Abuz de putere la institute Max Planck

Când Gabriel Lando a intrat în seara unei zile de aprilie în anul 2021 în biroul directorului său, i-a venit să facă stânga împrejur doar când i-a văzut expresia feţei. Lando lucra pe atunci ca tânăr cercetător la prestigiosul Institut Max Planck pentru Fizica Sistemelor Complexe din Dresda. În acea seară, directorul său, fizicianul Jan-Michael Rost, era la capătul unei zile din cale afară de proaste, crede Lando. Situaţia a escaladat.

Lando voia să stea de vorbă cu directorul său despre o lucrare pe care voia să o publice. Dar a fost înjurat "necontenit". De fapt Rost îi dăduse deja de înţeles că articolul este pe calea cea bună, dar brusc a început să-l critice, l-a calificat pe autor drept "autist" şi "extrem de nefolositor". Aşa îşi aminteşte Lando, care a părăsit de multă vreme institutul, seara aceea. Rost îşi pierduse cumpătul, "a bătut cu pumnul în masă şi a urlat la mine".

La orice discuţie directorul îşi ieşea brusc, din nimic, din fire. Lando povesteşte că a urlat la el în repetate rânduri şi l-a umilit. Şi alţi foşti colaboratori ai institutului confirmă la rândul lor astfel de crize de nervi ale directorului.

Confruntată cu afirmaţiile lui Lando, Societatea Max Planck a răspuns: "Domnul Rost nu poate confirma că (…) a înfăptuit ce susţin relatările colportate".

Teamă şi tăcere

Luni în şir echipa de investigaţii a Deutsche Welle a cercetat împreună cu revista "Der Spiegel" acuzaţii de comportament abuziv, abuz de putere şi bullying la diverse institute Max Planck din Germania. Investigaţiile noastre arată că institutul din Dresda nu este un caz singular. Mai bine de 30 de cercetători care au fost angajaţi în perioade diferite de timp la diverse institute ne-au povestit din experienţele lor. Cu excepţia lui Lando, toţi au vrut să-şi păstreze anonimatul, de teama unor consecinţe pentru carierele lor. Aproximativ o treime din ei sunt din Germania, restul din ţări din Europa de Est, din Asia şi din America de Nord şi de Sud. Cercetătorii străini au fost atraşi de prestigiul uneia din cele mai cunoscute instituţii ştiinţifice la nivel mondial.

Având aproximativ 25.000 de colaboratori, Societatea Max Planck (MPG) este o destinaţie de top pentru cercetători din întreaga lume. Cine reuşeşte să fie admis într-unul din cele 84 de institute de cercetare ale sale se poate considera membru al elitei globale. Din rândul MPG au provenit şi provin 31 de laureaţi ai Premiului Nobel. Statul german finanţează organizaţia anual cu mai bine de două miliarde de euro.

Bun renume, îndelungată tradiţie şi ierarhie strictă

Institutele Max Planck au o structură ierarhică rigidă. La vârful lor se află oameni de ştiinţă prestigioşi, dotaţi cu multe libertăţi şi putere mare. În linii mari, ei pot organiza instituţia lor după cum cred de cuviinţă.

Se doreşte ca oamenii de ştiinţă să-şi poată face cercetările independent şi cât mai eficient posibil. Dar acest model este între timp controversat. Un raport al Curţii federale de Conturi adresat în 2024 Ministerului federal pentru Educaţie şi Cercetare deplânge faptul că MPG nu este supus supravegherii. "În fapt, preşedintele îşi supraveghează propriile acţiuni", se arată în document.

"Tradiţia puterii omnipotente" în cadrul MPG este criticată şi de Thomas Sattelberger. Acest fost deputat în Bundestag care a fost şi secretar de stat în Ministerul Cercetării consideră că MPG trebuia de mult reformat. Societatea Max Planck are nevoie de "consilii de supraveghere publice, care să fie trase la răspundere în caz de comportament abuziv".

Partenerii noştri de discuţie au relatat despre un ton agresiv în relaţiile dintre oameni, intimidări, jigniri şi ameninţări în cadrul a cel puţin cinci institute Max Planck. Mai ales femeile s-au simţit discriminate în raport cu colegii lor bărbaţi.

Aubrey, care poartă de fapt alt nume, relatează, de exemplu, că la un institut Max Planck din estul Germaniei a fost integrată într-o echipă cu mai mulţi colegi bărbaţi, care câteodată şi-au însuşit rezultatele cercetărilor ei, pretinzând că sunt ale lor. Ea s-a trezit exclusă din discuţii legate de propriul ei proiect. "Au existat discuţii axate pe proiect, la care femeile nu erau invitate", îşi aminteşte fosta doctorandă. "S-a întâmplat atât de frecvent încât a început să fie ceva normal". Alte femei au povestit lucruri comparabile. S-au simţit neluate în seamă, izolate şi dispreţuite.

Institutul la care a lucrat Audrey a comunicat că, în lipsa detaliilor, nu poate lua poziţie faţă de cazuri izolate. În ultimii cinci ani nu au existat plângeri privind un comportament sexist al directorilor sau şefilor de echipă, a mai comunicat institutul.

"Cea mai rea este speranţa"

Gabriel Lando avea aproape 30 de ani când a sosit la Dresda în vara anului 2020. Îşi luase doctoratul în ţara sa natală Brazilia şi era bucuros că i se aprobase să lucreze într-un astfel de institut renumit şi să cerceteze sub coordonarea unui om de ştiinţă recunoscut la nivel mondial cum este Rost. Dar deja la prima lor întâlnire acesta i-a vorbit pe un ton răstit. Era doar "uvertura" pentru ce avea să vină în următoarele luni, spune Lando.

S-a întâmplat ca atunci când avea o zi bună Rost să-i elogieze ideile, dar asta doar pentru a le călca în picioare la următoarea întâlnire. Puţinele cuvinte încurajatoare l-au tot motivat, dar cu atât mai profundă era căderea după aceea. "De fiecare dată când mă întorceam cu un licăr de speranţă mă făcea praf".

DW şi "Der Spiegel" au realizat interviuri cu 20 de persoane care au lucrat în perioade diferite la Institutul Max Planck pentru Fizica Sistemelor Complexe din Dresda. Majoritatea au declarat că fie au avut experienţe asemănătoare cu Rost, fie au fost martori la unele ca acestea. Un fost doctorand a vorbit despre "întâlniri de groază", în care "simţea că îi dispare treptat conştiinţa propriei valori". Rost a avut o putere specială în raport cu doctoranzi sau participanţi la studii postdoctorale din state din afara UE, povesteşte un altul. Viza lor de şedere în Germania era cuplată de prelungirea contractului de muncă. "El a abuzat de această putere şi i-a ameninţat pe oameni că nu le prelungeşte contractul".

Cu toţii ne-au relatat că Rost începea să devină vocal doar atunci când discuţiile se desfăşurau între patru ochi la el în birou. Dar directorul adesea a urlat atât de puternic încât putea fi auzit de pe coridor, susţin martorii. Dacă în birou se afla o a treia persoană, el se purta în schimb foarte şarmant.

Societatea Max Planck nu a vrut să ia atitudine faţă de aceste relatări din sursă anonimă. Nu a prezentat nici alte informaţii legate de cazul Rost.

Mai mulţi dintre cei afectaţi ne-au declarat că au suferit depresii în perioada în care au lucrat la institut şi au avut nevoie de ajutor de specialitate.

Fiecare al cincilea a fost afectat

Dar MPG cunoaşte această problematică de mai multă vreme. În 2019, organizaţia a pus în circulaţie un chestionar în institutele sale şi 20 la sută din participanţi au declarat că au fost victime ale hărţuielilor.

Oficial MPG are o strategie de toleranţă zero. "Ne purtăm respectuos unii cu alţii", se arată în codul de conduită al angajaţilor, care poate fi citit pe pagina de Internet a instituţiei.

MPG arată că în ultimii ani au fost înfiinţate mai multe oficii unde se pot depune plângeri. Fiecare institut are oficiu propriu de personal, însărcinat pentru egalitate de şanse şi un avocat al angajaţilor. Există diverse cursuri şi antrenamente pentru cadrele de conducere, care în parte sunt obligatorii. Se oferă şi antrenamente individuale. În plus, MPG dispune de două oficii centrale unde se pot depune plângeri. Una este un birou extern de avocatură şi alta este "Cartierul General Cercetări Interne", înfiinţat în urma rezultatului chestionarului din 2019.

Dar mai mulţi angajaţi ne-au relatat că încercările de depunere a unor plângeri au fost zădărnicite. MPG respinge aceste acuzaţii. Dar rezultatul investigaţiilor noastre indică un eşec sistematic al mecanismului de culegere şi procesare a plângerilor.

Nouă din foştii doctoranzi şi participanţi la studii postdoctorale cu care am stat de vorbă au declarat că au căutat degeaba ajutor din partea unuia sau mai multor oficii enumerate mai sus.

Ofertele de ajutor nu au urmări

DW şi "Der Spiegel" au avut acces la diverse emailuri care atestă că victimele au fost descurajate în demersul lor de diversele oficii de depunere a plângerilor, atât din cadrul diverselor institute, cât şi de cele centrale.

Gabriel Lando s-a adresat biroului extern de avocatură, însărcinat de MPG. El a vrut să se plângă de comportamentul directorului său şi a rugat explicit să i se păstreze anonimatul. Şi atunci avocaţii i-au răspuns: "Pentru a fi sinceri, numele persoanelor implicate în conflict trebuie menţionate cândva, pentru ca o investigaţie să devină posibilă". Şi aşa ceva el a refuzat.

O experienţă asemănătoare a făcut şi Felix Horn, un fost doctorand care a lucrat la un institut Max Planck din Bavaria. Felix Horn nu este numele său adevărat, şi el a dorit să-şi păstreze anonimatul. Într-un memoriu de 40 de pagini el povesteşte cum s-a simţit masiv hărţuit de şefa sa. Documentul se află în posesia DW şi "Der Spiegel". Conţine descrieri amănunţite a unor situaţii de bullying, în plus screen-shoturi de emailuri, fotografii şi atât nume, cât şi informaţii sensibile vizând martori şi alte prezumtive victime.

Şi demersul lui Horn s-a împotmolit la cabinetul extern de avocatură, astfel că el a trimis memoriul său în vara anului 2022 la Cartierul General Investigaţii Interne.

Cartierul General i-a transmis că trebuie să trimită mai departe memoriul său către institutul la care lucra. I-a oferit să-l prelucreze corespunzător înainte de a-l transmite mai departe. Dar Horn susţine că i-a fost imposibil să-şi susţină acuzaţiile fără a divulga informaţii sensibile vizând victimele şi martorii.

Când Felix Horn a cerut Cartierului General să nu transmită mai departe documentul, acesta a închis cazul. "M-a şocat să văd că umblă cu astfel de tertipuri", a declarat Horn, care între timp nu mai lucrează în cercetare. "M-am simţit tras pe sfoară".

MPG ne-a declarat în context că plângerile trebuie elucidate local în cadrul institutului în cauză şi că "niciodată nu s-a intenţionat sau dorit transmiterea mai departe a plângerii fără ştiinţa sau dorinţa celui care a întocmit-o".

În plus, MPG respinge acuzaţia că ar vrea să-i descurajeze pe oamenii de ştiinţă să depună plângeri, adăugând: ""Anonimitatea (...) nu exclude posibilitatea ca întemeierea unei plângeri să fie verificată. Punem mare preţ în continuare pe tratarea confidenţială a identităţii celor care depun plângeri".

O pierdere pentru ştiinţă

Cam două treimi din cei mai bine de 30 de oameni de ştiinţă cu care am stat de vorbă au întors între timp spatele cercetării. Gabriel Lando nu. El lucrează acum în cadrul unui institut din Coreea de Sud. De-a lungul carierei spune că a lucrat cu oameni care cercetează "agresiv". El apreciază asta. "Un mediu în care oamenii luptă pentru ideile lor poate fi cu adevărat foarte productiv". Dar Rost nu a luptat pentru idei, ci mai degrabă împotriva unor persoane, susţine Lando. "El m-a umilit". 

Lando a rezistat la Dresda un an. Apoi a plecat din institut. În momentul plecării s-a simţit "tremurând ca un câine de pripas".

Redactare: Mathias Bölinger

Factchecking: Julett Pineda

Consilier juridic: Florian Wagenknecht

O investigaţie comună cu "Der Spiegel”