30 de ani de la masacrul din Srebrenica: o ruşine a Europei

Când trupele generalului sârbo-bosniac Ratko Mladic au comis în iulie 1995 genocidul împotriva bosniacilor musulmani din enclava Srebrenica de atunci, aflată sub protecţia trupelor ONU, imaginile oribile care au atestat şi un eşec al comunităţii internaţionale au făcut imediat înconjurul lumii. Imagini înfăţişând mii de refugiaţi neajutoraţi aflaţi în baza ONU din Potocari, imagini cu separarea bărbaţilor de femei şi copii, imagini cu comandantul olandez al trupelor UNPROFOR, care închina un pahar în cinstea lui Mladic.

În zilele premergătoare genocidului au existat mesaje disperate ale unor radiotelegrafişti amatori din Srebrenica. Şi în timpul masacrului primii martori supravieţuitori ai marşului morţii au relatat despre vânătoarea de oameni şi despre  ororile petrecute în pădurile din jurul enclavei Srebrenica.

Chiar dacă nu se ştia exact dimensiunea numerică a crimei în masă din iulie 1995, era deja clar că Srebrenica marca punctul culminant al politicii sârbe de epurare etnică în Bosnia; că acolo s-a comis una din cele mai grave crime de după Holocaust. O crimă care nu a fost comisă cu complicitatea totală a reprezentanţilor comunităţii internaţionale, dar ei intuiau ce urma să se întâmple şi au tolerat asta. Deşi în Europa deviza de la cel de-al Doilea Război Mondial era "să nu se repete aşa ceva niciodată".

Al doilea drum al calvarului

Anul acesta se vor reuni pe 11 iulie, când se împlinesc trei decenii de la masacru, câteva mii de oameni la memorialul Potocari din apropiere de Srebrenica. Mai mulţi decât în anii anteriori. Memorialul Srebrenica inaugurat în 2003 este un loc cutremurător, al comemorării demne. În cimitir se află îngropate rămăşiţele a aproximativ 7000 de victime identificate din totalul de 8372 ale căror nume sunt cunoscute. Este cel mai important loc de comemorare pentru rudele lor care au supravieţuit. Rudele sunt nemulţumite de multe care s-au întâmplat după genocid. Ele numesc asta al doilea drum al calvarului.

Numele localităţii Srebrenica a devenit sinonim cu masacrul. Există un larg consens internaţional că acolo a avut loc un genocid, după ce Tribunalul Penal Internaţional pentru Fosta Iugoslavie a constatat asta în mai multe sentinţe, în baza multor dovezi. În anul 2024 Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 11 iulie drept zi de comemorare a masacrului din Srebrenica, confirmând că a fost vorba de un genocid.

Negare şi relativizare

Dar în Serbia şi în Republica Sârbska, una din cele două entităţi ale Bosniei şi Herţegovinei, în care se află şi Srebrenica, care a fost responsabilă pentru planificarea şi executarea genocidului, negarea şi relativizarea crimei este astăzi politică de stat.

Parlamentul Serbiei a votat în 2010 o declaraţie prin care cerea iertare pentru crima de la Srebrenica, dar fără a o califica drept genocid. Între timp politica Serbiei conduse de preşedintele Aleksandar Vucic a luat distanţă faţă de acest gest. Vucic a fost în 1995 ministru al Informaţiilor sub dictatorul Slobodan Miloşevic şi a declarat pe 20 iulie 1995 în Parlamentul de la Belgrad, când masacrul era în plină desfăşurare, că "pentru fiecare sârb ucis vor fi ucişi 100 de musulmani bosniaci" şi nu şi-a cerut iertare pentru asta nici până în ziua de azi. Vucic spune astăzi că în războaiele din fosta Iugoslavie "toate părţile au suferit", dar numai suferinţa victimelor sârbe nu a fost recunoscută.

Criminalul de război Mladic este un erou pentru mulţi dintre sârbi

În Republica Sârbska preşedintele Milorad Dodic a înfiinţat o comisie condusă de controversatul cercetător israelian al Holocaustului Gideon Greif, care a negat genocidul într-un raport publicat în 2021 şi a pus sub semnul întrebării numărul real al victimelor. Portretul lui Ratko Mladic, condamnat pentru crime de război, se poate vedea frecvent expus în Serbia şi Republica Sârbska. În ochii multora din sârbi este un erou.

În fiecare an sârbi naţionalişti trec în coloane de maşini în diversele zile sârbeşti de sărbătoare şi comemorare pe lângă monumentul din Srebrenica, claxonând şi având date la maximum în difuzoare cântece naţionaliste. La primele ceremonii funerare de după intrarea în noul mileniu supravieţuitori care îşi înmormântau rudele au fost scuipaţi de naţionalişti sârbi fără ca poliţia să intervină. Primarii sârbi din Srebrenica de după 1995 au negat în fel şi chip genocidul. Actualul primar Milos Vucic a văzut în victoria sa la urne din 2024 şi un "răspuns la rezoluţia ONU" adoptată cu câteva luni înainte.

Lege împotriva negării genocidului

În rândul celor care neagă genocidul se numără şi premierul ungar Viktor Orban. Împreună cu Serbia şi Rusia, Ungaria a votat împotriva rezoluţiei ONU privind Srebrenica, fiind singurul stat membru al UE care a făcut asta.

În iulie 2021 fostul Înalt Reprezentant al Comunităţii Internaţionale pentru Bosnia şi Herţegovina, Valentin Inzko, a dat o lege împotriva negării genocidului din Srebrenica. Dar au trecut aproape patru ani până să fie pronunţată prima sentinţă, în mai 2025, împotriva unui negaţionist.

Doar Olanda şi-a cerut cu adevărat scuze

Din partea comunităţii internaţionale doar Olanda şi-a cerut în iulie 2022 scuze pentru coresponsabilitatea la masacrul de la Srebrenica. Guvernul de la Haga a cerut tuturor victimelor şi supravieţuitorilor genocidului iertare afirmând: "Comunitatea internaţională nu a reuşit să le acorde oamenilor din Srebrenica un ajutor eficient".

Nu este fapt dovedit dar este foarte posibil ca în vara lui 1995 comunitatea internaţională să fi ştiut de planul concret de purificare etnică în estul Bosniei şi să îl fi acceptat tacit ca preţ al succesului negocierilor de pace. Acest lucru nu a fost recunoscut şi probabil în epocă nimeni nu se aştepta la nivel internaţional să aibă loc un genocid.

Comisia Europeană tace

Pentru bosniacii musulmani comemorarea genocidului de la Srebrenica este o componentă a identităţii lor naţionale şi a statului lor. Dar numeroşi reprezentanţi ai statului bosniac se mulţumesc doar să facă act de prezenţă la memorialul Potocari pe 11 iulie. Cei mai mulţi supravieţuitorilor trăiesc în sărăcie şi sunt marginalizaţi. Doar femeile supravieţuitoare care nu mai au rude de sex masculin primesc un sprijin din partea statului. Toţi ceilalţi nu au statut juridic de supravieţuitori şi nu au primit niciodată ajutoare de la stat, nici materiale şi nici de ordin psihologic.

Dar probabil cel mai apăsător este pentru supravieţuitori că Srebrenica nu-şi are locul în cultura europeană a comemorării nici la 30 de ani de la genocid şi în ciuda rezoluţiei ONU din 2024. Pilduitor este următorul aspect: pe 23 august, ziua semnării pactului Ribbentrop-Molotov în anul 1939, se comemorează ziua europeană a victimelor tuturor regimurilor totalitare şi autoritare. Între altele Comisia Europeană publică în fiecare an o declaraţie cu acest prilej. Dar până acum nu a menţionat Srebrenica într-un astfel de document.