AfD, filiala lui Trump în Bundestag
25 februarie 2025În seara alegerilor, când era deja limpede că AfD se îndreaptă către un succes istoric, susținătorii acestui partid radical de dreapta au umplut rețelele sociale cu mesaje precum: "Fraudă electorală!", "Noapte bună, Germania!", "Vom muri cu toții", "Ultima soluție: Trump!".
Susținătorii AfD nu au timp să sărbătorească dublarea voturilor la nivel național, ci par stăpâniți de gânduri apocaliptice. Pentru ei, Germania, a treia cea mai mare economie a lumii, se află pe marginea prăpastiei - nu de ieri, de azi, ci de ani de zile.
Fapt este că milioane de germani par să împărtășească aceste temeri, altfel nu ar acorda încredere Alternativei pentru Germania. Schimbarea, spun ei, nu este posibilă decât printr-o politică de tip "Germany First!" - pe modelul președintelui american Donald Trump.
Trump, AfD și teoriile conspirației
Unul dintre oamenii care împărtășesc această convingere este Jürgen Elsässer. Fervent teoretician al conspirațiilor, fost extremist de stânga și, mai nou, un susținător înfocat al președintelui american, Elsässer este unul dintre cei mai influenți agenți electorali ai AfD.
În noaptea alegerilor, angajații săi de la "Compact TV" au fost printre primii care au intervievat conducerea AfD. O procedură de interzicere a editurii sale "Compact" este în curs de desfășurare la Tribunalul Administrativ Federal.
Potrivit Ministerului Federal de Interne, "Compact" difuzează "conținut antisemit, rasist, împotriva minorităților, cu caracter revizionist din punct de vedere istoric și teorii ale conspirației". Alice Weidel, candidata AfD la funcția de cancelar, califică procesul drept o "lovitură gravă dată libertății presei"
Jürgen Elsässer intră el însuși în direct duminică pe canalul său YouTube "Compact TV". Totul este în schimbare, totul este neclar, suntem în plin sezon al speculaților! Elsässer se simte în elementul său. El îi mustră pe germani pentru că nu au votat în număr suficient de mare în favoarea AfD. "Mi se pare că majoritatea germanilor au o tendință suicidară", mormăie el, în timp ce este urmărit de 400.000 de utilizatori.
Dacă îl asculți pe Elsässer poți crede că războiul bate la ușă în Germania, iar responsabil pentru această teribilă perspectivă este viitorul cancelar conservator Friedrich Merz.
"Ceea ce urmează acum este un război pe două fronturi pe care domnul Merz vrea să îl declanșeze", spune Elsässer.
Liderul Uniunii Creștin-Democrate se ia atât de Rusia, cât și de SUA, spune agentul electoral al AfD. "Ultima persoană care a încercat asta a fost Adolf Hitler". Merz și Hitler. Prăbușirea. Germania în ruine. Mai jos de atât nu poate cădea.
Conspiraţionistul Elsässer: "Avem nevoie de o ocupație în Germania!"
Elsässer are însă o soluție pentru Germania: "Poate că avem nevoie de o ocupație temporară din partea puterilor pacifiste SUA și Rusia".
Fostul deputat AfD în Bundestag, Armin-Paul Hampel, îl completează: "Așa-numita clauză a statelor inamice din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial este încă aplicabilă" și permite fostelor puteri victorioase Rusia și SUA "să intervină politic și militar în Germania fără o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU, atunci când ele sunt convinse că situația politică devine instabilă".
Iată care sunt salvatorii Germaniei în viziunea dreptei radicale: președinții SUA și Rusiei, Donald Trump și Vladimir Putin!
AfD și apropierea ei de Rusia lui Putin
Chiar dacă în realitate Germania nu se află pe marginea prăpastiei, nu dorește un război pe două fronturi și toate aceste teorii ale conspirației sunt ridicole, ele creează o rumoare cu impact asupra lumii reale. Alegerile federale din 2025 au arătat că mulți germani au temeri și îngrijorări cu privire la viitor. Se tem de război, de crize.
A doua zi după alegeri, candidata AfD și copreședintă a partidului, Alice Weidel, a exploatat această stare de spirit: "Germania să nu uite că trebuie să aibă contacte bune cu partenerii noștri: SUA, Rusia și China", a declarat Weidel la o primă conferință de presă din capitala germană.
Noile contacte ale AfD cu administrația Trump, consilierul guvernamental Elon Musk și vicepreședintele american J.D. Vance, care au susținut-o pe Weidel în timpul campaniei electorale, împing acest partid spre guvernare: "Suntem punctul de contact pentru partenerii noștri de negociere pe scena internațională", explică încrezătoare politiciana AfD.
În condițiile în care nimeni în Germania nu dorește să formeze o coaliție cu această formațiune din cauza caracterului său radical, AfD nu va putea juca un rol major în politica federală. Însă presiunile din interior în materie de politică externă ar putea reprezenta în continuare o provocare pentru viitorul cancelar federal.
Politologul Boris Vormann de la Bard College Berlin a vorbit despre acest lucru într-un interviu acordat DW. "Administrația Trump nu are niciun interes în menținerea Europei ca actor puternic. Abordarea lor pare să fie întărirea naționaliștilor radicali, pentru a slăbi Uniunea Europeană".
Dreapta radicală: valori comune, dușmani comuni
În Bundestag, AfD ar putea deveni un instrument al administrației Trump menit să submineze autoritatea guvernului german. Baza acestui scenariu este însăși proximitatea ideologică față de AfD, spune Vormann. "Există o înțelegere comună a ceea ce este în neregulă cu societatea - de exemplu, o respingere a wokeness-ului și un sprijin pentru o imagine de familie tradițională cu valori conservatoare".
La fel ca Donald Trump, AfD manifestă o anumită admirație pentru Vladimir Putin, omul puternic al Rusiei. Björn Höcke, unul dintre cei mai influenți politicieni AfD, se entuziasma în legătură cu Rusia lui Putin într-un interviu acordat în ianuarie 2023: "Rusia este în clipa de față o țară asociată nu doar cu lucruri negative, ci și cu speranța că ar putea deveni campioana unei lumi a statelor libere și suverane, fără influență hegemonică".
Faptul că Putin duce un război sângeros de agresiune în Ucraina, care a ucis zeci de mii de oameni, nu este o problemă pentru AfD. Nici faptul că SUA, sub conducerea lui Trump, au început să destrame statul de drept.
Prin apropierea ideologică de cei doi președinți, AfD caută să se prezinte într-o lumină prezidențială. Iar în cazul escaladării conflictelor dintre Europa și SUA sau Rusia, partidul poate juca inclusiv cartea alternativei în materie de politică externă.
Marele obiectiv al AfD este să devină cea mai puternică forță politică din Germania, scop în care va continua să pună presiune pe conservatori pentru a-i depăși în sondaje. Merită să ne amintim că Alice Weidel vorbește deja despre alegerile federale din 2029, când este sigură că "vom primi mandat pentru a guverna".