionat scandalurile de abuz, fiind intens criticat din multiple direcții. 

Cardinalul curial american Kevin Farrell, cel care a transmis lumii anunțul oficial al morții Papei Francisc, a avut în trecut relații de colaborare profesională strânse cu clerici implicați în scandaluri de abuz, printre care și cardinalul american Theodore McCarrick, decedat la începutul lunii aprilie 2025, la vârsta de 94 de ani. Numele lui McCarrick devenise demult sinonim cu cele mai grave fapte din istoria recentă a Bisericii.  

Arhiepiscopul de Marsilia, cardinalul Jean-Marc Aveline, născut în Algeria și apropiat al Papei Francisc, este de multă vreme îndrumător spiritual al comunității ”Emmanuel”, fondată în 1972, din rândul căreia au fost semnalate în mod repetat cazuri de abuz. De altfel, fondatorul acestei comunități este de asemenea privit cu ochi critici.  

Jorge Mario Bergoglio nu a fost printre favoriți în 2013 

Indiferent cum vor evolua lucrurile, ”bursa papală” va continua până când fumul alb se va înălța din coșul Capelei Sixtine. Într-una din zilele de după începutul lunii mai, acel fum va anunța alegerea cu succes a unui nou Papă. Atunci vom ști mai multe.  

Numele Jorge Mario Bergoglio, devenit ulterior Papa Francisc, nu a jucat un rol important în dezbaterile specialiștilor sau în estimările caselor de pariuri în 2013.  

Platforma ”Papability Index”, care ierarhizează candidații pe baza mai multor factori, majoritar statistici, și care este publicată pe platforma X (fostul Twitter), a reanalizat zilele acestea alegerile din 2013 - iar Bergoglio nici măcar nu figura într-un top 20 al favoriților, la acea vreme.